• Поддержи национальную сборную

Live. Zimbru - Dacia Buiucani. Ora 20.30

05 iul 2020 de Sandu Grecu

 

Zimbru – Dacia Buiucani

5 iulie. Chișinău. Arena principală Zimbru. Fără spectatori

Arbitru: Ion ORLIC

Asistenți: Victor MARDARI și Dmitrii PONOMARENCO

Al 4-lea oficial: Veaceslav BANARI

 

Zimbru: 25.Maksym KOVALOV, 4.Denis FURTUNA, 6.Alexei CIOPA, 7.Ion POSTICA, 8.Alexandru GAU, 10.Petru NEAGU, 11.Traore BOUBACAR, 15.Vladislav ZAVALIȘCA, 20.Alexandru GRAUR, 22.Cristian DANI, 23.Alexandru VACARCIUC

Rezerve: 12.Silviu ȘMALENEA, 5.Gheorghe BRÎNZANIUC, 9.Vadim CEMÎRTAN, 17.Vlad RĂILEANU, 18.Iulian BEJAN, 19.Artur BARABAŞ

Antrenor: Vlad GOIAN

 

Dacia-Buiucani: 1.Dumitru COVAL, 2.Ioan-Călin REVENCO, 4.Sandu MATEESCU, 5.Mihai ȚÎPAC, 6.Gheorghe SUCIU, 8.Corneliu COTOGOI, 10.Nicolae NEMERENCO, 18.Vadim CRAVCESCU, 22.Marin CĂRUNTU, 23.Vicu BULMAGA, 26.Marius IOSIPOI

Rezerve: 82.Artiom CUBANI, 3.Ghenadie OCHINCĂ, 7.Dumitru BIVOL, 9.Vadim CRICIMAR 14.Gheorghe SPÎNU, 15.Adrian CIOBANU, 19.Doru CALESTRU, 21.Ion GURULEA, 28.Nicu NAMOLOVAN, 29.Teodor LUNGU, 93.Alexei SOLOMIN

Antrenor: Andrei MARTIN

 

Zimbru Chișinău și Dacia-Buiucani se vor întâlni astăzi, de la ora 20.30, în ultimul meci al primei etape a Diviziei Naționale de fotbal, ediția XXX. Partida se va disputa pe stadionul Zimbru din Chișinău și va fi transmisă în direct de site-ul nostru, pe pagina de Facebook Divizia Națională, portalul Moldfootball, dar și de posturile de televiziune N4 și Moldova 2.

 

Zimbru și Dacia-Buiucani nu s-au mai întâlnit până acum într-un meci oficial.

 

Zimbru este singura echipa care a participat la toate cele 29 ediții ale primei divizii valorice a fotbalului moldovenesc de după independență. Tot Zimbru este liderul all-time al campionatelor Moldovei la numărul de puncte acumulate, 1604 (cu 49 de puncte mai mult decât Sheriff. Tiraspolenii au jucate, însă, cu 7 ediții de campionat mai puține). Zimbru are și cele mai multe goluri marcate în Divizia Națională - 1505. Echipa de la Botanica a câștigat de 8 ori titlul, de 5 ori a încheiat pe locul secund și de 4 ori a urcat pe treapta a treia a Diviziei Naționale.

Cu toate acestea, sezonul trecut a fost unul dintre cele mai proaste din istoria clubului, Zimbru finalizând campionatul pe penultimul, al 7-lea loc, cu doar 3 victorii (cele mai puține din istorie) în tot anul. O singură dacă clubul patronat de Nicolae Ciornîî a avut o clasare mai slabă, în sezonul 2017 - locul 8 din 10 echipe. 

 

De partea cealaltă, Dacia-Buiucani debutează în Divizia Națională.

Echipa formată pe baza Clubului sportiv pentru copii și tineret Buiucani s-a clasat pe locul secund în Divizia A în sezonul trecut, la egalitate de puncte cu formația de pe primul loc, FC Florești, alături de care a promovat în premieră pe prima șcenă a fotbalului nostru.

Pentru că nu are propriul stadion cu suprafață naturală, Dacia-Buiucani va juca meciurile de pe teren propriu tot la Zimbru, doar că pe terenul-2.  

 

Cu aproximativ o oră înainte de startul partidei veți putea afla componențele de joc ale celor două formații, accesând această știre actualizată.