La ședința din 31 octombrie a Comisiei de Disciplină a FMF s-au examinat materialele Comitetului de organizare a competițiilor, precum și abaterile disciplinare constatate și înregistrate conform rapoartelor de joc la meciurile din Campionatele R. Moldova - Liga 7777, Liga 1, Liga 2, Copii și Juniori, ediția 2025/2026.
1. Examinând raportul de joc al meciului FC MILSAMI – FC SHERIFF, din data de 26.10.2025 (Campionatului R. Moldova la Fotbal, Ediția 2025/26, Liga 7777.md, etapa a XVII-a) s-a constatat că în minutul 36’ al meciului fanii echipei vizitatoare FC SHERIFF au aprins un produs pirotehnic de culoare roșie. S-a constatat că clubul gazdă nu a asigurat apă caldă în vestiarul arbitrilor. De asemenea s-a constatat că la intrarea principală a stadionului au fost asigurate prezența organelor de asigurare a ordinii publice de gen feminin, de aceea nu a fost efectuat controlul minuțios al tuturor spectatorilor prezenți la meci. În temeiul art. 13, art. 56.1, art.58.1, art. 77, art. 78, art. 79 «Codul de Disciplină și Etică al FMF», art. 6 al «Regulamentului privind Organizarea și Funcționarea Organelor Judiciare din cadrul F.M.F», Comisia de Disciplină a F.M.F.
D E C I D E:
1.1. A aplica sancțiune sub formă de amendă clubului FC SHERIFF, în mărime de 10 000,00 (zece mii lei, 00 bani) lei (MDL), în legătură cu încălcarea cerințelor art. 56.1 al Codului de Disciplină și Etică al FMF
1.2. A aplica sancțiune sub formă de amendă clubului FC MILSAMI, în mărime de 5 000,00 (cinci mii lei, 00 bani) lei (MDL), în legătură cu cerințele art. 58 al Codului de Disciplină și Etică al FMF, cu privire la obligațiile de organizare a meciului de către clubul gazdă.
PREZENTA DECIZIE ESTE CU DREPT DE ATAC ÎN TERMEN DE 7 (ŞAPTE) ZILE.
2. Examinând raportul de joc și materialele video/foto al DACIA BUIUCANI – FC ZIMBRU, din data de 25.10.2025 (Campionatul R. Moldova la Fotbal, Ediția 2025/26, Liga 7777, etapa a XVII-a) s-a constatat că în minutul 40’ al meciului, Administratorul echipei DACIA BUIUCANI, Ruslan KMIT, a fost expulzat de pe banca tehnică după primirea cartonașului roșu pentru comportamentul neadecvat și agresiv, în adresa brigăzii de arbitri. De asemenea s-a constatat că în minutul 80’ al meciului, Antrenorul Principal al echipei DACIA BUIUCANI, Viorel FRUNZĂ, a fost expulzat de pe banca tehnică după primirea cartonașului roșu pentru protest repetat și dezacord manifestat față de deciziile arbitrului. În temeiul art. 13, art. 16, art. 16.4, art. 44.1, art. 44.2, art.47.2, art. 77, art. 78, art. 79 «Codul de Disciplină și Etică al FMF», «Regulamentul Campionatului Republicii Moldova la Fotbal, Ediția 2025/26», art. 6 al «Regulamentului privind Organizarea și Funcționarea Organelor Judiciare din cadrul F.M.F», Comisia de Disciplină a F.M.F.,
D E C I D E:
2.1. A suspenda pentru 2 (două) etape de campionat Administratorul echipei DACIA BUIUCANI, Ruslan KMIT, pentru comportamentul neadecvat și agresiv, protestarea deciziilor arbitrilor, pentru încălcarea art. 44.1 al Codului de Disciplină și Etică al FMF.
Conform art. 17 al Codului de Disciplină și Etică al FMF - Suspendarea constă în interzicerea participării la următorul meci, inclusiv a accesului la vestiare, pe banca de rezervă şi în incinta terenului de joc. Pentru antrenori, echipă tehnică și alți oficiali, suspendarea este însoțită întotdeauna de sancțiunea interzicerii accesului la vestiarele echipei și ale arbitrilor, în tunel, în incinta terenului și pe banca de rezerve. Antrenorii suspendați pot lua loc în tribună și nu au dreptul de a intra în contact cu echipa lor.
