Naționala de futsal a Moldovei va participa la sfârșitul anului 2025 la un turneu internațional din Yerevan, Armenia.
Pe lângă tricolori, la compeție vor participa reprezentativele Kârgâzstanului, Georgiei și a țării gazdă, Armenia. Pentru georgieni și armeni acest turneu este ultima etapă de pregătire pentru EURO 2026 la futsal, programat în perioada 21 ianuarie – 7 februarie 2026 în Letonia, Lituania și Slovenia.
Programul competiției:
Duminică, 21 decembrie
14:00 Kârgâzstan - Georgia
18:00 Armenia - MOLDOVA
Luni, 22 decembrie
14:00 Georgia - MOLDOVA
18:00 Armenia - Kârgâzstan
Miercuri, 24 decembrie
12:00 Kârgâzstan - MOLDOVA
18:00 Armenia - Georgia
Pentru echipa antrenată de Vladimir Vusatîi această competiție reprezintă o etapă de pregătire pentru calificările către Campionatul Mondial din 2028. Datorită faptului că tricolorii ocupă locul 23 în clasamentul UEFA (printre 50 de asociații), ei nu vor participa în runda preliminară și vor juca direct în Main Round.
Naționala noastră își va afla cei 2 adversari din Main Round pe 19 mai 2026, iar meciurile (tur/retur) sunt programate în perioada 12-21 octombrie 2026, 2-11 noiembrie 2026, 6-9 decembrie 2026 și 22 februarie-3 martie 2027.
Câștigătoarele celor 12 grupe din Main Round și cele mai bune 4 echipe de pe locul 2 se vor califica în Etapa de Elită. Celelalte 8 echipe de pe locul 2 vor juca în play-off. În total, 7 reprezentative europene se vor califica la Mondialul de futsal din anul 2028.

EN
RO
RU
Futsal. Naționala Moldovei va participa la un turneu internațional în Armenia