• Support National Team

Community Development Officer. Impactul comunicării digitale

22 iun 2020 de Ion Buga
GALERIE

În scopul dezvoltării proiectului Community Development Officer. Federația Moldovenească de Fotbal a organizat un webinar cu participarea cluburilor implicate, Sheriff Tiraspol, Petrocub Hîncești și Codru Lozova.

 

În cadrul seminarului au fost puse în discuție aspecte ce țin de comunicarea digitală. Mai multe informații la această temă au fost prezentate de către Mario Leo, manager general al agenției Result Sports. Oficialul s-a referit la tendințele în domeniul rețelor sociale, aplicațiilor mobile, care au un impact masiv în perspectiva creșterii audienței și atragerii suporterilor.

 

La seminar au participat Stanislav Chiorpec (CDO Sheriff), Ivan Goncearuc (CDO Petrocub-Hîncești) și Mihai Burciu (CDO Codru), iar FMF a fost reprezentată de către Natalia Doneț, Marcel Florea, Alexandru Grecu, Ion Buga.

 

Proiectul ”Community Development Officer” este un concept care permite angajarea, prin cofinanțare de către cluburi și FMF a unor manageri, sarcina cărora este de a crea și dezvolta parteneriate cu autoritățile și comunitatea locală. De asemenea, mai presupune dezvoltarea activităților distractive înainte și în timpul meciurilor, folosirea uneltelor de marketing în scopul promovării evenimentului fotbalistic sau asigurarea activității de alimentație publică (catering).