• Поддержи национальную сборную

Gibraltar - Moldova. Avancronică

19 noi 2024 de Svetlana Tataru

Naționala de fotbal a Moldovei va disputa astăzi, 19 noiembrie, ultimul meci din 2024. Tricolorii joacă în deplasare contra selecționatei din Gibraltar. Partida amicală va avea loc pe stadionul Europa Point din Gibraltar, cu începere de la ora 19:00 (ora Moldovei). Meciul va fi transmis în direct la Moldova 1. 

 

Informație în timp real, pe site-ul UEFA (clic).

 

Gibraltar - Moldova

19 noiembrie 2024. Gibraltar. Stadionul Europa Point 

Arbitru: Antoine CHIARAMONTI

Asistenți: Ainhoa FERNÁNDEZ, ANDREU SIMARRO (toți din Andorra)

Al 4-lea oficial: Seth GALIA (Gibraltar)

 

GIBRALTAR: 1.Bradley BANDA, 5.Bernardo LOPES, 8.Nicholas POZO,  10.Liam WALKER (c), 14.James SCANLON, 15.Ethan SANTOS, 17.Kian RONAN, 19.Tjay DE BARR, 20.Ethan BRITTO, 22.Rgaem TORILLA, 24.Daniel BENT

Rezerve: 13.Christian LOPES, 23.Hary VICTOR, 2.Ethan JOLLEY, 3.Joseph CIPOLINA, 4.Evon DE HARO, 6.Loui ANNESLEY, 7.Lee CASCIARO, 9.Ayoub El HMIDI, 11.Jaiden BARTOLO, 12.Jayse OLIVERO, 16.Aymen MOUELHI, 18.Liam JESSOP, 21.Michael RUIZ, 25.Kevagn RONCO

Antrenor: Julio RIBAS

 

MOLDOVA: 12.Cristian AVRAM, 3.Dan PUȘCAȘ, 5.Andrei MOTOC, 8.Nichita MOȚPAN, 13.Maxim COJOCARU, 15.Victor MUDRAC, 16.Victor STÎNĂ, 17.Virgiliu POSTOLACHI, 18.Iurie IOVU, 21.Teodor LUNGU, 22.Vadim RAȚĂ (c)  

Rezerve: 1.Dumitru CELEADNIC, 23.Andrei COJUHAR, 26.Nicolai CEBOTARI, 6.Denis MARANDICI, 7.Daniel DANU, 9.Ion NICOLAESCU, 10.Corneliu COTOGOI, 19.Dmitri MANDRÎCENCO, 20.Sergiu PLĂTICĂ,

Antrenor: Serghei CLEȘCENCO

 

Partida din această seară va fi arbitrată de Antoine Chiaramonti din Andorra. El va fi ajutat de către conaționalii săi Ainhoa Fernández și Andreu Simarro, iar Seth Galia din Gibraltar va fi arbitru de rezervă. 

 

Meciul cu Gibraltar va fi al 291-lea pentru Naționala Moldovei. Reprezentativa noastră a înregistrat până acum 60 victorii, 67 egalități și 163 înfrângeri. Golaveraj: 236-481.

 

Aceasta va fi prima întâlnire dintre cele două selecționate

 

Amintim că Naționala Moldovei a reușit să obțină calificarea în Liga C a Ligii Națiunilor, după victoria din 16 noiembrie 2024, cu selecționata din Andorra, scor 1-0. Tricolorii se află pe prima poziție în clasamentul grupei D2, urmați la moment de naționala din Malta, deși sunt la egalitate de puncte. Aceste lucru este posibil datorită criteriului meciurilor directe dintre cele 2 echipe: 2-0 la Chișinău și 0-1 în Malta. Tot acest criteriu va fi decisiv, meciurile directe, și în cazul în care Moldova și Malta vor încheia competiția cu același număr de puncte. Moldova s-a calificat în Liga C grație golaverajului superior din meciurile directe. Partida dintre Malta și Andorra, care va stabili ocupanta locului 2 în clasamentul final al Ligii D2, va avea loc în această seară, 19 noiembrie. 

 

Cei patru câștigători de grupe din Ligile B și C, precum și cei doi câștigători de grupă din Liga D, sunt promovați automat în Ligile A, B și, respectiv, C. Deci, Moldova, ca și câștigătoare grupei D2, se califică automat în Liga C.

 

Vor avea loc, de asemenea, play-off-uri între cele două echipe cel mai bine clasate pe locul patru din Liga C și cele două vicecampioane din Liga D. Tragerea la sorți pentru etapa eliminatorie va avea loc pe 22 noiembrie 2024. Barajele din runda eliminatorie: 20-25 martie 2025.

 

Cu aproximativ o oră înainte de startul partidei veți putea afla componențele de joc ale celor două formații, accesând această știre actualizată.