Capitanul Naționalei Moldovei, Vadim Rață, a ajuns la o înțelegere cu FC Argeș, anunță site-ul oficial al clubului nou-promovat în Superliga României. Rață a semnat un angajament pe două sezoane.
Aceasta este a cincea echipă românească din cariera lui Vadim Rață. El a ajuns pentru prima dată în România în 2019, când s-a transferat de la FC Milsami la Chindia Târgoviște. A mai evoluat pentru FC Voluntari, FCSB și Universitatea Cluj, bifând până acum peste 200 de meciuri în Superligă și Cupa României, cu un total de 18 goluri marcate și 16 pase decisive.
Produs al centrului de copii și juniori al celor de la Dacia Buiucani și Sheriff Tiraspol, Vadim Rață a câștigat primele trofee din carieră alături de clubul la care a debutat în fotbalul mare, Sheriff, cucerind titlul de campion al Moldovei în sezoanele 2011/2012 și 2012/2013.
După ce a evoluat sub formă de împrumut la formații precum FC Tiraspol, Speranța Nisporeni sau Zaria Bălți, Rață a ajuns în sezonul 2017/2018 la Milsami Orhei, unde a câștigat Cupa Moldovei, al treilea trofeu din carieră.
Pasul spre fotbalul din România l-a făcut în pauza de iarnă a sezonului 2018/2019, odată cu transferul la Chindia Târgoviște. A promovat de pe prima poziție în Superliga alături de dâmbovițeni.
Cu Vadim Rață căpitan, naționala Moldovei a fost aproape de calificarea la Campionatul European 2024. Reprezentativa țării noastre a acumulat 10 puncte într-o grupă cu Cehia, Albania, Polonia și Insulele Feroe, pierzând calificarea în ultimul joc cu Cehia. Rață a marcat golul victoriei cu Insulele Feroe și a oferit o pasă decisivă în remiza 1-1 din Polonia.
Pentru Naționala Moldovei, Vadim Rață (32 de ani) a jucat 56 de meciuri și a marcat 3 goluri, dintre care unul în poarta Franței și altul în partida amicală cu San Marino din toamna lui 2024.

Vadim Rață s-a transferat la FC Argeș