• Поддержи национальную сборную

Artur Ioniță a semnat cu Lecco

30 sep 2024 de Andrei Prodan
GALERIE

Internaționalul moldovean Artur Ioniță a semnat un contract cu formația Lecco, Italia, la care a mai jucat în sezonul trecut, 2023/24. Echipa Lecco a retrogradat în vară și acum joacă în Serie C, a treia ligă valorică din Italia. După 7 etape, Lecco ocupă locul 6 în una din cele 3 serii, Girone A. Pentru Artur Ioniță, acesta va fi al 11-lea sezon în campionatul Italiei. Până acum, internaționalul nostru a jucat doar în primele 2 ligi valorice, Serie A și Serie B.

 

Ioniță își făcea debutul în fotbalul italian în urmă cu 10 ani. El a devenit al treilea reprezentant al fotbalului moldovenesc care a jucat în Peninsulă. Primul a fost Nicolae Simatoc în sezonul 1947-48, cel de-al doilea - Igor Dobrovolski, în ediția 1992-93. Dar spre deosebire de predecesorii săi, Ioniță a avut o evoluție constantă în Italia în decursul celor 10 ani. Vă reamintesc, Simatoc a jucat la Inter și Brescia din 1947 până în 1950, disputând în campionat (în Serie A și B) 47 meciuri și marcând 13 goluri, iar Dobrovolski a evoluat la Genoa un singur sezon: 6 meciuri și 3 goluri (1 în Serie A și 2 în Cupa Italiei).

 

În vara anului 2014 mijlocașul naționalei Moldovei și al clubului elvețian FC Aarau, Artur Ioniță, în calitate de agent liber a semnat un contract pe trei ani cu Hellas Verona, formație care are în palmares un „scudetto” și trei participări în finala Cupei Italiei. Pe parcursul timpului tricoul „galben-albastru” l-au îmbrăcat fotbaliști celebri precum danezul Preben Elkjaer Larsen, germanul Hans-Peter Briegel, sârbul Dragan Stojković, argentinianul Claudio Caniggia, italienii Paolo Rossi, Angelo Peruzzi, Mauro Camoranesi sau Pippo Inzaghi.

Liderii echipei la care avea să debuteze moldoveanul de asemenea aveau o valoare înaltă. E destul să-i amintim pe campionul mondial din 2006 atacantul Luca Toni, fundașul mexican Rafael Márquez și înaintașul Javier Saviola din Argentina.

 

Artur Ioniță a debutat în fotbalul italian pe 24 august 2014, când în min. 79 al meciului Verona – Cremonese (3-0) din cadrul Cupei l-a înlocuit pe Luca Toni.

În campionat moldoveanul și-a făcut debutul chiar în etapa inaugurală, pe 31 august 2014. „Galben-albaștrii” au jucat în deplasare la egalitate, 0-0, cu Atalanta Bergamo. Ioniță și-a făcut apariția pe teren în min. 74 în locul francezului Mounir Obbadi.

În etapa a 3-a (21 septembrie) internaționalul moldovean a marcat primul său gol în Italia. Verona juca în deplasere cu Torino. În min. 64 Ioniță l-a înlocit pe Lazaros Christodoulopoulos și deja peste două minute a marcat singurul gol al partidei. În clasament „giallo-blu” ocupau un neverosimil loc 3, fiind întrecuți doar de Roma și Juventus.

Fotbalistul nostru a fost desemnat jucătorul meciului Verona – Genoa (2-2) din cadrul etapei a 4-a disputat pe 29 septembrie 2014. La un moment dat gazdele pierdeau 0-2. Artur Ioniță care pentru prima dată a fost integralist a dat o pasă de gol (min. 52) și a marcat golul egalizator (min. 64). După partidă suporterii veronezi l-au supranumit „Regele Artur”.

Spre regret, etapa a 13-a (29 noiembrie) a fost cu ghinion pentru moldovean. În min. 68 al meciului cu Sassuolo el a suferit o accidentare care l-a ținut departe de gazon aproape două luni. Cu toate acestea în decembrie Artur Ioniță a fost desemnat „Cel mai bun fotbalist al Moldovei” pe anul 2014.

În partea a doua a campionatului cea mai bună evoluție Artur Ioniță a reușit-o în partida din deplasare cu AC Milan din etapa a 26-a, disputată pe 7 martie 2015. În min. 18 el a fost faultat în careu iar Luca Toni a deschis scorul transformând lovitura de la 11 metri. Până la pauză gazdele au egalat tot din penalty, iar la mijlocul reprizei secunde au trecut în avantaj. Golul egalizator „galben-albaștrii” l-au marcat în min. 5 adițional.

Hellas Verona a încheiat campionatul 2014/15 pe locul 13 (38 meciuri, 11 victorii, 13 egaluri, 14 înfrângeri, golaveraj 49-65, puncte – 46).

Artur Ioniță a disputat 18 meciuri, dintre care de 6 ori a fost integralist, de 7 ori a fost schimbat și de 5 ori a ieșit la schimb. A marcat 2 goluri, a dat 2 pase de gol și de 4 ori a primit cartonașul galben.

 

Sezonul următor a fost destul de reușit pentru Artur Ioniță care a jucat în 31 de meciuri (în 21 partide a fost integralist), a marcat 4 goluri și a dat două pase de gol. Cu toate acestea Hellas Verona a retrogradat în Serie B. 

 

Moldoveanul însă a rămas în „A” după ce a fost cumpărat de Cagliari contra sumei de 4,5 milioane de euro. Era cel mai scump transfer din istoria fotbalului nostru la acel moment.

Pentru formația „roș-albastră” Artur Ioniță a jucat în decurs de patru sezoane (2016-2020) adunând în campionat 125 meciuri și marcând 6 goluri. În 2019 a fost ales pentru a doua oară cel mai bun fotbalist al Moldovei.

 

A urmat transferul la nou promovata Benevento cu care din păcate a retrogradat la finalul sezonului 2020/21. 

Începând cu 2021 internaționalul moldovean a evoluat în Serie B pentru Benevento, Pisa, Modena și Lecco.

 

Până în prezent Artur Ioniță a adunat doar în campionatul Italiei 311 meciuri și 21 goluri, dintre care 210 meciuri și 14 goluri în Serie A.

 

Cifrele lui Artur Ioniță în campionatul Italiei

Sezonul        Clubul         Serie  M / G

2014/15        Verona         A       18 / 2

2015/16        Verona         A       31 / 4

2016/17        Cagliari        A       18 / 3

2017/18        Cagliari        A       36 / 0

2018/19        Cagliari        A       37 / 3

2019/20        Cagliari        A       34 / 0

2020/21        Benevento    A       36 / 2

2021/22        Benevento    B        39 / 2

2022/23        Pisa              B        16 / 1

2022/23        Modena        B        10 / 0

2023/24        Lecco           B        36 / 4