• Поддержи национальную сборную

Rodri, noul Balon de Aur al Europei

28 oct 2024 de Serghei Cipilencu

Jucătorul spaniol al echipei Manchester City, Rodrigo Hernandez a câștigat în premieră Balonul de Aur, trofeul acordat anual pentru cel mai bun fotbalist care joacă în Europa. Rodri a avut un an 2024 fructuos la echipa sa de club, alături de care a câștigat Campionatul Angliei și Trofeul Comunitar FA, iar cu Naționala Spaniei a devenit campion european. Mijlocașul iberic i-a devansat în Top pe, brazilianul Vinicius Junuior și englezul Jude Bellingham, ambii legitimați la Real Madrid.

 

Rodrigo Hernández Cascante s-a născut la 22 iunie 1996, la Villanueva de la Cañada, Madrid, Spania. Rodri și-a început cariera de fotbalist în Madrid, orașul său natal, unde a evoluat pentru academiile Atletico Madrid și Rayo Majadahonda. Talentul său a fost rapid remarcat, iar la doar 16 ani s-a întors la academia Atletico Madrid pentru a-și continua dezvoltarea la echipa secundă. Aici, sub îndrumarea antrenorilor, a devenit unul dintre cei mai promițători tineri mijlocași defensivi ai Spaniei. În 2015, Rodri a debutat în prima echipă a celor de la Villarreal CF. Primul său meci oficial pentru Villarreal a avut loc într-o partidă de Copa del Rey împotriva SD Huesca, pe data de 17 decembrie 2015. Pe parcursul a trei sezoane la Villarreal, Rodri a devenit o piesă esențială în mijlocul terenului.

 

În 2018, ibericul s-a reîntors la Atletico Madrid, Indios plătind o sumă semnificativă pentru a-l aduce înapoi (25 de milioane de euro). Aici, Rodri a debutat pe 20 august 2018 într-un meci din La Liga împotriva Valenciei, fiind titular. Performanțele sale din acel sezon i-au adus, la scurt timp, debutul la echipa națională a Spaniei, pe 23 martie 2018, într-un meci amical împotriva Germaniei, încheiat la egalitate 1-1. Rodri a arătat o maturitate deosebită, adaptându-se rapid cerințelor selecționerului.

 

În 2019, Manchester City l-a cumpărat pentru o sumă record la vremea respectivă, considerându-l o piesă esențială pentru succesul echipei în anii următori. Suma transferului a fost de 80 de milioane de euro. Primul său meci pentru „cetățeni” a fost în Community Shield FA, pe 4 august 2019, împotriva lui Liverpool, unde a impresionat prin stilul său de joc calm și strategic. Rodri a marcat primul său gol pentru Manchester City într-un meci împotriva echipei Norwich City, pe 14 septembrie 2019, printr-un șut de la distanță, arătându-și astfel abilitatea de a finaliza atunci când era nevoie.

 

Rodri a fost un jucător extrem de important pentru Manchester City în 2024, an în care „Sky-Blues” au cucerit titlul în Anglia, și Cupa Comunității FA. La nivel de echipă națională Rodri a reușit să atingă un obiectiv important, câștigarea Campionatului European 2024 din Germania cu naționala Spaniei. Cifrele spaniolului în sezonul trecut au fost excelente din punct de vedere a unui mijlocaș ofensiv: 59 de meciuri, 12 de goluri și 10 pase de gol. Însă, dincolo de cifre, rămâne o piesă cheie la mijlocul terenului pentru Manchester City și La Roja. În sezon trecut Rodri a devenit liderul celui mai bun club de fotbal după ratingul UEFA, iar asta a jucat un rol important în câștigarea Balonului de Aur.

 

foto: Ballon d'Or