• Fii alături de Echipa Țării

Acum 70 de ani. Burevestnik Chișinău a promovat în elita fotbalului sovietic

26 dec 2025 de Andrei Prodan

Anul acesta s-au împlinit 70 de ani de la promovarea formației Burevestnik (actuala Zimbru) Chișinău în prima divizie valorică a campionatului Uniunii Sovietice.

 

În anul 1954 Burevestnik Chișinău a avut o evoluție dezastruoasă în campionatul URSS. Formația antrenată de Gheorghi Mazanov a ocupat ultimul loc în seria a 3-a a Categoriei B, al doilea eșalon valoric al turneului unional. În cele 22 de meciuri disputate chișinăuienii au obținut doar două victorii cu codașele Neftianik Krasnodar, 4-0, respectiv ODO Kiev, 2-1, ambele pe teren propriu. În toamnă Burevestnik a disputat două meciuri de baraj cu Institutul Agricol Chișinău pentru a-și păstra locul în campionatul URSS, 1-2 și 3-0. Pe banca tehnică a fost numit Piotr Stupakov.

 

Cea de-a XVII-a ediție a campionatului URSS din 1955 (se juca într-un an calendaristic) în seria 1 a Categoriei B a debutat pe 17 aprilie. În acea zi Burevestnik a jucat pe stadionul Republican din Chișinău cu ODO Kiev. Gazdele au deschis scorul la sfârșitul primei reprize prin Mihail Muhortov. În a doua parte a meciului oaspeții au egalat, iar partida s-a încheiat nedecis, 1-1. 

 

Peste o săptămână a urmat și prima victorie. Pe teren propriu chișinăuienii au învins puternica formație Spartak Vilnius cu scorul de 2-0. Încă peste trei zile a fost obținut și primul succes în deplasare, 2-0 cu Pișcevik Odesa, iar echipa, oarecum surprinzător având în vedere evoluția din sezonul trecut, se afla în plutonul fruntaș al clasamentului.

 

Prima înfrângere a fost înregistrată în etapa a 4-a când Burevestnik a fost învinsă în deplasare de Șahtior Mosbass din orașul Stalinogorsk. Acest insucces nu a demoralizat echipa deoarece au urmat 5 meciuri fără înfrângere dintre care trei victorii în deplasare cu echipa din Stupino (regiunea Moscova), ODO Lvov și Spartak Ujgorod.

 

În etapa a 13-a, pe 3 iulie 1955, pe „Republican” a fost surclasată echipa Dinamo Tallinn cu scorul de 7-0, cea mai categorică victorie din istorie obținută de formația chișinăuiană în campionatul Uniunii Sovietice.

 

După meciurile din tur Burevestnik a acumulat 20 de puncte (atunci pentru victorie se acordau 2 puncte, nu 3 cum în prezent) și ocupa primul loc în clasament.

 

Returul a fost și mai spectaculos. Echipa din capitala Moldovei a obținut 12 victorii, 2 remize și a suferit o singură înfrângere. Din etapa a 20-a (21 august) și până în etapa a 30-a (23 octombrie) chișinăuienii au înregistrat 11 victorii la rând, iar Iuri Korotkov a stabilit un record greu de egalat, marcând 22 de goluri în 14 meciuri consecutive (detalii, aici: https://fmf.md/noutate/843/istoria-

fotbalului-recordul-lui-iurii-korotkov?lang=ro). Tot el a devenit și golgheterul campionatului înscriind 31 de goluri în 28 de partide disputate.

 

Burevestnik Chișinău a obținut dreptul de promovare în Categoria A, unde evoluau doar 12 echipe, pe 9 octombrie 1955 cu două etape înaintea încheierii campionatului.

 

În clasamentul final al seriei 1 a Categoriei B formația din Moldova a acumulat 46 de puncte (20 victorii, 6 egaluri, 4 înfrângeri, golaveraj 86-46). Cu 9 puncte mai puține a adunat Spartak Kalinin din regiunea Moscova. Câte 36 de puncte au strâns ODO Kiev, Spartak Vilnius și Krasnoe Znamea Ivanovo.

 

Iată și numele jucătorilor care au obținut această performanță: portari – Anatoli Zubrițki (24 meciuri /-36 goluri primite), Vladimir Nikolaev (6 /-10); fundași – Valentin Mirgorodski (28/0 goluri marcate), Mihail Potapov (24/0), Vasili Komarov (21/0), Victor Kolei (14/0), Vladimir Liovkin (8/0); mijlocași – Igor Markevici (23/0), Vladimir Samoilov (20/3), Vladimir Zaițev (11/0), Iuri Bolotov (5/0); atacanți – Mihail Muhortov (30/18), Eduard Danilov (30/15), Serghei P. Kornilov (30/11), Iuri Bulkin (30/6), Iuri Korotkov (28/31), Victor Fomin (6/0), Vladimir Zaharov (4/0). Două goluri adversarii și-au marcat în propria poartă.

Antrenor principal: Piotr Stupakov. Antrenor secund: Serghei Polevoi. Șeful echipei: Victor Rascetnov.

Burevestnik Chișinău, câștigătoarea Categoriei B a campionatului URSS din 1955