Conform prevederilor art.17.11 al Codului de Disciplină și Etică al FMF - Suspendarea cumulată cu o amendă, se va prelungi până la plata integrală a amenzii.
2.2. A aplica sancțiune sub formă de amendă Administratorul echipei DACIA BUIUCANI, Ruslan KMIT, în mărime de 1 000,00 lei (una mie lei, 00 bani) lei (MDL), pentru comportamentul neadecvat și agresiv, protestarea deciziilor arbitrilor și încălcarea art. 44.1 al Codului de Disciplină și Etică al FMF.
2.3. A suspenda pentru 2 (două) etape de campionat Antrenorul Principal al echipei DACIA BUIUCANI, Viorel FRUNZĂ, pentru comportamentul nesportiv, protestarea deciziilor arbitrilor și părăsirea zonei tehnice și intrarea neautorizată în terenul de joc, pentru încălcarea art. 44.1, art.44.2, art. 47.2 al Codului de Disciplină și Etică al FMF.
Conform art. 17 al Codului de Disciplină și Etică al FMF - Suspendarea constă în interzicerea participării la următorul meci, inclusiv a accesului la vestiare, pe banca de rezervă şi în incinta terenului de joc. Pentru antrenori, echipă tehnică și alți oficiali, suspendarea este însoțită întotdeauna de sancțiunea interzicerii accesului la vestiarele echipei și ale arbitrilor, în tunel, în incinta terenului și pe banca de rezerve. Antrenorii suspendați pot lua loc în tribună și nu au dreptul de a intra în contact cu echipa lor.
Conform prevederilor art.17.11 al Codului de Disciplină și Etică al FMF - Suspendarea cumulată cu o amendă, se va prelungi până la plata integrală a amenzii.
2.4. A aplica sancțiune sub formă de amendă Antrenorul Principal al echipei DACIA BUIUCANI, Viorel FRUNZĂ, în mărime de 1 000,00 lei (una mie lei, 00 bani) lei (MDL), pentru comportamentul nesportiv, protestarea deciziilor arbitrilor și încălcarea art. 44.1 al Codului de Disciplină și Etică al FMF.
CONFORM «CODULUI DE DISCIPLINĂ ȘI ETICĂ AL FMF», PREZENTA DECIZIE ESTE DEFINITIVĂ ŞI IREVOCABILĂ.
3. Examinând raportul de joc al meciului FC VICTORIA – ZIMBRU-2, din data de 24.10.2025 (Campionatul R. Moldova la Fotbal, Ediția 2025/26, Liga 1, etapa a XII-a) s-a constatat că în timpul meciului s-a defectat tabela electronică de schimb a jucătorilor. Echipa gazdă a oferit echipei de arbitri doar o tabelă electronică de schimb a jucătorilor, care urma să fie folosită pentru ambele echipe în timpul meiului. Arbitrii meciului au informat echipa gazdă că tabela de schimb este defectată și că nu o să fie posibil să fie folosită în timpul meciului, însă echipa gazdă nu a găsit o altă tabelă de schimb de rezervă. Lipsa tabelei de schimb a jucătorilor a creat confuzii pentru participanții la meci, inclusiv pentru ambele echipe și pentru crainicul meciului, care nu putea anunța modificările și au fost nevoiți să fie ajutați de un intermediar care transmitea verbal informația către crainic. În temeiul art. 13, art.58, art. 77, art. 78, art. 79 «Codul de Disciplină și Etică al FMF», art.9.3 și art. 9.6, art. 9.14 din «Regulamentul Campionatului Republicii Moldova la Fotbal», art. 6 al «Regulamentului privind Organizarea și Funcționarea Organelor Judiciare din cadrul F.M.F», Comisia de Disciplină a F.M.F.,
D E C I D E:
3.1. A avertiza echipa FC VICTORIA, în legătură cu încălcarea cerințelor art. 9.3, art.9.6 și art. 9.14 al Regulamentului Campionatului R. Moldova la Fotbal.
CONFORM «CODULUI DE DISCIPLINĂ ȘI ETICĂ AL FMF», PREZENTA DECIZIE ESTE DEFINITIVĂ ŞI IREVOCABILĂ.
