Site-ul nostru a anunțat pe 26 iunie curect despre faptul că MECC a aprobat curriculum elaborat de FMF pentru Clasele sportive specializate de fotbal (clasele V-IX).
Respectiv, deja din anul de studii care vine, copiii din școlile participante în Proiect vor putea fi înscriși în clase de fotbal. Asta înseamnă că mulți dintre copiii talentați, care nu au posibilitate să facă fotbal decât în timpul școlii, vor putea să-și realizeze visul grație Proiectului nostru.
Cum vor fi formate Clasele Specializate de Fotbal?
Clasele specializate de fotbal vor fi formate pe baza solicitărilor din partea instituțiilor de învățământ. Aceste solicitări vor fi expediate la FMF, iar Federația urmează să selecteze 15 instituții (în primul an de Proiect) din Republica Moldova, care vor întruni condițiile stabilite de FMF și MECC.
Din 1 septembrie 2020, fiecare instituție de învățământ participantă la proiectul ”Fotbal în Școli - Clase Specializate” va primi din partea FMF un set de inventar sportiv (20 de mingi, sac pentru mingi, 20 de conuri, 40 de copete și 15 bavete de joc) pentru organizarea și sporirea calității antrenamentelor. În plus, fiecare elev din clasa sportivă va primi câte un set de echipament care include: un rucsac, echipament de vară, iarnă și de paradă. În cadrul proiectului este prevăzut și un curs de instruire pentru antrenorii din școli.
Elevii din aceste clasele specializate de fotbal vor avea un program diferit:
- câte 2 antrenamente pe zi
- alimentare specială pentru sportivi
Alte detalii despre aceste clase: vor fi mixte, adică vor fi alcătuite atât din băieții, cât și din fete, iar clasa va fi formată din 25-26 de copii.
Menționăm că în 5 instituții de învățământ din capitală, în cadrul Proiectului ”Fotbal în școli”, FMF în colaborare cu Primăria municipiului Chișinău vor întreprinde acțiuni de îmbunătățire a infrastructurii.
Modalitatea de formare a Claselor specializate de fotbal