Două repere, aminitiri de neuitat

Chișinăul anilor 70, veacul trecut… Cine și cum și-l amintesc moldovenii, fanii echipei Nistru? Eu, ca și mulți alții, păstrez în memorie două repere, două locuri. Primul se află vizavi de actualul magazin Gemenii, la intersecția străzii Pușkin cu bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, mai jos de acel falnic stejar, cândva, pe aleea cu ziare din Parcul Central, ce coboară la vale, unde se adunau simpatizanții echipei Nistru. Locul era numit în limbajul lor – Birja.

Multe se discutau acolo. Păreri despre jucători, meciurile disputate, fotbal în general și Nistru Chișinău în special. Ferească sfântul să atenteze cineva la imaginea lui, să-i știrbească aureola. Mai ales, dacă venea vorbea despre jucătorii băștinași. Cu doi dintre marii lui fani fac cunoștință, de la distanță, pentru prima dată.  

Ambii cu mustață haiducească, ambii avani, cu temperamente holerico-sanguinice clare și atunci când, din neatenție sau cu bună știință, cineva începea să vorbească de rău despre Pavel Cebanu, Ion Caras, Anatol Teslev, Alexandru Mațiura, Nicolae Cebotari sau alți jucători băștinași, privirile lor se întunecau imediat, concomitent – faza asta chiar mă hipnotiza și intriga -   cum așa, chiar într-un ritm, în aceeași mișcare, sincronic? -  chipurile se încruntau furios, iar mustățile haiducești se zburleau bătăios. Începea scandalul, spectacolul, panorama pe care o urmăream curios. Erau opinii ce le împărtășam și acești doi oameni îmi trezeau o simpatie deosebită.  

Ca fapt divers. Într-o bună zi îi văd și nu-mi vine să cred ochilor. Pe alee vin și încep să discute cu suporterii Rudolf Atamalean și Igor Nadein. Ultimul era unul dintre marii idoli ai fanilor chișinăuieni. Supranumit ”Nadia”, acesta ținea mult la ei și gestul de pomină după golul marcat lui Spartak Moscova pe ”Republican” când a ieșit de pe gazon, a avansat rapid pe pista de alergări, gesticulând victorios în fața suporterilor, în privirile tribunei oficiale, pur și simplu, i-a înebunit, i-a extaziat la culme. Faptul ca atare a fost fixat și în prestigioasa publicație ”Cоветский спорт”. Citez din memorie: ”Позволил себе торжествовать вышедший на беговые дорожки как легендарный Пеле!”...

Dar să revin la protagonistul modestei mele scrieri, la al doilea reper păstrat pe retina memoriei despre Chișinăul anilor 70 ai secolului trecut. Abia mai târziu am aflat cum îi cheamă pe cei doi moldoveni temerari, get-beget: Senia Boțan și Ilie Carp. Peste un timp oarecare, l-am mai văzut pe unul dintre ei, Ilie Carp, în renumita cafenea ”Plăcinta” de la intersecția străzilor Vasile Alecsandri și Mitropolit Varlaam, în prezent. Este închisă de mulți ani, dar amintirile frumoase revin automat de fiecare dată când pășesc pe lângă ea.

Se servea acolo, în fond, vin roșu, alb de calitate bună și la un preț relativ ieftin. Se mai dădeau plăcinte gustoase cu cartofi, brânză și curechi, cam scumpușoare pentru buzunarul unui student alde mine, dar totuși mi-am permis să fiu acolo prezent de câteva ori pentru că atmosfera era cu adevărat fantastică, îți mângâia sufletul. Acolo auzeai după câteva pahare, când limbile se dezlegau, iar atmosfera devenea relaxantă, ba într-un colț, ba în altul, provocator sau cu adevărat, strigându-se: ”Trăiască nația!” după care urma un sincer  (așa credeam) ”Sus cu ea!”. Era frumos, moldovenește, interesant.

KGB-ul, desigur, nu dormita, știa cine se adună aici și îi vâna ușor. Cădeau în plasă, în oală, fără probleme pentru ei, dar cu destule dureri de cap mai apoi pentru oameni ca Ilie Carp. Voi reveni la tema asta delicată mai jos.  