4. Examinând raportul de joc al meciului FC GRANICERUL – CF EDINEȚ, din data de 25.10.2025 (Campionatul R. Moldova la Fotbal, Ediția 2025/26, Liga 2, etapa a XI-a) s-a constatat că pe toată durata meciului, pe banca de rezerve a echipei FC GRANICERUL a lipsit antrenorul calificat de categoria corespunzătoare și nu a fost prezentată nici o dovadă privind lipsa motivată a acestuia. În conformitate cu art. 13, art.15, art.34, art. 58.2.1. art.60.2, art. 77, art. 78, art. 79 «Codul de Disciplină și Etică al FMF» și art. 6 al «Regulamentului privind Organizarea și Funcționarea Organelor Judiciare din cadrul F.M.F, Comisia de Disciplină al F.M.F.,
D E C I D E:
4.1. A aplica sancțiune sub formă de amendă FC GRANICERUL în mărime de 1 000,00 (una mie lei, 00 bani) lei (MDL), conform art.60.2 și art. 58.2.1 din «Codul de Disciplină și Etică al FMF».
CONFORM «CODULUI DE DISCIPLINĂ ȘI ETICĂ AL FMF», PREZENTA DECIZIE ESTE DEFINITIVĂ ŞI IREVOCABILĂ.
5. Examinând raportul de joc al meciului FC STEAUA NORDULUI – CF OLIMPIA, din data de 25.10.2025 (Campionatul R. Moldova la Fotbal, Ediția 2025/26, Liga 2, etapa a XI-a) s-a constatat că ședința tehnică a început cu întârziere din cauza întârzierii echipei vizitatoare CF OLIMPIA. De asemenea s-a constatat că pe toată durata meciului, pe banca de rezerve a echipei CF OLIMPIA, a lipsit antrenorul calificat de categoria corespunzătoare și nu a fost prezentată nici o dovadă privind lipsa motivată a acestuia. În conformitate cu art. 13, art.15, art.34, art. 58.2.1, art.60.2, art. 77, art. 78, art. 79 «Codul de Disciplină și Etică al FMF» și art. 6 al «Regulamentului privind Organizarea și Funcționarea Organelor Judiciare din cadrul F.M.F, Comisia de Disciplină al F.M.F.,
D E C I D E:
5.1. A avertiza echipa CF OLIMPIA, în legătură cu încălcarea cerințelor art.9.24 al Regulamentului Campionatului R. Moldova la Fotbal.
5.2. A aplica sancțiune sub formă de amendă CF OLIMPIA în mărime de 1 000,00 (una mie lei, 00 bani) lei (MDL), conform art.60.2 și art. 58.2.1 din «Codul de Disciplină și Etică al FMF».
CONFORM «CODULUI DE DISCIPLINĂ ȘI ETICĂ AL FMF», PREZENTA DECIZIE ESTE DEFINITIVĂ ŞI IREVOCABILĂ.
6. Examinând rapoartele de joc al meciului FC TORNADO BUBUIECI U-14 – FC VICTORIA U-14, din data de 26.10.2025 (Campionatul R. Moldova la Fotbal Copii și Juniori, Ediția 2025/26, LR-14, Centru 2, etapa a VIII-a), s-a constatat că, meciul nu a putut fi disputat, pe motiv că echipa vizitatoare FC VICTORIA U-14, nu s-a prezentat la meci. Astfel, arbitrul central a alineat echipa gazdă în teren și a fluierat sfârșitul meciului. În temeiul cu art. 11, art. 13, art.15, art. 43.1, art. 77, art. 78, art. 79 «Codul de Disciplină și Etică al FMF», art.8.4, art.18.1, art. 18.2 din «Regulamentul Campionatului Republicii Moldova la Fotbal Copii și Juniori, Ediția 2025/26», și art. 6 al «Regulamentului privind Organizarea și Funcționarea Organelor Judiciare din cadrul F.M.F, Comisia de Disciplină al F.M.F.»,
D E C I D E:
6.1. A acorda înfrângere tehnică (0-3) echipei FC VICTORIA U-14, în cadrul FC TORNADO BUBUIECI U-14 – FC VICTORIA U-14, programat pentru data de 26.10.2025 (Campionatul R. Moldova la Fotbal Copii și Juniori, Ediția 2025/26, LR-14, etapa a VIII-a).
