• Поддержи национальную сборную

ISTORIA CAMPIONATELOR RSS MOLDOVENEŞTI. Vă prezentăm toate campioanele

03 iul 2020 de Sandu Grecu

În ziua în care debutează ediția a 30-a, jubiliară, a Campionatului Republicii Moldova la fotbal, vă prezentăm un scurt istoric al campionatelor de fotbal din RSS Moldovenească, cu tabelul în care sunt indicate toate echipele campioane din perioada sovietică.  

 

La 2 august 1940 este proclamată Republica Sovietică Socialistă Moldovenescă (RSSM), care devine oficial o republică unională a URSS. Conform memoriilor lui Gheorghe Mocan, fost jucător la Dinamo şi Burevestnik Chişinău, în lunile august – septembrie a aceluiaşi an a fost organizat în grabă un campionat al RSSM la care au participat selecţionatele oraşelor Chişinău, Bender, Bălţi, Cahul, Orhei, Călăraşi. În finală au acces echipele din Chişinău şi Cahul. Disputat la Bălţi, meciul s-a încheiat cu victoria echipei din capitală, 5-0. Cahulenii au contestat rezultatul partidei, dar şi rejucarea care a avut loc la Bender s-a încheiat cu acelaşi scor.

 

Prima ediţie a campionatului republicii propriu zis a avut loc imediat după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, în anul 1945. La competiţie, care a avut loc în octombrie şi s-a disputat în sistem eliminatoriu (olimpic), s-au înscris 12 formaţii. Istoria a păstrat doar echipa câştigătoare (Dinamo Chişinău) şi componenţii ei: Petru Suhinin (portar), Ivan Artaşov, Ivan Blanari şi Leonid Reabuhin (fundaşi), Gheorghe Mocan (antrenor jucător) şi Alexandru Viverovschi (mijlocaşi), Serghei Cornilov, Gheorghe Gheorghiţă, Leonid Tihomirov, Serghei Zaharov şi Otari Gadelia (atacanţi).

 

Spre regret, până în prezent nu se cunosc toate premiantele din perioada anilor ’40.

 

Formaţia care a întrerut hegemonia dinamoviştilor din Chişinău (campioni din 1945 până în 1948) a fost Burevestnik Bender, în componenţa căreia evoluau fotbalişti care aveau experienţa participării în campionatul României din perioada interbelică.

Echipa din oraşul de pe Nistru a fost una din cele mai bune în anii ’50. Până la desfiinţare (în 1957), cu excepţia anului 1953, ea de fiecare dată a urcat pe podiumul de premiere.  

 

O altă formaţie care a scris istorie în acea perioadă a fost echipa Institutului Agricol din Chişinău. În decurs de 8 ani (din 1954 şi până în 1961) studenţii au obţinut 3 titluri, o clasare pe locul doi şi două pe locul trei.  

Anii ’60 au fost dominaţi de formaţiile din afara Chişinăului: 5 titluri şi-au adjudecat tiraspolenii, câte unul echipele din Bender şi Bălţi. Succesul formaţiei Stroiindustria din 1966 rămâne singurul din palmaresul reprezentantelor oraşului Bălţi.

 

În 1972, pentru prima dată titlul de campioană a RSSM a fost câştigat de o echipă raională – formaţia kolhozului Lenin din Edineţ. Iar peste şase ani medaliile de aur le va obţine o rprezentantă a mediului rural – Nistru Cioburciu, raionul Slobozia. Mai mult, această echipă a dominat întrecerea şi în următorii doi ani.

 

În 1981-1984, Grănicerul Glodeni a repetat performaţa lui Dinamo Chişinău, câştigând campionatul de patru ori consecutiv.  

 

La începutul lui 1991, federaţia a adoptat hotărârea începând cu acel an campionatul să se dispute în sistem toamnă-primăvară. Astfel, în primăvară campioană a devenit Cristalul Făleşti, iar ediţia 1991/92 a fost întrerută după tur, deoarece în 1992 şi-a luat startul campionatul Republicii Moldova.

 

