Feminin (Naționale)

Portarul Naționalei feminine și a clubului Dinamo Minsk este singura fotbalistă, care joacă pe timp de pandemie. Natalia Munteanu a oferit un interviu exclusiv pentru fmf.md, în care a recunoscut care sunt obiectivele echipei sale în Belarus, și-a amintit despre meciul inedit cu Azerbaidjanul și a recunoscut că își dorește cât mai curând să joace pentru Naționala feminină.

- Obiectivul clubului meu este câștigarea campionatului și Cupei din Belarus. Până acum am jucat trei meciuri și în toate am obținut victorii cu un scor categoric. Noi, jucătoarele vom face tot posibilul să îndeplinim scopul stabilit de conducere.

Sunt la a treia echipă din Belarus, anterior am mai jucat 5 ani la Dnepr Mogilev și un sezon la Neman Grodno. Cu Dnepr am câștigat de două ori medaliile de bronz a campionatului din Belarus. Toate trofeele câștigate de-a lungul carierei le păstrez la mama acasă, la Ungheni.  

Îm place foarte mult Belarusul, care a devenit ca a doua patrie pentru mine. Este o țară foarte frumoasă și curată cu niște oameni educați. Stau la Minsk, într-un apartament. În fiecare zi mă antrenez cu echipa. Trebuie să recunosc că antrenorul de portari Aleksandr Skakalin are niște exercții foarte interesante pentru portarii echipei, cum n-am mai văzut vreodată. Și asta îmi place foarte mult. Obosesc după antrenament și am nevoie de timp pentru recuperare. Uneori mai ies la o plimbare în oraș, singură sau cu vreo prietenă din echipă. Îmi place să colorez sau să privesc un film sau serial.

- Te-ai întristat că au fost transferate meciurile Naționalei feminine cu Spania și Polonia?

- Foarte mult. În același timp, înțeleg bine că este decizia forului fotbalistic european și trebuie să ne conformăm acestei hotărâri. Nouă nu ne rămâne decât să ne pregătim către meciuri și să sperăm că ele se vor juca cât mai curând și vom obține rezultate bune.

- Ludmila Caraman a declarat pentru fmf.md că transferarea meciurilor îî va permite să se recupereze după operație și să joace mai multe meciuri la Națională...

- Din această perspectivă, sunt de acord că este un avantaj pentru noi. Ludmila este o jucătoare foarte importantă a echipei noastre, care ne ajută nu numai în teren, dar și în afara lui. Îi doresc o recuperare cât mai grabnică!

- Meciul cu Azerbaidjan din preliminariile EURO ne-a adus primele 3 puncte în clasament și va fi mult timp în memoria noastră pentru cele 4 cartonașe roșii și 2 penaltyuri...

- Într-adevăr, a fost un joc unic în felul său, de care încă nu avusem parte. A fost greu, din punct de vedere psihologic, să joci în inferioritate numerică, să primești gol direct din lovitură liberă. Chiar și așa, echipa s-a mobilizat și a luptat pentru victorie.  

- Nu ți-a fost frică, la scorul de 1-1, să-ți asumi responsabilitatea pentru executarea loviturii de la 11 metri?

- În acel moment nu aveam nici o emoție și eram sigură că voi marca!  

- La sfârșitul anului 2019 ai fost desemnată cea mai bună jucătoare din Moldova...

- Nu credeam că voi fi eu cea aleasă, deoarece consideram că sunt alte jucătoare care meritau mai mult decât mine acest titlu. La părerea mea, Liuda Andone merita mai mult această nominalizare.

- De-a lungul carierei ai jucat pe mai multe poziții în teren...

- Este o istorie interesantă. Am început să joc fotbal ca apărător central, apoi am jucat ca atacant. Am ajuns în poartă mai mult dintr-o glumă. La un antrenament al selecționatei de junioare U19 a fost organizat un concurs de șuturi spre poartă pentru a vedea cine marchează cele mai multe goluri și cine va fi cel mai bun portar. Am apărat cele mai multe șuturi spre poartă și antrenorii Igor Șpaniora și Petru Lisnic au decis să-mi schimbe poziția în teren – așa am devenit goalkeeper. Îmi amintesc că am jucat în poartă 3 meciuri de calificare pentru Naționala U19. La club, însă, jucam în continuare în teren. În continuare am ajuns la Naționala feminină și Alina Stețenco a hotărât că voi fi mai utilă echipei dacă voi juca în teren, pe poziție de fundaș central. Iar în ultimii ani am evoluat doar pe post de goalkeeper.