6.2. A acorda victorie tehnică (3-0) echipei FC TORNADO BUBUIECI U-14, în cadrul FC TORNADO BUBUIECI U-14 – FC VICTORIA U-14, programat pentru data de 26.10.2025 (Campionatul R. Moldova la Fotbal Copii și Juniori, Ediția 2025/26, LR-14, etapa a VIII-a).
6.3. A aplica sancțiune sub formă de amendă FC VICTORIA U-14, în mărime de 500,00 (cinci sute lei, 00 bani) lei (MDL), conform art.8.4, art.18.1, art.18.2 din Regulamentul Campionatului Republicii Moldova la Fotbal Copii și Juniori, Ediția 2025/26, art. 43.1 al Codului de Disciplină și Etică al FMF.
CONFORM «CODULUI DE DISCIPLINĂ ȘI ETICĂ AL FMF», PREZENTA DECIZIE ESTE DEFINITIVĂ ŞI IREVOCABILĂ.
7. Examinând raportul de joc și materialele video/foto al DACIA BUIUCANI U-16 – ACADEMIA REBEJA-UTM U-16, din data de 26.10.2025 (Campionatului R. Moldova la Fotbal Copii și Juniori, Ediția 2025/26, Liga Națională, U-16, etapa a XII-a) s-a constatat că pe parcursul meciului, suporterii echipei DACIA BUIUCANI U-16, au avut un comportament neadecvat, au scandat mesaje necenzurate la adresa oponentului. În temeiul art. 13, art. 57.3, art. 77, art. 78, art. 79 «Codul de Disciplină și Etică al FMF», «Regulamentul Campionatului Republicii Moldova la Fotbal Copii și Juniori, Ediția 2025/26», art. 6 al «Regulamentului privind Organizarea și Funcționarea Organelor Judiciare din cadrul F.M.F», Comisia de Disciplină a F.M.F.,
D E C I D E:
7.1. A aplica sancțiune sub formă de amendă DACIA BUIUCANI U-16, în mărime de 500,00 (cinci sute lei, 00 bani) lei (MDL), conform art.57.1 din «Codul de Disciplină și Etică al FMF», pentru comportamentul neregulamentar al spectatorilor.
7.2. A se sesiza Administrația DACIA BUIUCANI U-16, în vederea organizării unor seminare de informare a suporterilor (părinților jucătorilor, invitaților, etc.) echipei sale privind cerințele Regulamentului cu privire la regulile de conduită a deținătorilor de bilete, spectatorilor, altor vizitatori, oaspeți, invitați și participanți la meciurile de fotbal organizate sau disputate sub egida FIFA, UEFA, FMF sau a cluburilor de fotbal afiliate, aprobat prin Hotărârea Comitetului de Urgență al FMF Nr.22 din 29.07.2014, pentru a diminua din agresivitatea și comportamentul neadecvat al suporterilor la meci, în special la meciurile din cadrul Campionatului R. Moldova la Fotbal Copii și Juniori. Părinții trebuie să fie exemple demne de urmat, iar în niciun caz nu este admis ca aceștia să manifeste comportamente neadecvate, nesportive sau agresive – fie în public, fie în privat – mai ales în prezența copiilor minori.
CONFORM «CODULUI DE DISCIPLINĂ ȘI ETICĂ AL FMF», PREZENTA DECIZIE ESTE DEFINITIVĂ ŞI IREVOCABILĂ.
8. Examinând rapoartele de joc al meciului CSFCJT ATLETICO U-16 – CSF ANENII NOI 2020-ȘS ANENII NOI U-16, din data de 26.10.2025 (Campionatul R. Moldova la Fotbal Copii și Juniori, Ediția 2025/26, L1-16, etapa a XIII-a), s-a constatat că, meciul nu a putut fi disputat, pe motiv că echipa vizitatoare CSF ANENII NOI 2020-ȘS ANENII NOI U-16, nu s-a prezentat la meci și nu a completat raportul de meci în Programul COMET. Astfel, arbitrul central a alineat echipa gazdă în teren și a fluierat sfârșitul meciului. În temeiul cu art. 11, art. 13, art.15, art. 43.1, art. 77, art. 78, art. 79 «Codul de Disciplină și Etică al FMF», art.8.4, art.18.1, art. 18.2 din «Regulamentul Campionatului Republicii Moldova la Fotbal Copii și Juniori, Ediția 2025/26», și art. 6 al «Regulamentului privind Organizarea și Funcționarea Organelor Judiciare din cadrul F.M.F, Comisia de Disciplină al F.M.F.»,
D E C I D E:
8.1. A acorda înfrângere tehnică (0-3) echipei CSF ANENII NOI 2020-ȘS ANENII NOI U-16, în cadrul CSFCJT ATLETICO U-16 – CSF ANENII NOI 2020-ȘS ANENII NOI U-16, programat pentru data de 26.10.2025 (Campionatul R. Moldova la Fotbal Copii și Juniori, Ediția 2025/26, L1-16, etapa a XIII-a).
