• Support National Team

Feminin (Naționale)

Fotbal feminin. Lotul Moldovei pentru meciurile cu Insulele Feroe și Gibraltar

08 mai 2025 de Svetlana Tataru

Selecționerul Ghenadie Pușca a anunțat lotul Naționalei feminine a Moldovei, care va intra în cantonamentul de pregătire la Centrul Selecționatelor Moldovei de la Vadul lui Vodă, din 26 mai 2025, pentru meciurile cu Insulele Feroe și Gibraltar, contând pentru Liga Națiunilor. Partida din 30 mai, contra selecționatei din Insulele Feroe, va avea loc pe stadionul Zimbru din Chișinău, începând cu ora 20:00, iar meciul din 3 iunie, contra reprezentativei din Gibraltar, se va desfășura în deplasare, pe Europa Point Stadium, de la ora 20:00.

 

Lotul convocat de selecționerul echipei feminine, Ghenadie Pușca, este format din:

Portari: Margarita Panova (FK TransINVEST, Lituania), Natalia Munteanu (SK Fenerbahce 1907, Turcia), Anastasia Nagoreanschi (Agarista CSF Anenii Noi 2020, Moldova)

Fundași: Mădălina Bădiceanu (Modena Calcio Femminile, Italia), Andreea Costin (FC Vasas Femina, România), Anastasia Sivolobova (Zvezda-2005 Perm, Rusia), Valeria Vîrlan (ACS Sporting Banat, România), Daniela Mardari, Felicia Guțu (ambele, CS Gloria 2018 Bistrița Năsăud, România)

Mijlocași: Cristina Cerescu (CS Gloria 2018 Bistrița Năsăud, România), Mihaela Gamarț (WFC Kamenica Sasa, Macedonia de Nord), Natalia Tutunaru (Rambla C11 Femminile, Italia), Carina Doiban (FC Vasas Femina, România), Carolina Țabur, Claudia Chiper (ambele, FC Farul Constanța, România), Anastasia Cernitu (ACS Sporting Banat, România), Elina Coceanovschi (CSM Unirea Alba Iulia, România), Vanessa Manoil (Stetson University, Florida, Statele Unite ale Americii), Anastasi Toma (Agarista CSF Anenii Noi 2020, Moldova)

Atacanți: Veronica Cojuhari (WFC Metalist 1925, Ucraina), Iuliana Colnic (FK TransINVEST, Lituania), Victoria Rubanovici (CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, România)

 

Staff-ul tehnic ce însoțește selecționata feminină în acest cantonament:

Antrenor principal - Ghenadie Pușca

Antrenori secunzi - Alexei Savinov, Elena Subbotina, Alexandra Bocancea

Antrenor de portari - Alexandru Melenciuc

Doctor - Denis Kiseliov

Maseur - Olga Bujor, Serghei Cerlat / Anghelina Zaiat 

Team Manager - Victoria Goțonoaga

 

Naționala feminină a Moldovei a debutat în Liga Națiunilor UEFA pe 21 februarie 2025, pe teren propriu, contra selecționatei din Gibraltar, meci câștigat cu 1-0, iar pe 25 februarie a cedat cu același scor în partida din deplasare cu Slovacia. Tricolorele au fost învinse în meciul din deplasare, din 4 aprilie, de Insulele Feroe, scor 2-0, iar pe 8 aprilie au cedat cu același rezultat în fața Slovaciei.

 

Reamintim că Moldova a fost repartizate în Grupa C1 a competiției alături de Slovacia, Insulele Feroe și Gibraltar. Câștigătoarea grupei va promova în Liga B.

 

Clasamentul Ligii C, grupa C1 a Ligii Națiunilor

 

Programul complet al Moldovei în faza grupelor Ligii Națiunilor UEFA:

21 februarie 2025  MOLDOVA - Gibraltar 1-0

25 februarie 2025  Slovacia - MOLDOVA 1-0

4 aprilie 2025 Insulele Feroe - MOLDOVA 2-0

8 aprilie 2025 MOLDOVA - Slovacia 0-2

30 mai 2025 MOLDOVA - Insulele Feroe

3 iunie 2025 Gibraltar - MOLDOVA