• Fii alături de Echipa Țării

Futsal (Naționale)

Chișinău, gazda UEFA Under-19 Futsal EURO. Primul meci pe 28 septembrie

27 sep 2025 de Serghei Cipilencu

În acest weekend, Chișinău devine capitala futsalului european. Pe 28 septembrie va debuta Campionatul European de Futsal U19, găzduit de Republica Moldova. Turneul final se va desfășura în perioada 28 septembrie – 5 octombrie 2025, la Arena Chișinău, care va găzdui cea de-a patra ediție a competiției rezervate jucătorilor sub 19 ani. Opt echipe naționale vor lupta pentru trofeul mult râvnit. Selecționata Moldovei va disputa primul meci pe 28 septembrie, împotriva Ucrainei, la Arena Chișinău, cu start la ora 13:00. Partida va deschide oficial turneul. 

 

Pentru confortul spectatorilor, în perioada 28 – 29 septembrie și 1 octombrie, vor fi puse la dispoziție curse speciale pe ruta „Circ – Chișinău Arena”. Autobuzele vor circula începând cu ora 11:30 de la Circ, iar ultima cursă de întoarcere de la „Chișinău Arena” este programată la ora 22:30. Astfel, microbiștii vor putea ajunge mai ușor la meciuri și să susțină echipa națională de juniori în drumul său spre performanță.

Program curse speciale „Circ – Chișinău Arena”
28–29 septembrie și 1 octombrie 2025

Dinspre Circ - Arena: 11:30, 12:00, 12:30, 14:00, 14:30, 15:00, 15:30, 17:10, 17:30, 18:35, 19:00, 19:40, 20:00, 20:35
Dinspre Arena Chișinău - Circ: 12:00, 13:30, 14:00, 14:30, 15:00, 16:40, 17:00, 17:35, 18:05, 19:10, 19:30, 20:05, 22:15, 22:30

Traseul:

Tur - bd. Renaşterii Naționale, bd. Grigore Vieru, str. Romană, bd. Grigore Vieru, bd. Renaşterii Naționale, str. Calea Orheiului (,,Chișinău ARENA”);

Retur - Calea Orheiului („Chișinău ARENA”), virarea la semaforul din or. Stăuceni, str. Calea Orheiului, bd. Renaşterii Naționale.

 

BILETE - AICI (Clic)

Fă-ți loc în calendar, intrarea la meciurile fazei grupelor este liberă, cu rezervare pe tickets.fmf.md
 

LOTUL CONVOCAT LA FUTSAL EURO U19 - AICI (clic)
 

Programul complet al turneului final UEFA Futsal U19 EURO 2025 îl găsiți aici:

Faza grupelor, duminică, 28 septembrie 2025
Ora 13:00. MOLDOVA - Ucraina
Ora 15:30. Slovenia - Cehia 
Ora 18.00. Spania - Turcia
Ora 20:30. Portugalia - Italia

Luni, 29 septembrie
Ora 13:00. Turcia - Slovenia
Ora 15:30. Cehia - Spania 
Ora 18:00. Italia - MOLDOVA
Ora 20:30. Ucraina - Portugalia

Miercuri, 1 octombrie
Ora 13:00. Turcia - Cehia
Ora 15:30. Slovenia - Spania
Ora 18:00. MOLDOVA - Portugalia
Ora 20:30. Italia - Ucraina

 

Semifinalele, vineri, 3 octombrie 2025
SF1: Câștigătoarea Grupei A - Locul 2 din Grupa B
SF2: Câștigătoarea Grupei B - Locul 2 din Grupa A

Meciurile se vor disputa la orele 18:00 și 20:30. Ordinea semifinalelor va fi stabilită după încheierea fazei grupelor.

 

Finala, duminică, 5 octombrie 2025
Ora 20:30. Câștigătoarea SF1 - Câștigătoarea SF2

 

Menționăm că în urma tragerii la sorți, care a avut loc la Chișinău, a fost stabilită componența celor două grupe ale competiției:

Grupa A: Moldova, Portugalia, Italia, Ucraina
Grupa B: Slovenia, Spania, Turcia, Cehia

 

Amintim că Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) a acordat Federației Moldovenești de Fotbal dreptul de a organiza în Republica Moldova turneul final al Campionatului European de Futsal U19 din 2025. Țara noastră va găzdui în premieră un eveniment de o asemenea anvergură! Cea de a patra ediție a competiției se va desfășura la Arena Chișinău, în perioada 28 septembrie - 5 octombrie 2025. Moldova va deveni astfel, pentru o săptămână, capitala futsalului european U19.

 

Citește și...

Futsal U19. Selecționerul Oleg Petrov a anunțat lotul final pentru Campionatul European

 

foto: UEFA.com