8.2. A acorda victorie tehnică (3-0) echipei CSFCJT ATLETICO U-16, în cadrul CSFCJT ATLETICO U-16 – CSF ANENII NOI 2020-ȘS ANENII NOI U-16, programat pentru data de 26.10.2025 (Campionatul R. Moldova la Fotbal Copii și Juniori, Ediția 2025/26, L1-16, etapa a XIII-a).
8.3. A aplica sancțiune sub formă de amendă CSF ANENII NOI 2020-ȘS ANENII NOI U-16, în mărime de 500,00 (cinci sute lei, 00 bani) lei (MDL), conform art.8.4, art.18.1, art.18.2 din Regulamentul Campionatului Republicii Moldova la Fotbal Copii și Juniori, Ediția 2025/26, art. 43.1 al Codului de Disciplină și Etică al FMF.
CONFORM «CODULUI DE DISCIPLINĂ ȘI ETICĂ AL FMF», PREZENTA DECIZIE ESTE DEFINITIVĂ ŞI IREVOCABILĂ.
9. Examinând raportul de joc și materialele video/foto al CF RAPID-ELITE U-12 – CSF BĂLȚI U-12, din data de 26.10.2025 (Campionatului R. Moldova la Fotbal Copii și Juniori, Ediția 2025/26, Liga Națională, U-12, etapa a XII-a) s-a constatat că pe parcursul meciului, un suporter al echipei CSF BĂLȚI U-12, îmbrăcat în forma echipei CSF BĂLȚI a scandat mesaje necenzurate, injurii și amenințări la adresa arbitrului meciului. De asemenea la final de meci, același suporter al echipei CSF BĂLȚI a încercat să se apropie și să lovească arbitrul, însă a fost oprit de către antrenorul CSF BĂLȚI. În temeiul art. 13, art. 47.1.1, art. 57.3, art. 77, art. 78, art. 79 «Codul de Disciplină și Etică al FMF», «Regulamentul Campionatului Republicii Moldova la Fotbal Copii și Juniori, Ediția 2025/26», art. 6 al «Regulamentului privind Organizarea și Funcționarea Organelor Judiciare din cadrul F.M.F», Comisia de Disciplină a F.M.F.,
D E C I D E:
9.1. A aplica sancțiune sub formă de amendă CSF BĂLȚI U-12, în mărime de 500,00 (cinci sute lei, 00 bani) lei (MDL), conform art.57.1 din «Codul de Disciplină și Etică al FMF», pentru comportamentul neregulamentar al spectatorilor.
9.2. A se sesiza Administrația CSF BĂLȚI U-12, în vederea organizării unor seminare de informare a suporterilor (părinților jucătorilor, invitaților, etc.) echipei sale privind cerințele Regulamentului cu privire la regulile de conduită a deținătorilor de bilete, spectatorilor, altor vizitatori, oaspeți, invitați și participanți la meciurile de fotbal organizate sau disputate sub egida FIFA, UEFA, FMF sau a cluburilor de fotbal afiliate, aprobat prin Hotărârea Comitetului de Urgență al FMF Nr.22 din 29.07.2014, pentru a diminua din agresivitatea și comportamentul neadecvat al suporterilor la meci, în special la meciurile din cadrul Campionatului R. Moldova la Fotbal Copii și Juniori. Părinții trebuie să fie exemple demne de urmat, iar în niciun caz nu este admis ca aceștia să manifeste comportamente neadecvate, nesportive sau agresive – fie în public, fie în privat – mai ales în prezența copiilor minori.
CONFORM «CODULUI DE DISCIPLINĂ ȘI ETICĂ AL FMF», PREZENTA DECIZIE ESTE DEFINITIVĂ ŞI IREVOCABILĂ.