 Podiumul de premiere al campionatelor RSSM

SezonulCampioanaLOCUL IILOCUL III
1945DINAMO Chişinău  
1946DINAMO ChişinăuSPARTAK Chişinău 
1947DINAMO Chişinău  
1948DINAMO Chişinău  
1949BUREVESTNIK BenderSPARTAK TiraspolDINAMO Bender
1950KRASNOE ZNAMEA ChişinăuBUREVESTNIK BenderKRASNAIA ZVEZDA Tiraspol
1951KRASNAIA ZVEZDA TiraspolDINAMO BenderBUREVESTNIK Bender
1952BUREVESTNIK BenderDINAMO ChişinăuDINAMO Edineţ
1953DINAMO ChişinăuKRASNOE ZNAMEA ChişinăuDINAMO Edineţ
1954INSTITUTUL AGRICOL ChişinăuBUREVESTNIK BenderLOCOMOTIVA Ungheni
1955BUREVESTNIK BenderINSTITUTUL AGRICOL ChişinăuSPARTAK Chişinău
1956SPARTAK TiraspolBUREVESTNIK BenderINSTITUTUL AGRICOL Chişinău
1957INSTITUTUL AGRICOL ChişinăuBUREVESTNIK BenderDINAMO Chişinău
1958MOLDAVKABEL BenderUzina Tkacenko TiraspolLOCOMOTIVA Bălţi
1959ICŞ PVV* ChişinăuEchipa oraşului TiraspolINSTITUTUL AGRICOL Chişinău
1960Echipa oraşului TiraspolUzina Tkacenko TiraspolDINAMO Chişinău
1961INSTITUTUL AGRICOL ChişinăuLOCOMOTIVA BălţiSTROITEL Dubăsari
1962UNIVERSITATEA ChişinăuSTROITREST BălţiMOLDAVKABEL Bender
1963TEMP TiraspolVIBROPRIBOR ChişinăuUzina mecanică Dubăsari
1964TEMP TiraspolTRACTORUL ChişinăuVIBROPRIBOR Chişinău
1965ENERGIA TiraspolTEMP TiraspolUzina mecanică Dubăsari
1966STROIINDUSTRIA BălţiNISTRUL BenderENERGIA Tiraspol
1967NISTRUL BenderDINAMO ChişinăuENERGIA Tiraspol
1968TEMP TiraspolPOLITEHNICA ChişinăuPIŞCEVIK Bălţi
1969POLITEHNICA ChişinăuKolhozul Lenin EdineţTRUD Bălţi
1970POLITEHNICA ChişinăuPIŞCEVIK BenderLOCOMOTIVA Bălţi
1971PIŞCEVIK BenderDINAMO ChişinăuTRUD Bălţi
1972Kolhozul Lenin EdineţDINAMO ChişinăuPIŞCEVIK Bender
1973PIŞCEVIK BenderDINAMO ChişinăuTRUD Bălţi
1974DINAMO ChişinăuENERGETIC DubăsariKOLOS Slobozia
1975DINAMO ChişinăuKOLOS SloboziaENERGETIC Dubăsari
1976STROITEL TiraspolKOLOS SloboziaMETALLIST Glodeni
1977STROITEL TiraspolNISTRU CioburciuGRĂNICERUL Glodeni
1978NISTRU CioburciuKOLOS SloboziaGRĂNICERUL Glodeni
1979NISTRU CioburciuKOLOS SloboziaAVANGARD Lazovsc
1980NISTRU CioburciuKOLOS SloboziaGRĂNICERUL Glodeni
1981GRĂNICERUL GlodeniVILIA BriceniNISTRU Cioburciu
1982GRĂNICERUL GlodeniVOLNA SorocaAUTOMOBILISTUL Bălţi
1983GRĂNICERUL GlodeniAUTOMOBILISTUL BălţiVILIA Briceni
1984GRĂNICERUL GlodeniKOLOS RâşcaniVILIA Briceni
1985ISKRA RâbniţaTEKSTILŞCIK TiraspolAUTOMOBILISTUL Bălţi
1986AVANGARD LazovscISKRA RâbniţaTEKSTILŞCIK-2 Tiraspol
1987TEKSTILŞCIK-2 TiraspolVARNIŢA BenderISKRA Râbniţa
1988TIGHINA BenderTEKSTILŞCIK-2 TiraspolENERGETIC Dubăsari
1989TEKSTILŞCIK-2 TiraspolCRISTALUL FăleştiMOLDOVAHIDROMAŞ Chişinău
1990MOLDOVAHIDROMAŞ ChişinăuMOLDOVA Borosenii NoiDINAMO Chişinău
1991 p.CRISTALUL FăleştiDINAMO ChişinăuCONSTRUCTORUL Leova
1991/92 (într.)SPERANŢA NisporeniCONSTRUCTORUL LeovaCRISTALUL Făleşti

 

Notă: (*) Institutul de cercetări ştiinţifice în domeniul pomiculturii, viticulturii şi vinificaţiei.

 

Semnat: Andrei PRODAN

 

Dinamo Chişinău, prima campioană a RSSM din 1945
Stroiindustria, singura reprezentantă a oraşului Bălţi, campioană a RSSM din 1966. Sursa foto: esp.md
Stroitel Tiraspol, câştigătoarea Cupei şi a campionatului RSSM din 1976. Sursa foto: arhva lui Iuri Iacovlev
Cristalul Făleşti, campioana RSSM din 1991. Foto: Vadim Caftanat