• Поддержи национальную сборную

Anatolie Prepeliță: „Sănătatea și siguranța jucătorilor este prioritatea Federației”

28 mai 2020 de Victor Daghi

Apărătorul echipei letone Spartaks Jurmala a fost unul dintre cei 16 jucători convocați la primul cantonament al Naționalei Moldovei din timpul pandemiei. Anatolie Prepeliță a vorbit pentru fmf.md despre cantonament și ne-a spus când va fi reluat campionatul Letoniei.  

 

- Toți jucătorii au avut o mare dorință să participe la acest cantonament, după așa o pauză mare. Și aici mă refer la antrenamente pe teren mare cu mingea la picior, cu mai mulți coechipieri! Am obosit deja de ședințele tehnice de acasă, în izolare, unde am făcut doar exerciții fizice și am alergat prin parc.  

 

Cantonamentul a fost organizat foarte bine, sănătatea și siguranța jucătorilor este prioritatea Federației. Cu două zile înainte de antrenamente am fost testați la COVID-19 și doar după ce am primit rezultatul, selecționerul Engin Firat ne-a convocat la Vadul lui Vodă.  

 

Am susținut câte 2 antrenamente pe zi, am păstrat tot timpul distanța socială și indicația autorităților de a ne antrena în grupuri mici de maxim 7 jucători. De câteva ori pe zi doctorul ne examina minuțios ca să se convingă că suntem sănătoși.  

 

Selecționerul Engin Firat a avut destul timp la dispoziție să ne arăte unde greșim la unele faze și cum trebuie să îmbunătățim jocul nostru.  

 

Recunosc, mi-a fost greu în primele zile, mi-a amintit de perioada când revenim în teren după vacanță. Încet încet, am intrat în ritm și sper cât mai repede să revin la forma optimă. O săptămână de antrenamente este însă prea puțin după o lună și jumătate de pauză.  

 

- Carantina în Moldova a fost instituită de aproape trei luni, iar tu spui că ai stat departe de teren doar o lună jumătate...  

 

- N-am greșit. În momentul în care Moldova a instituit starea de urgență, mă aflam în Letonia, la clubul meu. Și acolo am avut posibilitatea să mă antrenez pe terenul de fotbal până în momentul în care autoritățile letone au interzis antrenamentele din cauza pandemiei de COVID-19.  

 

- Când te-ai întors în Moldova?  

 

- Pe 15 aprilie. Am ajuns în Belarus cu mașina medicului echipei Spartaks, iar de acolo am fost ajutat de Ambasada Moldovei de la Minsk să ajung până la Chișinău.  

 

- Când te întorci în Letonia?  

 

- Îmi doresc luni să ajung la Jurmala, în cazul în care voi rezolva problema cu transportul. Echipa a reluat antrenamentele pe 1 mai, iar recent a jucat primul meci amical cu FC Riga. Partida a avut loc în Estonia, deoarece în Letonia nu se permite încă organizarea meciurilor de fotbal.  

 

Sunt în permanent contact cu antrenorul Alexei Eremenko, care se interesează de starea mea fizică și cum mă pregătesc acasă. În fiecare zi îndeplinesc programul individual de pregătire stabilit de club.  

 

Domnul Eremenko a fost bucuros să afle că m-am aflat o săptămână în cantonamentul Naționalei Moldovei. Oricum, trebuie să ajung la Jurmala ca să mă alătur echipei. Campionatul Letoniei va începe probabil pe 16 iunie, dar totul va depinde cum va fi situația cu pandemia în această țară baltică.