• Support National Team

Nicolae Simatoc – singurul basarabean care a jucat la Inter și Barcelona - ajuns la centenar!

01 mai 2020 de Sandu Grecu

Moldova a avut la mijlocul secolului trecut un fotbalist genial! Se numea Nicolae Simatoc și a jucat câte două sezoane la Inter Milano și FC Barcelona! Cu Barca, basarabeanul nostru a câștigat un titlu de campion și două Cupe ale Spaniei! Cu Inter – argintul în Il Calcio.  

 

Nicolae Simatoc ar fi împlinit astăzi 100 de ani!  

 

S-a născut pe 1 mai 1920, în satul Grimăncăuți (raionul Briceni), într-o familie de țărani. Până la vârsta de 14 ani a locuit în satul de baștină, după care, în 1934 a fost reperat de cel mai bun club de fotbal al momentului din România, Ripensia Timișoara.

 

A debutat însă la prima echipă în 1938. 

Când a început războiul Simatoc pleca din Timişoara, lăsând în urmă 44 de meciuri în care a reuşit să marcheze de 3 ori.  

 

Următorul capitol al carierei sale a fost echipa Carmen Bucureşti. Aici a fost coleg, printre alţii, cu Ion Voinescu, viitorul mare portar al celor de la CCA (Steaua).

 

”A fost un fotbalist foarte bun. L-am avut coechipier la Carmen. Era mai mare decât mine, eu eram junior, dar făceam parte din echipa de seniori. Simatoc poseda o tehnică ieşită din comun, rar văzută la un fotbalist de 1,92 metri, cum era el…”, 

își amintea Ion Voinescu.

 

A stat doar un an la Carmen (1941-1942), plecând apoi la CAO Oradea. Aici a stat trei ani, din 1942 până în 1945, jucând 32 de meciuri şi marcând 3 goluri. Tot cu echipa CAO câștigă primul titlu din carieră, cel de campion al Ungariei în 1944. În Ungaria, a mai evoluat puțin la Vasas Budapesta. În perioada în care a jucat pentru cele două cluburi din campionatul maghiar, Simatoc a primit numele de Miklos Szegedy.

 

O dată cu terminarea războiului se întoarce la Carmen, pentru care joacă doar două sezoane, iar în 1947 fuge din România din cauza schimbării regimului politic.

 

A fost elevul lui Giuseppe Meazza!

Părăsind România, Simatoc ajunge la Inter Milano, unde antrenor era legendarul Giuseppe Meazza. În primul lui sezon de Serie A evoluează în 6 meciuri, reuşind şi 3 goluri!  

Debutul lui este consemnat la partida Napoli – Inter 3-0, pe 25 ianuarie 1948.

 

Napoli: Sentimenti II, Cerilla, Pastore, Di Costanzo, Andreolo, Rosi, Krieziu, Ganelli, La Paz, Verrina, Barbieri.

Inter: Albani, Gariboldi, Pian, Fattori, Simatoc, Susmel, Fiumi, Arezzi, Lorenzi, Achilli, Zapirain.  

Au marcat: 23’ Krieziu, 31’ La Paz, 84’ Ganelli

Arbitru: Silvano di Torino

 

Primul gol în Serie A l-a marcat pe 30 mai 1948, în meciul Inter – Fiorentina 4-1. 

Simatoc deschidea scorul în minutul 11.

 

Internazionale: Franzosi, Pangaro, Pian, Guaita, Fattori, Campatelli, Fiumi, Simatoc, Lorenzi, Achilli, Neri.

Fiorentina: Moro, Eliani, Furiassi, Acconcia, Magli, Bortoletto, Marchetti, Gregorin, Galassi, Valcareggi, Gei.

Au marcat: 11’ Simatoc, 37’ și 58’ Achilli, 71’ Lorenzi, 80’ Gregorin.  

Arbitru: Bertolio di Torino.

 

În următorul meci, pe 6 iunie înscrie din nou. De această data în victoria cu Roma 3-2.  

 

Inter: Franzosi, Pangaro, Passalacqua, Guaita, Fattori, Campatelli, Fiumi, Simatoc, Lorenzi, Achilli, Neri

Roma: Risorti, Contin, Andreoli, Fusco, Valle, Schiavetti, Losi, Di Paola, Amadei, Zsengeller, Pesaola

Au marcat: 9' Neri, 17' Simatoc, 28' Amadei, 67' Amadei, 75' Achilli

Arbitru: Silvano

 

 

Al treilea gol îl marchează pe 27 iunie, în meciul din deplasare cu Triestina, pierdut cu 3-4.  

 

Triestina: Striuli, Blason, Zorzin, Giannini, Sessa, Radio, Rossetti, Trevisan, Ispiro, Tosolini, Begni.

Inter: Franzosi, Pian, Passalacqua, Simatoc, Pangaro, Fattori, Quaresima, Muci, Lorenzi, Achilli, Fiumi.  