”Dar, mamă dragă, ce plăcere era să vin acolo cu prietenii, cunoscuții mei, după discuțiile aprinse, înfierbântate purtate la Birjă și ce satisfacție sufletească era să le continui aici, dar déjà fără nervi consumați aiurea, cu oamenii dragi sufletului, care erau într-un gând cu mine, cu tema fotbalului de care eram pasionați până în măduva oaselor”,  

își reamintește astăzi antrenorul Ilie Carp cu o doză sensibilă de nostalgie în glas după acele timpuri trecute.

În căutarea unui Pele moldovean  

Iată, însă, că între timp, vine ca un tunet în zi caldă, senină de vară, ”perestroika” gorbaciovistă și speranțele de mai bine, libertate, democrație renasc pretutindeni, în toate domeniile vieții, inclusiv în fotbal. Este mediul la care aspira cu trup și suflet și domnul Ilie Carp.  

Devine unul dintre inițiatorii, autorii  scrisorii deschise adresate conducătorului republicii, Petru Lucinschi, cu rugămintea să intervină pentru a se face dreptate și în fotbalul autohton. Și s-a făcut. Pavel Cebanu, monstrul sacru al fanilor moldoveni, este ales, în disputa cu Anatol Teslev, de jucătorii Nistrului, antrenorul-șef al echipei.

Încetul cu încetul, dar totuși cu încă destule probleme, începe o altă viață și pentru Ilie Carp, care devine selecționer la echipa fanion a Moldovei. Crează și antrenează, cu susținerea lui Pavel Cebanu, formația de tineret Zimbru-2.  

”Căutam talente fotbalistice veritabile, autentice. Plecam în deplasări atunci când auzeam că undeva este un tânăr foarte înzestrat. Îl verificam apoi. Și tot așa, mereu. Procedam, într-un fel ca și neîntrecutul regizor Emil Loteanu. Doream să găsesc un Pele moldovean, un Cruyff al nostru. Căutam, testam și-mi plăcea mult această ocupație. Aveam pentru toată echipa atunci – puteți să vă imaginați – doar două mingi (!!!). Cu ajutorul domnului Valeriu Rogozenco am obținut de la Dinamo București niște costume de antrenament pentru echipă, dar cu terenul de joc au fost probleme la nesfârșit. Mereu echipa a doua era ca un ghimpe în coastele vedetelor de la prima…”,

rememorează expertul care a atins déjà o vârstă onorabilă.

”Și ce jucători, ce jucători am adunat atunci la Zimbru-2! Majoritatea dintre ei aveau să ajungă fotbaliști de top în Moldova: Curtian, Miterev, Secu, Rebeja, Testemițanu, Romanenco, Tolocconicov, Chirilov, Gheorghieș, Parhomenco, Cristinoi, Petrea, Sculea… Părerea mea, fie și subiectivă, este că ei au constituit generația de aur a fotbalului moldovenesc”,  

afirmă astăzi domnul Ilie Carp.

Un capitol aparte în contextul celor spuse ar fi și internaționalul Cătălin Carp, fiul antrenorului descoperitor de talente, o piesă de rezistență majoră în prezent a echipei Naționale, dar asta déjà cu o altă ocazie ca să nu deviem mult de la tema principală.

”Cătălin este marea mea realizare, marea mea mândrie și bucurie. Ceea ce nu am reușit cu alții a făcut-o magistral, nemaipomenit de frumos cu el, băiatul tatei!”,  

spune cu mândrie legitimă în glas părintele internaționalului nostru.

Un obiectiv spre care tind mulți

Victorii în lanț în campionatul național, invitații la turnee internaționale. Echipa Zimbru-2 participă la ”Cupa României”, o competiție rezervată celor mai tari echipe de juniori, tineret. Zimbru-2 câștigă  turneul. Iată parcursul triumfător: 4-1 cu Steaua București, 1-1 cu Inter Sibiu, primul loc în grupă. Urmează finala cu Dinamo București. Gazdele, ospitaliere, se deranjează la modul serios și cer: ”Fraților, nu vă supărați, prezentați la control toate actele de identitate”.  

