• Fii alături de Echipa Țării

Şcoala Voluntarului – PRO Fotbal

Seminare online pentru participanții proiectului Școala Voluntarilor PRO-Fotbal

19 iun 2020 de Ion Buga
GALERIE

În conformitate cu planul de activități din cadrul programului Grassroots pentru anul 2020, Departamentul Tehnic al FMF a organizat webinare pentru participanții proiectului “Școala Voluntarilor PRO-Fotbal”.

 

La aceste cursuri, care au adunat peste 100 de voluntari, au fost puse în discuție diverse aspecte ce țin de planificarea evenimentelor pentru anul curent, relațiile “antrenor-copil-părinte” și importanța dezvoltării coordonării începând cu vârsta preșcolară. De asemenea, participanții au făcut un schimb de opinii despre problemele cu care se confruntă la realizarea scopurilor propuse și soluționarea acestora prin sesiuni interactive online sau webinare.

"Suntem bucuroși că este un interes tot mai mare din partea amatorilor de fotbal pentru a participa în proiectul Școala Voluntarilor PRO-Fotbal. Anul acesta intenționăm sa implicăm 50 de voluntari noi din toate regiunile țării. Festivalurile fotbalistice sunt organizate de către voluntari într-o atmosferă prieteneasca, deseori cu participarea părinților, ceea ce contribuie la consolidarea familiilor prin practicarea fotbalului" 

a declarat coordonatorul proiectului, Anatolie Cojocari.

 

Lectorii cursurilor au fost Serghei Ursul, Vitalie Jurat, Vitalie Lungu, Alexei Gheorghiu, toți manageri ai Oficiilor de dezvoltare, Oleg Molceanov, manager dezvoltare regională.