10. Examinând raportul de joc și materialele video/foto al FCM UNGHENI U-14 – CSF SPARTANII SPORTUL U-14, din data de 25.10.2025 (Campionatului R. Moldova la Fotbal Copii și Juniori, Ediția 2025/26, Liga Națională, U-14, etapa a XII-a) s-a constatat că pe parcursul reprizei a doua a meciului, suporterii echipei CSF SPARTANII SPORTUL U-14, au avut un comportament neadecvat, au scandat mesaje necenzurate la adresa arbitrilor meciului și în adresa adversarilor. De asemenea la final de meci, în momentul când s-a iscat o confruntare între jucătorii ambelor echipe, suporterii echipei CSF SPARTANII SPORTUL U-14, au intrat în teren și au continuat să scandeze mesaje cu conținut necenzurat în adresa arbitrilor meciului. În temeiul art. 13, art. 47.1.1, art. 57.3, art. 77, art. 78, art. 79 «Codul de Disciplină și Etică al FMF», «Regulamentul Campionatului Republicii Moldova la Fotbal Copii și Juniori, Ediția 2025/26», art. 6 al «Regulamentului privind Organizarea și Funcționarea Organelor Judiciare din cadrul F.M.F», Comisia de Disciplină a F.M.F.,
D E C I D E:
10.1. A aplica sancțiune sub formă de amendă CSF SPARTANII SPORTUL U-14, în mărime de 500,00 (cinci sute lei, 00 bani) lei (MDL), conform art.57.1 din «Codul de Disciplină și Etică al FMF», pentru comportamentul neregulamentar al spectatorilor.
10.2. A aplica sancțiune sub formă de amendă CSF SPARTANII SPORTUL U-14, în mărime de 500,00 (cinci sute lei, 00 bani) lei (MDL), conform art. 47.1.1 din «Codul de Disciplină și Etică al FMF», pentru comportamentul neregulamentar al spectatorilor.
10.3. A se sesiza Administrația CSF SPARTANII SPORTUL U-14, în vederea organizării unor seminare de informare a suporterilor (părinților jucătorilor, invitaților, etc.) echipei sale privind cerințele Regulamentului cu privire la regulile de conduită a deținătorilor de bilete, spectatorilor, altor vizitatori, oaspeți, invitați și participanți la meciurile de fotbal organizate sau disputate sub egida FIFA, UEFA, FMF sau a cluburilor de fotbal afiliate, aprobat prin Hotărârea Comitetului de Urgență al FMF Nr.22 din 29.07.2014, pentru a diminua din agresivitatea și comportamentul neadecvat al suporterilor la meci, în special la meciurile din cadrul Campionatului R. Moldova la Fotbal Copii și Juniori. Părinții trebuie să fie exemple demne de urmat, iar în niciun caz nu este admis ca aceștia să manifeste comportamente neadecvate, nesportive sau agresive – fie în public, fie în privat – mai ales în prezența copiilor minori.
CONFORM «CODULUI DE DISCIPLINĂ ȘI ETICĂ AL FMF», PREZENTA DECIZIE ESTE DEFINITIVĂ ŞI IREVOCABILĂ.
11. Alte abateri disciplinare constatate și înregistrate conform rapoartelor de joc la meciurile «Campionatului R. Moldova la Fotbal, Liga 7777, Liga 1, Liga 2, Cupa Orange, Ediția 2025/26».
11.1. Conform rapoartelor de joc de la meciurile «Campionatului R. Moldova la Fotbal, Liga 7777, Liga 1, Liga 2, Ediția 2025/26».
