Sergiu Cornilov a jucat în anii 30-50 ai secolului trecut la echipele chișinăuiene Grafica, Dinamo și Burevestnik. Ca antrenor, a fost secund la echipa Moldova Chișinău, apoi a activat la Școala Măiestriei Sportive Superioare și la Nistru Chișinău. A educat mai mulți jucători – Valerii Volostnîh, Anatol Borș, Anatol Teslev, Gheorghe Tegleațov, Nicolae Cebotari, Sergiu Sîrbu și alții. S-a stins din viață în anul 2000, la 79 de ani. Vă propunem un interviu cu Sergiu Cornilov realizat 25 de ani în urmă de ziaristul Marcel Toma pentru publicația Fotbal Hebdo.

- Dle Cornilov, cum au derulat evenimentele în fotbalul basarabean după primul război mondial?

- După revoluția din octombrie 1917, salvându-se de regimul bolșevic, mulți cetățeni ruși s-au refugiat în Basarabia. Printre aceștia au fost și jucători de fotbal, precum Pantelei Sabatin, Vasili Tkacencko, Grigori Lvovski… Ultimul, evreu din Odesa, a evoluat la Mihai Viteazul, mai apoi a plecat la studii în Franța, unde a jucat pentru Racing Club de Paris.

Svitkovski, originar din Petrograd, a înființat echipa Traian Tighina, la care și-au început cariera mulți jucători băștinași, printre care portarul Delibalt și atacantul Turjinschi. Aceștia au evoluat și în perioada sovietică, la formația Burevestnik din Bender.

- Cum ați început să jucați fotbal?

- M-am născut în anul 1921 în Chișinău, pe strada Largă (în trecut Șirokaia, astăzi I. Inculeț), situată în apropierea oborului de vite (mai târziu pe acest loc a fost construit Stadionul Republican). Eram elev la școala de arte și meserii: ziua lucram, iar seara aveam lecții teoretice. În timpul liber jucam fotbal cu băieții pe teritoriul oborului de vite.  

În acea perioadă echipa chișinăuiană Grafica avea nevoie de o formație de juniori. Pentru a o completa, antrenorul Iacob Leanca a invitat toți băieții din mahala, inclusiv și pe mine. Astfel am ajuns la Grafica. Când am împlinit 16 ani, în 1937, am trecut la formația de seniori. Grafica juca pe atunci în Liga regională a campionatului României, din care mai făceau parte cluburile Varta (echipa polonezilor), CSM Electrostația, Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare, Sportul Studențesc (facultatea de teologie), Sporting, Maccabi (toate din Chișinău), Traian Tighina, Venus Orhei, Maccabi Bălți și Hakoah din Călărași.

Cea mai puternică formație era Sporting, care împreună cu Mihai Viteazul și Maccabi Chișinău au evoluat în Divizia B a campionatului României, seria Est. În Liga Centrală participau echipe din București, Craiova, Brașov, iar în cea de Vest – Timișoara, Cluj, Oradea, Arad. Câștigătoarele seriilor promovau în Divizia A, unde evoluau formații renumite precum Rapid, Sportul Studențesc și Venus (toate din București). În acest eșalon valoric cluburile din Basarabia nu au ajuns, din motivul că pe la noi se juca fotbal la nivel de amatori, nu era posibilitatea de a invita jucători valoroși din țară. Dimpotrivă, fotbaliști basarabeni evoluau la formații românești de elită. Exemplu pot servi frații Vâlcov – Volodea, Colea și Petea – care au plecat la studii la București, unde au jucat în același timp fotbal. Petea a apărat și culorile reprezentativei României. Fiind în vacanță două luni pe an, el venea la Chișinău și se antrena împeună cu tinerii fotbaliști. Multe procedee tehnice le-am însușit anume de la el, inclusiv jocul cu capul. Iar pe când evoluam la Burevestnik, nu mă putea învinge nimeni în duelurile aeriene, deși eram scund de statură.

- La părerea Dvs., cine au fost cei mai buni fotbaliști din Basarabia în anii 30?

