• Поддержи национальную сборную

Cupa Moldovei Moldtelecom 2024/25 se reia astăzi, 1 martie, cu faza optimilor

01 mar 2025 de Serghei Cipilencu

Cupa Moldovei Moldtelecom ajunge în faza optimilor de finală. Astăzi, 1 martie, Federația Moldovenească de Fotbal vă invită să urmăriți primele patru partide din această fază, transmise în direct pe LigaTV.md. În plus, postul de televiziune WE SPORT va difuza live două dintre aceste meciuri: CSF Bălți – FC Real Sireți, de la ora 13:00, și FC Milsami – FC Iskra, începând cu ora 15:00. Site-ul fmf.md vă va pune la dispoziție rezultatele confruntărilor, lista marcatorilor și cele mai recente informații despre competiție.

 

Programul meciurilor stabilite pentru sâmbătă, 1 martie din cadrul 1/8 de finală:

LIVE (clic) Ora 13:00. CSF Bălți - FC Real Sireți. Stadionul Municipal Bălți.
LIVE (clic) Ora 13:00. FC Florești - FCM Ungheni. Joma Arena (teren sintetic)
LIVE (clic) Ora 13:00. FC Zimbru - EFA Visoca. Stadionul Zimbru (teren sintetic) 
LIVE (clic) Ora 15:00. FC Milsami - FC Iskra. Complexul Sportiv Sheriff Manej (teren sintetic) 

 

Programul meciurilor stabilite pentru duminică, 2 martie din cadrul 1/8 de finală:

Ora 13:00. Dacia Buiucani - CF Saksan. Joma Arena (teren sintetic)
Ora 13:00. FC Petrocub - CF Olimp. Stadionul Sătesc Sărata Galbenă
Ora 15:00. CSF Spartanii Sportul - FC Victoria. Stadionul Orășenesc Nisporeni
Ora 15:00. FC Sheriff - CF Barsa Ungheni. Complexul Sportiv Sheriff Manej (teren sintetic) 

 

Rezultatele anterioare și programul complet al meciurilor poate fi accesat AICI.

 

Vă aducem la cunoștință că, în acest an, 41 de echipe au început lupta pentru un loc în finala programată pe 24 mai 2025. Deținătoarea Cupei Moldovei Moldtelecom 2023/24 este echipa Petrocub Hîncești.