• Support National Team

Asociații Raionale

PROMOVAREA CONCEPTULUI ”CLASE SPECIALIZATE DE FOTBAL” LA RÂȘCANI ȘI GLODENI

21 mai 2020 de Sandu Grecu
GALERIE

Președintele Federației Moldovenești de Fotbal, Leonid Oleinicenco a întreprins astăzi două vizite de lucru în localitățile Râșcani și Glodeni. Liderul forului fotbalistic din Moldova s-a întâlnit cu conducerea raioanelor și cu președinții Asociațiilor de fotbal din raioanele respective. În cadrul întrevederilor s-a discutat despre implementarea proiectului FMF ”Fotbal în școli”, mai cu seamă despre crearea claselor sportive specializate de fotbal.  

 

”Nimic nu ne oprește, nici chiar pandemia! Sportul este sănătate, iar sportul în rândul copiilor este disciplină și carieră.”,

a scris pe pagina sa de Facebook președintele raionului Glodeni, Ion Cojocari.

 

”Am discutat despre ce urmează în fotbal după pandemie, care sunt problemele în acest domeniu și cum le putem rezolva.

Totuși în cadrul acestei discuții, mai în detaliu ne-am axat pe 2 subiecte: primul, implementarea / introducerea orelor de fotbal în instituțiile școlare din raion și renovarea ”gazonului” stadionului de fotbal raional. Au fost discutate idei și inițiative bune, care vor fi susținute atât de Consiliul Raional Glodeni, cât și de Federația Moldovenească de Fotbal.

Sperăm că reînceperea sezonului fotbalistic va avea loc cît mai curând!”, 

a mai scris Ion Cojocari.

 

Foto: Ion Cojocari