Au marcat: 7’ Lorenzi, 11’ Trevisan, 15’ Ispiro, 41’ Tosolini, 61’ Muci, 70’ Simatoc (r), 84’ Begni

Arbitru: Gamba di Napoli

 

Conducerea are încredere în el şi îl păstrează în lot şi pentru următorul sezon. 

Chiar dacă „nerazzurri” fac un campionat foarte bun şi termină pe locul 2, Simatoc jucând în 10 partide, basarabeanul nu i-a convins pe italieni să-l păstreze mai departe.

În total, la Inter, Nicolae Simatoc a jucat 16 meciuri și a marcat 3 goluri.  

 

În 1949 el se desparte de Milano și se transferă la Brescia. Aici moldoveanul nostru îşi demonstrază valoarea, jucând 30 de meciuri, înscriind de 8 ori.

 

În aceeaşi perioadă, el mai joacă şi într-o echipă care evolua doar în meciuri demonstrative, Hungaria Roma, echipă la care evoluau majoritatea refugiaţilor care au fugit din estul Europei din cauza comunismului. Anume la Roma Simatoc îi întâlneşte pe Ladislau Kubala şi pe Ferdinand Daucik, cei doi ajungând în 1950 la FC Barcelona, primul ca jucător, al doilea ca antrenor. Odată cu ei, în Catalunia mergea şi Simatoc.

 

Campion al Spaniei cu FC Barcelona!

Între 1950 şi 1952, basarabeanul strânge 34 de apariţii în tricoul „blaugrana” şi marchează 2 goluri. Primul meci jucat în Spania a fost pe 10 septembrie 1950, împotriva celor de la Real Sociedad, în prima etapă a noului sezon din La Liga. Debutul a fost de vis: un gol şi cinci pase decisive, într-o partidă pe care Barca a câștigat-o cu 8:2! Iar Simatoc devine un erou pe Les Corts, vechiul stadion al formației catalane.  

 

Printre partidele jucate în Primera se numără şi un „El Clasico” celebru: Barcelona-Real Madrid 7-2, disputat pe 24 septembrie 1950!!!

 

Barcelona – Real Madrid 7-2

Au marcat: Mateu Nicolau 9 56, César Rodríguez 14, Marcos Aurelio 39 88, Mariano Gonzalvo 62, Estanislao Basora 82, respectiv Luis Molowny 15García González 66

Barcelona: Juan Velasco, Segarra, Calvet, Martin, Aloy, Gonzalvo, SZEGEDI, Marcos Aurelio, Cezar Rodriguez, Nicolau, Basora

Antrenor: Ferdinand Daucik

Real: Juanito Alonso, Oliva, Azcarate, Garcia Gonzalez, Pont, Navarro, Olmedo, Arsuaga, Macala, Pahino, Luis Molowny

Antrenor: Michael Keeping

 

Al doilea gol pentru Barca, basarabeanul nostru l-a marcat pe 1 aprilie 1951, în meciul Barcelona – Malaga 7-2. Simatoc a înscris golul de 3-1 în minutul 35.  

 

Simatoc sau Szegedi (nume cu care a fost legitimat în Spania) câștigă cu Barcelona titlul de campion al Spaniei în 1952! Cu el în teren catalanii au obținut și două Cupe ale Spaniei, în 1951 și 1952!

 

 

Ultimul sezon al carierei, 1952-1953, îl va găsi pe Simatoc tot în Spania, la Real Oviedo.

 

8 meciuri pentru naționala României!

Nicolae Simatoc a evoluat de opt ori şi pentru echipa naţională a României. Debutul său s-a consemnat pe 22 septembrie 1940, în meciul Iugoslavia-Romania 1-2.

 

Meciurile lui Simatoc la naţională:

1940: Iugoslavia-România 1-2

1941: România-Germania 1-4

1942: Germania-România 7-0

1942: Slovacia-România 1-0

1945: Ungaria-România 7-2

1946: Bulgaria-România 2-2

1946: Iugoslavia-România 1-2

1946: Albania-România 1-0

 

Nicolae Simatoc, poate cel mai mare fotbalist moldovean din toate timpurile, și-a găsit sfârşitul departe de casă, la Sydney, în Australia, în 1978.

 

Palmares:

- Campion al Spaniei cu Barcelona în 1952

- Vicecampion al Italiei cu Inter în 1949

- Campion al Ungariei cu echipa CAO în 1944

- Câștigător al Cupei Spaniei cu Barcelona în 1951, 1952

 

Carieră:

1934-1941 Ripensia Timișoara (România)

1941-1942 Carmen București (România)

1942-1945 CAO Oradea (România, Ungaria)

1945-1947 Carmen București (România)

1947-1949 Inter Milano (Italia)

1949-1950 Brescia (Italia)

1950-1952 FC Barcelona (Spania)

1952-1953 Real Oviedo (Spania)