Internaționalul moldovean Ioan-Călin Revenco a semnat cu formația Tatrana Prešov, nou-promovată în prima ligă valorică a Slovaciei, anunță clubul. Fundașul moldovean s-a transferat de la echipa poloneză Puszcza Niepołomice, unde a evoluat în sezonul precedent alături de un alt component al Naționalei Moldovei, Artur Crăciun.
Formația Tatrana Prešov a încheiat sezonul pe prima poziție în liga secundă a Slovaciei, ediția 2024/25 și a obținut promovarea în eșalonul superior.
Ioan-Călin Revenco a ajuns la Puszcza de la Petrocub pe 22 decembrie 2023. În total, fundașul în vârstă de 24 de ani a disputat 31 de meciuri (29 în Ekstraklasa și 2 în Cupa Poloniei), acumulând 1677 de minute pe teren.
Revenco, care a împlinit recent 25 de ani, a adunat 25 de selecții și un gol pentru Naționala Moldovei. El a debutat în 2021, în partida contra Scoției, iar primul său gol l-a înscris în 2022, împotriva Letoniei.

Revenco a semnat cu Tatrana Presov din Slovacia