Miercuri, 10 decembrie, la sediul UEFA de la Nyon, Elveţia, a avut loc tragerea la sorţi a grupelor din cadrul preliminariilor Campionatului European pentru juniori U17, ediţia 2026/2027.
Naționala U17 a Moldovei a fost repartizată în grupa 8 alături de selecționatele similare ale Cehiei, Sloveniei și Belarusului. Gazda mini-turneului de calificare va fi Moldova, iar meciurile vor avea loc în perioada 16-22 octombrie 2026.
Preliminariile pentru Campionatul European U17, ediția 2026/27, runda 1:
Grupa 8:
MOLDOVA
Cehia
Slovenia
Belarus
Calificări în două runde
Procesul de calificare va cuprinde două etape – Runda 1 (toamna) și Runda 2 (primăvara), ambele desfășurate sub forma unor mini-turnee găzduite de una dintre participante.
Runda 1
Toate selecționatele înscrise, inclusiv viitoarea țară gazdă a turneului final, vor participa în Runda 1. Echipele vor fi repartizate în 14 grupe a câte trei sau patru participante, în funcție de numărul total al federațiilor afiliate.
La finalul acestei etape:
28 de echipe vor avansa în Liga A pentru Runda 2;
Restul naționalelor vor continua parcursul în Liga B.
Începând cu edițiile viitoare, rezultatele din Runda 1 vor influența tragerea la sorți pentru sezonul următor. Tragerea la sorți pentru Runda 1 are loc, de regulă, în luna decembrie a anului precedent.
Runda 2
În Liga A, cele 28 de echipe se vor împărți în șapte grupe de câte patru, iar câștigătoarele grupelor vor obține calificarea la turneul final, alături de țara gazdă. Dacă gazda se clasează pe primul loc într-o grupă, atunci și cel mai bun loc 2 va prinde biletele pentru faza finală.
Echipele clasate pe ultimul loc în grupele Ligii A vor retrograda în Liga B pentru Runda 1 a calificărilor U19 EURO a aceleiași generații.
În Liga B, echipele vor fi repartizate în șapte grupe de trei sau patru echipe, iar câștigătoarele vor promova în Liga A pentru startul calificărilor U19 EURO din aceeași categorie de vârstă.
Tragerea la sorți pentru Runda 2 va avea loc în luna decembrie de după disputarea Rundei 1.
Turneul final
Începând cu 2025, turneul final U17 EURO va reuni opt echipe, împărțite în două grupe de câte patru. Primele două clasate în fiecare grupă vor accede în semifinale.
Cupa Mondială U17 – un nou format global
Începând cu 2025, FIFA U-17 World Cup devine o competiție anuală, cu 48 de echipe la start. U17 EURO 2024/25 va servi drept turneu de calificare pentru Europa. Qatar va găzdui primele cinci ediții anuale ale Cupei Mondiale U17, în perioada 2025–2029.

EN
RO
RU
U17. Moldova și-a aflat adversarele din preliminariile Campionatului European 2026/27