”Totul a fost în regulă, dar de necrezut pentru ei, îi pusesem cu adevărat pe jăratec. Spre marea lor uimire batem și pe Dinamo Bucrești (1-0), prin golul marcat de Gheorghieș, într-o finală tensionantă, palpitantă, cu zece oameni în teren după elimnarea lui Curtian, care le făcea (drăcușorul) mari probleme gazdelor. Apropo, în acea echipă adevăratul lider era Serghei Parhomenco. A avut un talent fenomenal. Mingea parcă era lipită de piciorul lui…”,  

povestește cu modestie în glas Ilie Carp.

Câștigă apoi meciul final cu campioana regiunii Odesa (6-1) la un alt turneu internațional. Intuiește, însă, că ceva îi lipsește - mai multe cunoștințe teoretice. Se înscrie la Școala de antrenori de la București, condusă de Cornel Drăgușin, pe care o absolvește cu succes.

Colosul, necuprinsul, înfricoșătorul imperiu URSS, între timp, cade subit, într-un ritm ce a șocat lumea întreagă. ”Stranierii” de la Nistru pleacă. Zimbru-2 devine Zimbru și se include în campionatul național. Devine cu echipa dublu campion național, făcând parte din staful tehnic al lui Serghei Sârbu, care era antrenor principal. În viață, dar mai ales în fotbal, nimic însă nu-i veșnic, constant, pe durate lungi, iar la curtea ”regelui sporturilor”, pecum bine se știe, se croiesc mereu, cum e și firesc, planuri de mărire, de răzbunare, se țes frecvent intrigi.  Epoca Zimbru se încheie pentru patriotul sincer și, uneori, naiv,  Ilie Carp. Este obligat de circumstanțe să activeze în continuare la alte echipe: Prut Cantemir, Răut Orhei, Spumante Cricova (Ce poveste frumoasă a fost și cu ea), Lims-Vital Anenii-Noi, care se transformă ulterior în Sporting USM Lăpușna, apoi Haiduc-Sporting Hîncești… Acumulează experiență.  

După ce promovează modesta echipă din Hîncești în elita fotbalului nostru, este invitat la Federația Moldovenească de Fotbal și i se propune să antreneze selecționatele Under 17 și 19.  Apare, din start, conform convingerii lui de o viață, problema patriotismului, a demnității naționale și o chestiune care nu fuseseră pusă la punct cu toată fermitatea de foștii tehnicieni - învățarea și intonarea imnului țării. Cu mâînele, toți, la inimă! Unii se împotrivesc fățiș. Alții – tacit. Se rezolvă totul, până la urmă, și astăzi urmărim cu mândrie acest gest și la Națională. Problema nu se mai pune.

Câștigă turneul internațional ”Cupa FMF” la care tradițional participă puternicele reprezentative de juniori ale Ucrainei, României, Belarusului. Este primul antrenor moldovean care devine învingător la acest concurs, un obiectiv la atingerea căruia aspiră mulți tehnicieni, pentru că, ia încearcă să-i bați pe ucraineni, români, belaruși. ”Nu-i ușor, fraților!”

Buget familial sporit, club cu avion propriu sau licența PRO

Apar, surprinzător, oferte de peste hotare. Prima este de la fosta campioană a Belarusului, Slavia Mozîri, care nimeriseră în zona periculoasă a retrogadării. Bani puțini, un singur sponsor, dar este tentant, este o provocare interesantă și acceptă.  

Vine apoi o propunere de la Sumgait (Azerbaidjan). Banii, deși ca orice om nu poate să-i ignoreze, din nou, nu-l interesează. Condiții de lucru – mai proaste decât în Belarus. O salvează, însă de la retrogradare. Consideră că unicul câștig este că a mai adunat experiență și a învățat puțin azera.  

În sfărșit, după lungi așteptări, cade și o ofertă ca lumea, din Kazahstan, de la Jetysu. Bani buni, iar clubul are până și avion propriu! În plus, în echipă erau legitimați doi jucători români valoroși: Ionuț Luțu, fost membru al selecționatei României și George Munteanu, pe care, normal, miza mult. Era un atu indiscutabil. Totul bine și frumos, dar este contactat telefonic de directorul Federației naționale, care-l informează că se crează prima grupă de antrenori ce urmează să primească, la încheierea cursurilor, licența PRO.  

