• Поддержи национальную сборную

Retrospectiva 2025. Implicarea tinerilor voluntari în proiectul OFFS

01 ian 2026 de Reporter FMF
GALERIE

Proiectul Open Fun Football Schools a fost foarte important pentru comunitate, mai ales datorită ajutorului tinerilor voluntari. Anul acesta, 150 de tineri cu vârsta de până la 25 de ani, dintre care 71 băieți și 79 fete, au fost asistenți pentru antrenori și au ajutat la organizarea activităților pentru peste 2.400 de copii, care au participat pe parcursul celor 6 zile la Școlile Deschise ale Fotbalului Distractiv și programul Sport + Școala + poliție,  în luna septembrie și timp de 6 zile de desfășurare a proiectului OFFS în 12 regiuni ale Republicii Moldova.

 

Tinerii voluntari au acumulat o experiență valoroasă în cadrul proiectului Open Fun Football Schools, învățând să coordoneze și să organizeze activități, lucrând îndeaproape cu antrenorii și interacționând activ cu copiii. Toți tineri în cadrul proiectului sunt voluntari care investesc talentul, timpul și energia pentru acțiuni comunitare, fără a cere vreo recompensă. Proiectul OFFS promovează în mod activ principiile voluntariatului în cadrul evenimentelor sale sportive.

 

Contribuția tinerilor voluntari a avut efecte pozitive nu doar asupra dezvoltării lor personale, ci și asupra abilităților fotbalistice și bunăstării copiilor din diferite comunități. Proiectul promovează valori esențiale precum toleranța, respectul și cooperarea, demonstrând că fotbalul poate fi un instrument puternic pentru incluziune și pentru consolidarea comunităților.

 

Proiectul Open Fun Football Schools va continua și în anii următori, având drept obiectiv promovarea fotbalului și consolidarea comunităților din Republica Moldova. Tinerii voluntari vor rămâne un pilon esențial al inițiativei, iar noi ne angajăm să susținem în continuare dezvoltarea fotbalului și a comunităților locale.

 

De la lansarea sa în 2006, proiectul a reunit peste 111.000 de copii, 3.050 de antrenori și 2.800 de tineri voluntari din toate regiunile țării, de pe ambele maluri ale Nistrului, contribuind la dezvoltarea societății prin promovarea valorilor fundamentale, inclusiv pacea, incluziunea socială și egalitatea de gen. Proiectul OFFS este implementat în țara noastră de către organizația neguvernamentală CCPA din Danemarca și FMF din anul 2006. Începând cu anul 2009, OFFS este susținut de Agenția Internațională Suedeză de Cooperare pentru Dezvoltare (SIDA), reprezentată de Ambasada Suediei la Chișinău.