• Support National Team

Veterani (Competiții)

Arsenal-Geotermal Chișinău, campioană a Socca Champions League Masters 2025!

22 oct 2025 de Serghei Cipilencu

Echipa Arsenal-Geotermal Chișinău a devenit campioană a Socca Champions League Masters 2025, competiție rezervată jucătorilor de peste 40 de ani. Turneul s-a desfășurat în perioada 19–22 octombrie, la Rethymno, pe insula Creta (Grecia).

 

Reprezentanta Republicii Moldova a avut un parcurs remarcabil, debutând cu o victorie categorică, scor 11-1, în fața formației Platanos Tours FC (Grecia). În al doilea meci, Arsenal-Geotermal a cedat dramatic, 3-5, în duelul cu Hashove (Bulgaria), însă a revenit în forță, impunându-se în ultima zi a fazei grupelor cu 7-2 în fața echipei Rockabilades (Grecia), obținând astfel calificarea în marea finală a competiției.

 

În ultimul act, echipa din Chișinău a reîntâlnit formația bulgară Hashove. Arsenal-Geotermal s-a impus cu 5-4, cucerind trofeul european și aducând o nouă performanță importantă pentru fotbalul moldovenesc.


Anatolie Cebotari a fost desemnat cel mai bun portar al turneului.

 

Lotul campioanei Arsenal-Geotermal Chișinău: Iulian Iurcu, Ivan Caraman, Cornel Brumaru, Sergiu Epureanu, Alexandru Epureanu, Victor Golovatenco, Alexandru Maximov, Iurii Talmaci, Anatolie Cebotari, Alexandru Grosu, Marcel Brumaru, Nicolai Josan, Victor Bulat.

 

Rezultatele echipei Arsenal-Geotermal la Socca Champions League Masters 2025:

Faza grupelor:

Platanos Tours FC (Grecia) – Arsenal-Geotermal 1–11

Hashove (Bulgaria) – Arsenal-Geotermal 5–3

Rockabilades (Grecia) – Arsenal-Geotermal 2–7

 

Finala mare:

Arsenal-Geotermal – Hashove (Bulgaria) 5–4