- Petea Vâlcov, Vladimir Cearughin, Vasilii Tkacenko, Pantelei Sabatin, Vladimir Gheorghiu, Vladimir Draganov, Anatol Voronețchi. Ultimul a jucat la Venus București.

- Cum a decurs viața fotbalistică în Basarabia în anii 1940-41?

- După instaurarea regimului fascist în România, de la Maccabi București s-au refugiat la Chișinău mulți fotbaliști evrei. Antrenorul lor, Arcadie Hohman, originar din Basarabia a adus cu el 12 jucători, formând echipa Dinamo, în care ne-a inclus pe mine, Gheorghe Mocan și Coca Drăgan.

- S-a jucat fotbal și în perioada războiului?

- Desigur. Mi-am făcut serviciul militar la Oradea Mare, unde am evoluat pentru echipa Minelor de Aur. Am susținut câteva partide chiar cu redutabila formație din acele vremuri U Cluj. Anume în acele meciuri mi-am cizilat considerabil tehnca de joc.

În 1944 m-am întors la Chișinău, unde împreună cu Gheorghe Mocan am format echipa Dinamo Chișinău, în componența căreia am evoluat în camionatul URSS (zona Ucrainei) până în 1950.

- Cum a fost înființată formația Burevestnik?

- În 1950, de la Moscova a fost invitat antrenorul Valeri Epișin, care a adus cu el 15 jucători. Dintre băștinași am făcut parte din echipă numai eu și Gheorghe Mocan. Pentru mine, perioada la Burevestnik a fost una favorabilă, pentru că timp de șase ani, cât am jucat, nu am fost niciodată schimbat și n-am suferit nicio accidentare.

- Ce meciuri memorabile ați susținut?

- În 1952 Spartak Moscova a efectuat un turneu amical prin orașele Lvov, Cernăuți, Odesa și Chișinău. Burevestnik a susținut două partide contra componenței de bază a formației moscovite. În prima confruntare am suferit înfrângere cu 1-2, iar în cea de-a doua am învins cu 2-0, golurile fiind marcate de Hodin și Strelkov.

Mai târziu, pe când activam ca antrenor, am primit vizita a două formații braziliene, Baia și Flamengo. Un meci am câștigat, pe celălalt l-am pierdut.

- Cine v-au fost coechipieri la Burevestnik?

- Leonid Rebujin, Ivan Artașov, Boris Muravski, Gheorghe Mocan, Alexandr Ciornâi, Ilia Marcenko, Vasilii Trușkin, Iuri Tomson, Serghei Krivulin, Nikita Lazik… Din antrenori i-aș menționa pe Piotr Stupakov și Evgheni Goreanski.

- Pe cine îl considerați drept cel mai valoros fotbalist, care a evoluat la Burevestnik?

- Fără îndoială, pe Boris Tatușin, deși a jucat la noi la apusul carierei sale.

- S-a întâmplat vreun caz excepțional pe parcursul carierei Dvs. fotbalisitce?

- În 1948 zburam spre Ujgorod, unde trebuia să susținem un meci din cadrul campionatului URSS, cu Spartak din localitate. În timpul zborului s-a defectat unul din motoarele avionului, dar echipajul a reușit până la urmă să evite prăbușirea de la circa 7000 m. În 1950 istoria s-a repetat, de data asta am aterizat forțat pe un lan de grâu la circa o sută de kilometri de Moscova.

- După ce ați pus ghetele în cui, v-ați adus aportul considerabil la creșterea tinerilor talente fotbalistice. Cine au fost discipolii Dvs.?

- Sunt foarte mulți. I-aș menționa, în primul rând, pe Anatol Morariță, Valerii Volostnîh, Anatol Teslev (viitor campion european la juniori), Victor Feidman (mulți ani căpitan la Cernomoreț Odesa), Anatol Borș, Gheorghe Tegleațov, Alexandr Gorin (fost arbitru de categorie unională), Serghei Dercaci, Sergiu Sîrbu, Vladimir Antonov (fost arbitru FIFA), Igor Ovcearenco, Veaceslav Maxim…