1. DACIA BUIUCANI – FC ZIMBRU (25.10.2025) – Liga 7777,
2. FC MILSAMI – FC SHERIFF (26.10.2025) – Liga 7777,
3. FC VICTORIA – ZIMBRU-2 (24.10.2025) – Liga 1,
4. FC FLOREȘTI – FC ISKRA (25.10.2025) – Liga 1,
5. FC CHIȘINĂU – FC CONGAZ (25.10.2025) – Liga 2,
6. FC CONSTRUCTORUL LEOVA – CMF CAHUL (25.10.2025) – Liga 2,
7. CS REAL SUCCES – FC NAȚIONAL IALOVENI (25.10.2025) – Liga 2,
8. FCM UNGHENI-2 – CS ATLETIC STRĂȘENI (25.10.2025) – Liga 2,
jucătorii echipei:
1. DACIA BUIUCANI a acumulat 4 (patru) cartonașe galbene în timpul jocului;
2. FC MILSAMI a acumulat 4 (patru) cartonașe galbene în timpul jocului;
3. FC VICTORIA a acumulat 4 (patru) cartonașe galbene în timpul jocului;
4. FC ISKRA a acumulat 4 (patru) cartonașe galbene în timpul jocului
5. FC CHIȘINĂU a acumulat 4 (patru) cartonașe galbene în timpul jocului;
6. CMF CAHUL a acumulat 5 (cinci) cartonașe galbene în timpul jocului;
7. CS REAL SUCCES a acumulat 4 (patru) cartonașe galbene în timpul jocului;
8. CS ATLETIC STRĂȘENI a acumulat 4 (patru) cartonașe galbene în timpul jocului;
Astfel, luând în considerație cele expuse mai sus, în conformitate cu art. 13, art.15, art. 33.12, art.46.1.a, art. 77, art. 78, art. 79 «Codul de Disciplină și Etică al FMF», «Regulamentul Campionatului R. Moldova la Fotbal», «Regulamentul Cupei R. Moldova la Fotbal» art. 6 al «Regulamentului privind Organizarea și Funcționarea Organelor Judiciare din cadrul F.M.F», Comisia de Disciplină a F.M.F.,
D E C I D E:
11.1.1. A sancționa DACIA BUIUCANI cu amendă în mărime de 2 000,00 (două mii) lei (MDL).
11.1.2. A sancționa FC MILSAMI cu amendă în mărime de 2 000,00 (două mii) lei (MDL).
11.1.3. A sancționa FC VICTORIA cu amendă în mărime de 1 000,00 (una mie) lei (MDL).
11.1.4. A sancționa FC ISKRA cu amendă în mărime de 1 000,00 (una mie) lei (MDL).
11.1.5. A sancționa FC CHIȘINĂU cu amendă în mărime de 500,00 (cinci sute) lei (MDL).
11.1.6. A sancționa CMF CAHUL cu amendă în mărime de 500,00 (cinci sute) lei (MDL).
11.1.7. A sancționa CS REAL SUCCES cu amendă în mărime de 500,00 (cinci sute) lei (MDL).
11.1.8. A sancționa CS ATLETIC STRĂȘENI cu amendă în mărime de 500,00 (cinci sute) lei (MDL).
CONFORM «CODULUI DE DISCIPLINĂ ȘI ETICĂ AL FMF», PREZENTA DECIZIE ESTE DEFINITIVĂ ŞI IREVOCABILĂ.
TERMENUL DE ACHITARE A AMENZII ESTE DE 30 (TREIZECI) ZILE CALENDARISTICE.
11.2. Conform rapoartelor de joc de la meciurile «Campionatului R. Moldova la Fotbal, Liga 7777, Liga 1, Liga 2, Ediția 2025/26, Cupa Orange, Ediția 2025/26».
1. FC CHIȘINĂU – FC CONGAZ (25.10.2025) – Liga 2,
2. FC CONSTRUCTORUL LEOVA – CMF CAHUL (25.10.2025) – Liga 2,
3. FCM UNGHENI-2 – CS ATLETIC STRĂȘENI (25.10.2025) – Liga 2,
4. VULTURII CUTEZATORI – FC ȚARIGRAD (25.10.2025) – Liga 2,
5. CSF BĂLȚI – FC VICTORIA (28.10.2025) – Cupa Orange,
6. FC ZIMBRU – CF UNIVER (28.10.2025) – Cupa Orange,
Jucătorul:
1) Sergiu SAVIN (FC CONGAZ) a fost eliminat de pe terenul de joc, după acumularea a două cartonașe galbene, pentru ”Comportare nesportivă – Lovirea mingii după fluierul arbitrului” și ”Comportare nesportivă – Fault comis într-o manieră imprudentă” în minutul 55’ și 81’ al meciului.
