Duminică, 16 februarie, s-a încheiat campionatul deschis la minifotbal al comunei Sărata Galbenă, organizat în memoria antrenorului din localitate, Mihai Pascaru. La competiție au participat 8 echipe, 5 dintre care au fost alcătuite din locuitorii din Sărata Galbenă.
Câștigătoare a devenit echipa Șleahul, care s-a impus în 13 din cele 14 meciuri disputate. Podiumul a fost completat de formația municipiului Hâncești și echipa regiunii Frumușica.
La ceremonia de premiere, alături de familia regretatului Mihai Pascaru, au participat Mihai Lozovoi, primarul comunei Sărata Galbenă, Leonid Pascaru, președintele ATF Hâncești, Mihai Usatîi, Membru al Comitetului Executiv FMF, Mircea Cojocari, șeful Departamentului administrativ-protocol al FMF.
Campionatul la minifotbal al comunei Sărata Galbenă se organizează începând cu anii ’80 ai secolului trecut. Ultimele nouă ediții, competiția se desfășoară în memoria lui Mihai Pascaru.
Memorialul "Mihai Pascaru"