Dilema este sensibilă. Dacă rămâne în Kazahstan - bugetul familiei se consolidează substanțial. Dar va trebuie să aștepte încă ceva ani ca să înceapă cursurile de antrenori pentru licența PRO. Decide să revină la baștină. Termină studiile și primește licența mult dorită.

Prieteni de nădejde

Multe, tare multe lucruri interesante se pot povesti despre Ilie Carp. Redau succint doar două faze sugestive despre exoticul, impulsivul domn, irepetabilul Ilie Carp. A fost invitat de mai multe ori la KGB (serviciile de securitate sovietice) să dea explicații. De fiecare dată, însă, s-a salvat cu un argument forte: ”Dar ce cer eu, la urma urmei? Respectarea elementară a poporului meu. Doar atât. Ce, nu am dreptul?”  

”N-am făcut nimănui rău, dar știu că jumătate de Chișinău mă urăște. Însă mai cunosc, sunt sigur suta de procente, că cealaltă jumătate mă apreciază, mă stimează, mă iubește și mai mult nu vreau nimic pe lumea asta. Eu, cu mulți dintre această jumătate, care împărtășesc ideea naționalismului în sensul corect, pozitiv al cuvântului, pot să răstorn – dacă va trebui - și munții din loc”,

crede sincer  inimitabilul Ilie Carp.

”Au mai fost și câteva situații, în perioada când  salariile se plăteau cu caloși, produse alimentare, vremea când ”racket-ul” înflorea. Am ajutat atunci, dezinteresat, câteva familii nevoiașe. Este și asta o performanță de care sunt mândru astăzi”,  

se confesionează badea Ilie.

Accentul în activitatea desfășurată în prezent s-a strămutat spre jucătorii de peste hotare. Indicația strictă a președintelui Federației, domnul Leonid Oleinicenco este ca orice fotbalist tânăr, talentat, de origine moldovenească, din străinătate, să fie depistat cu promptitudine, să fie ținut permanent în vizor, să fie invitat în probe la Chișinău.  

”A fost o dispută lungă, nervoasă, pentru a-l readuce pe Virgiliu Postolache, dar tatăl său făcea joc dublu și am eșuat. În schimb, am reușit cu Oleg Reabciuk. În viitorul apropiat o să auziți despre Vitalie Chirilenco, Gabriel Balan, frații Raul și Mateo Opleac, care se antrenează actualmente la cluburi din Italia, despre alți tineri cu frumoase perspective de a se afirma, în primul rând, la noi în țară. Am sub supraveghere permanentă circa 30 de tineri, care în virtutea circumstanelor au plecat peste hotare ori s-au născut acolo”,  

accentuează cu fermitate în glas Ilie Carp.

2 întrebări de final

- Ce calitate a caracterului a contat mult să vă afirmați în cariera Dumneavoastră?

- Mândria de țara mea, dragostea, respectul sincer, neclintit, față de poporul nostru.

- Numiți câțiva oameni, care v-au influențat, marcat destinul?

- Parcă nu este clar, nu se știe? În primul rând, a contribuit fundamental, decisiv, domnul Pavel Cebanu. M-a susținut și mă sprijină mereu, necondiționat, cu o generozitate ieșită din comun, caracteristică doar dumnealui. Mai rar așa oameni. A fost foarte important că am avut mereu și am o înțelegere perfectă cu domnul Nicolae Cebotari, secretarul Federației. O colaborare extraordinară am cu vicepreședintele FMF, Dragoș Hâncu.

Cândva, marele nostru scriitor Ion Druță a spus mai în glumă, mai în serios: ”Dacă ați întâlnit doi moldoveni care nu s-au sfădit niciodată în viață să știți că aceștea nu-s moldoveni adevărați”. Cred sincer că anume astfel de oameni ca Ilie Carp mișcă lucrurile spre o viață mai bună, mai demnă, fac să se înregistreze progrese. Ilie Carp a confirmat de-a lungul vieții cu lux de fapte, cu vârf și îndesat, această afirmație.

Autor text: Ion Robu