• Поддержи национальную сборную

Ședința selecționerului Firat cu antrenorii cluburilor din Divizia Națională

08 iun 2020 de Sandu Grecu
GALERIE

La Casa Fotbalului din Chișinău a avut loc astăzi prima ședință a selecționerului Engin Firat cu antrenorii cluburilor din Divizia Națională. Întâlnirea a avut loc la inițiativa selecționerului Naționalei Moldovei, care dorește să aibă o colaborare cât mai strânsă cu toți antrenorii formațiilor, care pregătesc potențiali candidați pentru Echipa Țării.  

 

În cadrul ședinței de astăzi, care a fost condusă de vicepreședintele FMF, responsabil de reprezentativele Moldovei, Dragoș Hîncu, s-a discutat despre problemele cu care se confruntă cluburile în restabilirea fizică a jucătorilor în această perioada dificilă, după 2 luni și jumătate de pauză forțată.  

 

Selecționerul Firat le-a explicat colegilor săi de ce are nevoie de o comunicare permanentă și de ce este important ca jucătorii să vină la Națională în cea mai bună condiție fizică și psihică.  

 

La rândul lor, tehnicienii cluburilor moldovenești de elită au fost receptivi și au căzut de acord să aibă o comunicare sistematică cu staful tehnic al Naționalei, mai ales că printre cei vizați se află și actuali colaboratori ai Naționalei sau foști selecționeri.  

 

Astfel de întâlniri sunt prevăzute, periodic, și în viitor.