• Fii alături de Echipa Țării

Open Fun Football Schools

OFFS Moldova. Seminar de totalizare și de consolidare a capacității

10 dec 2024 de Reporter FMF
GALERIE

La Centrul de Pregătire al Selecționatelor Moldoveii din Vadul lui Vodă a avut loc seminarul de totalizare și de consolidare a capacității pentru liderii și antrenorii din cadrul proiectului CCPA/Open Fun Fooball Schools Moldova.

 

Evenimentul a adunat 36 de lideri și antrenori ai proiectului, reprezentanți ai poliției și asistenți sociali comunitari din localități, care continuă implementarea proiectului CCPA/Open Fun Fooball Schools Moldova: inclusiv din: Telenești, Hîrtopul Mare (Criuleni), Mănoilești (Ungheni), Anenii Noi, Comrat, Congaz (Găgăuzia), Ocnița, Ștefan Vodă, Ungheni, Tomai (Găgăuzia), Camenca și Dubăsari (Transnistria). 

De menționat că toți liderii și antrenorii au primit certificate UEFA Grassroots D.

 

La eveniment au fost prezenți Dănuț-Stelian Oprea, Directorul Tehnic al FMF, dar și actualul selecționer german al naționalei din Myanmar, Michael Feichtenbeiner. Specialiștii au urat mult succes antrenorilor locali în pregătirea și dezvoltarea tinerilor talente și implementarea programelor eficiente cum ar fi proiectul Open Fun Football Schools la nivel de grassroots.

 

Open Fun Football Schools este activitatea de bază a proiectului Cross Culture, de unde își are originea sloganul Playing for Peace (Jucând pentru pace). Aceasta reprezintă o tabără de fotbal distractivă pentru copii, care durează șase zile, organizată de lideri și antrenori voluntari și este concepută pentru a aduce oamenii și comunitățile să interacționeze împreună în afara conflictelor și diviziunilor sociale.

 

Forța proiectului Open Fun Football Schools stă în abilitatea sa de a oferi acces comunităților afectate de conflicte, mobilizând copiii, tinerii, comunitățile locale și consolidând relațiile pozitive dintre oameni și instituții. Aici, copiii sunt întotdeauna în prim-plan, iar experiența antrenorilor asigură organizarea unor activități care creează un mediu sigur, plin de distracție și deschis pentru toți.

 

Programul special Sport + Școală + Poliție face parte din cadrul Proiectului Open Fun Football Schools și este implementat în țara noastră de către Federația Moldovenească de Fotbal în parteneriat cu Inspectoratul General al Poliției din 2015, sub conducerea organizației neguvernamentale Cross Culture Project Association, din orașul Copenhaga, Danemarca. Programul special SSP (Sport + Scoală + Poliție) îşi propune drept scop completarea şi îmbunătățirea inițiativelor şi a acțiunilor pentru copii şi tineret care se derulează separat de către poliţie, sectorul şcolar şi cluburile sportive. Iniţiativa SSP promovează apropierea eforturilor comune la nivel local de prevenire a criminalității juvenile, fiind orientată spre resocializarea copiilor delicvenţi prin implicarea acestora în activităţi cultural-sportive.


Buna organizare a evenimentului a fost asigurată de către coordonatorul proiectului CCPA / OFFS Moldova, Svetlana Patraș, împreună cu asistentul coordonator Victor Mardari, inspectorul federal de fotbal feminin Natalia Ceban și instructorii CCPA/OFFS: Oxana Spătaru, Elena Hasta, Dănuța Chicu, Tatiana Cunceva, Artur Patraș și Xenia Ungureanu, dar și  Alina Ciornii, Ofițer principal al Secției Siguranță Minori al DOP al INSP și Natalia Gaidibadi, Șef al Direcției audit intern.

 

Toți participanții la seminar au primit mici cadouri din partea proiectului Open Fun Football Schools și din partea parenerului TELEFONUL COPILULUI - 116111 a Ministerului Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova.

 

De la lansarea proiectului în anul 2006, proiectul a adunat peste 105.000 de copii și 2.900 de antrenori, 2.650 tineri voluntari din toate regiunile țării, de pe ambele maluri ale Nistrului, contribuind la dezvoltarea societății moldovenești prin promovarea valorilor fundamentale, inclusiv pacea, incluziunea socială și egalitatea de gen.


Proiectul CCPA/OFFS este implementat în țara noastră de către organizația neguvernamentală CCPA din Danemarca și FMF din anul 2006. Începând cu anul 2009, CCPA/OFFS este susținut de Agenția Internațională Suedeză de Cooperare pentru Dezvoltare (SIDA), reprezentată de Ambasada Suediei la Chișinău.

 

Mai multe detalii despre proiect găsiți aici.