Sâmbătă, 26 octombrie 2024, restaurantul Capitoles Park din Chișinău va găzdui un eveniment important pentru comunitatea sportivă din Republica Moldova: Fair Play Forum 2024, organizat de RealMedia. Acest forum promite să fie un punct de referință pentru tinerii jurnaliști și sportivi care doresc să-și construiască o carieră de succes în aceste domenii.
Evenimentul va aduce laolaltă nume sonore din presa sportivă și sportivi cu performanțe remarcabile, oferind participanților oportunitatea de a învăța direct de la cei mai buni.
Printre speakerii invitați se numără: Cristian Mândru și Sorin Chiriac, jurnaliști cunoscuți din România, Radu Albot, cel mai bun tenisman din Moldova; Serghei Tarnovschi, medaliat cu bronz la proba de canoe la Jocurile Olimpice; Ion Basoc, medaliat cu argint la Jocurile Paralimpice; Eduard Ciobanu, Președintele Asociației Presei Sportive din Republica Moldova; Leo Ciobu, culturistă recunoscută la nivel mondial, câștigătoare a „Arnold Classic” și clasată în TOP 10 cele mai bune culturiste din lume; Dumitru Sîrbu, specialist în alimentația sportivă, ș.a.
Participanții vor avea ocazia să descopere cum să devină un brand în lumea sportului și să colaboreze eficient cu presa pentru a-și construi o carieră de succes. În plus, jurnaliștii cu renume internațional vor oferi sfaturi despre cum să relatați cu profesionalism evenimentele sportive.
Acest eveniment este destinat nu doar tinerilor jurnaliști și sportivi, ci și tuturor celor interesați de viitorul sportului și al presei sportive din Republica Moldova. Fair Play Forum 2024 reprezintă o oportunitate unică de a învăța de la cei mai buni și de a explora noi perspective pentru dezvoltarea carierei în sport și jurnalism.
Fair Play Forum 2024. Viitorul sportului și al presei sportive din Republica Moldova