2) Sergiu ISTRATI (FC CONSTRUCTORUL LEOVA) a fost eliminat de pe terenul de joc, după acumularea a două cartonașe galbene, pentru ”Comportare nesportivă – Protest prin vorbe” și ”Comportare nesportivă – Diverse” în minutul 54’ și 75 al meciului. După primirea cartonașului roșu, jucătorul Sergiu ISTRATI (FC CONSTRUCTORUL LEOVA) a adresat cuvinte necenzurate și injurii arbitrului asistent al meciului.
3) Denis VATAVU (FCM UNGHENI-2) a fost eliminat de pe terenul de joc, după acumularea a două cartonașe galbene, pentru ”Comportare nesportivă – Protest prin vorbe” și ”Comportare nesportivă – Diverse” în minutul 45’ și 89’ al meciului.
4) Valentin BACALÎM (FC ȚARIGRAD) a fost sancționat cu cartonaș roșu direct, pentru ”Comportare nesportivă – Folosirea cuvintelor injurioase în adresa arbitrului” în pauza dintre reprizele meciului.
5) Iulian BEJAN (FC VICTORIA) a fost eliminat de pe terenul de joc, după acumularea a două cartonașe galbene, pentru ”Comportare nesportivă – Întreruperea atacului de perspectivă” și ”Comportare nesportivă – Întreruperea atacului de perspectivă” în minutul 30’ și 79’ al meciului.
6) Ivan CARA (CF UNIVER) a fost eliminat de pe terenul de joc, după acumularea a două cartonașe galbene, pentru ”Comportare nesportivă – Întreruperea atacului de perspectivă” și ”Comportare nesportivă – Fault comis într-o manieră imprudentă” în minutul 73’ și 76’ al meciului.
Astfel, luând în considerație cele expuse mai sus, în conformitate cu art. 13, art.15, art. 33.12, art. 40.1.b, art.40.1.c, art. 40.2, art.40.3, art. 40.4, 40.3.2, art. 40.5, art. 40.6, art. 42.1, art. 44.2, art. 47.2, art. 49.1, art. 77, art. 78, art. 79 «Codul de Disciplină și Etică al FMF», «Regulamentului Campionatului R. Moldova la Fotbal», art. 6 al «Regulamentului privind Organizarea și Funcționarea Organelor Judiciare din cadrul F.M.F.», Comisia de Disciplină a F.M.F.,
D E C I D E:
11.2.1. A suspenda pe Sergiu SAVIN (FC CONGAZ) pentru 1 (una) etapă de campionat.
A sancționa FC CONGAZ cu amendă în mărime de 100,00 (una sută) lei (MDL).
11.2.2. A suspenda pe Sergiu ISTRATI (FC CONSTRUCTORUL LEOVA) pentru 3 (etape) etape de campionat.
A sancționa FC CONSTRUCTORUL LEOVA cu amendă în mărime de 3 000,00 (trei mii) lei (MDL).
11.2.3. A suspenda pe Denis VATAVU (FCM UNGHENI-2) pentru 1 (una) etapă de campionat.
A sancționa FCM UNGHENI-2 cu amendă în mărime de 100,00 (una sută) lei (MDL).
11.2.4. A suspenda pe Valentin BACALÎM (FC ȚARIGRAD) pentru 3 (etape) etape de campionat.
A sancționa FC ȚARIGRAD cu amendă în mărime de 3 000,00 (trei mii) lei (MDL).
11.2.5. A suspenda pe Iulian BEJAN (FC VICTORIA) pentru 1 (una) etapă de cupă.
A sancționa FC VICTORIA cu amendă în mărime de 200,00 (două sute) lei (MDL).
11.2.6. A suspenda pe Ivan CARA (CF UNIVER) pentru 1 (una) etapă de cupă.
A sancționa CF UNIVER cu amendă în mărime de 200,00 (două sute) lei (MDL).
CONFORM «CODULUI DE DISCIPLINĂ ȘI ETICĂ AL FMF», PREZENTA DECIZIE ESTE DEFINITIVĂ ŞI IREVOCABILĂ.
TERMENUL DE ACHITARE A AMENZII ESTE DE 30 (TREIZECI) ZILE CALENDARISTICE
Atenție: Neexecutarea Deciziilor Comisiei de Disciplină constituie o încălcare a regulamentelor FMF și reprezintă temei pentru aplicarea sancțiunilor suplimentare.

RU
RO
EN
Deciziile Comisiei de Disciplină a FMF