• Поддержи национальную сборную

Integritatea în fotbal

Integritate. Seminar anti-mită și anti-match fixing pentru jucătorii echipei Olimp Comrat

22 noi 2024 de Serghei Cipilencu
GALERIE

Departamentul de Integritate al Federației Moldovenești de Fotbal (FMF), reprezentat de Serghei Vasilache, a organizat un seminar de instruire anti-mită și anti-match fixing pentru jucători echipei FC Olimp Comrat. Scopul seminarului a fost de a informa jucătorii despre riscurile și consecințele negative ale manipulării meciurilor și pariurilor ilegale, precum și de a-i familiariza cu politica anti-mită a FMF și cu obligațiile și drepturile lor în acest domeniu.

 

Subiectele acoperite în cadrul acestui seminar au inclus politica anti-mită, riscurile asociate funcției, obiectivele anti-mită și consecințele nefaste ale manipulării de meciuri. Fotbaliștii au fost îndrumați să înțeleagă obligațiile lor în lupta împotriva pariurilor ilegale și să-și cunoască drepturile conform regulamentelor interne ale FMF. Prin educarea și implicarea directă a jucătorilor, FMF speră să creeze un mediu în care integritatea și fair-play-ul să fie promovate activ, asigurând astfel un fotbal mai curat și mai echitabil pentru toți participanții.

 

În temeiul art.13 al Convenției Consiliului Europei privind manipularea în competițiile sportive, întocmită la Magglingen/Macolin la 18 septembrie 2014 și ratificată de Republica Moldova prin Legea 285 din 29 noiembrie 2018, scopul instruirii este de a înțelege mai bine cum să motivăm sportivii, arbitrii, antrenorii și personalul să raporteze manipularea și corupția, dar și pentru a putea facilita realizarea planurilor de acțiune a mecanismelor de raportare și politicilor de avertizare de nivel național.

 

Instruirea pentru cluburile sportive de fotbal este organizată periodic, conform planului Departamentului de Integritate FMF, astfel încât reprezentanții fotbalului moldovenesc să posede cunoștințe necesare în acest domeniu.

 

Corupția a devenit o amenințare serioasă pentru fotbal. Manipularea meciurilor este un pericol real, ce distruge cel mai iubit sport de pe planetă. Iar Moldova nu este o excepție. De aceea, FMF a adoptat o politică de ZERO TOLERANȚĂ față de corupția din fotbal!

 

ÎMPREUNĂ PENTRU UN FOTBAL CURAT!!!!