• Support National Team

Simatoc-100. Nicolae Simatoc, singurul copil în familia unui cioban

29 apr 2020 de Ion Buga
Nicolae Simatoc

 

Cu ocazia centenarului, site-ul FMF continuă ciclul de materiale cu genericul ”Simatoc-100”, în care vă va informa despre viața și cariera unuia dintre cei mai mari fotbaliști moldoveni din istorie, Nicolae Simatoc.  

 

Nicolae Simatoc a avut o carieră de vis pentru acele vremuri. Puțini însă cunosc că primii pași în fotbalul mare i-a făcut abia la vârsta de 14 ani. Când a ajuns la Ripensia Timișoara, cea mai mare echipă românească a timpului. A fost susținut și de părinți în clipa când a decis să aleagă drumul în lumea mare.

 

Datorită cărții realizate de istoricii Octavian Ţîcu şi Boris Boguş - „Nicolae Simatoc (1920-1979). Legenda unui fotbalist basarabean de la Ripensia la FC Barcelona” - aflăm și detalii despre părinții celui care a scris istorie la Inter și Barcelona.

 

Nicolae Simatoc a fost unicul copil în familia lui Axentie Grigore Șmatoc și Anastasia Nicolae Grosu. Tatăl său era cioban și lăptar la ferma din sat, unde director era Vasile Caduc, tatăl lui Petru Caduc, în prezent cel mai titrat antrenor de box din Moldova. Era considerat om dibaci „în făcutul brânzei și închegatul laptelui”.

 

Axentie a fost un om vesel, plin de energie pozitivă, care știa să adune oamenii în jurul său, mai ales tinerii, prin diferite istorii hazlii despre vremurile petrecute în armata română. Oamenii din sat își mai amintesc că el avea intuiția schimbării vremii după miros, un lucru care mereu era subiect de glume.

 

Nicolae a plecat la Timișoara cu mama sa, în timp ce tatăl a rămas în sat și până în ultima zi de viață nu și-a mai văzut fiul, despre care nu a știut nici că a devenit un mare fotbalist și o personalitate în fotbalul românesc și european.

 

Ulterior, Axentie s-a recăsătorit a doua oară, dar nu a mai avut copii. S-a stins din viață în 1968, fiind înmormântat la cimitirul vechi al satului Grimăncăuți.

sursa: www.90min.com