• Support National Team

Grassroots week. Artur Ioniță

25 sep 2024 de Svetlana Tataru

Săptămâna aceasta se desfășoară UEFA Grassroots Week, o inițiativă anuală organizată de UEFA și FMF pentru a promova fotbalul de bază (grassroots football) și a valorilor acestuia. Astfel, prin intermediul Federației Moldovenești de Fotbal, în Republica Moldova sunt organizate diverse activități și evenimente care încurajează practicarea sportului și a fotbalului în special. Canalele media ale FMF vor prezenta în fiecare zi câte un nume cunoscut din comunitatea fotbalistică din Republica Moldova, care a evoluat de la fotbalul amator până la cel de performanță. Protagonistul zilei de astăzi este Artur Ionița, unul dintre cei mai valoroși fotbaliști moldoveni. 

 

Artur și-a început aventura în lumea fotbalului în curtea și în apropierea stadionului unde locuia, alături de prietenii săi. Curând, talentul său a fost remarcat, și la vârsta de 6 și 2 luni a făcut primii pași la echipa de juniori a clubului Zimbru Chișinău. După ce a progresat și s-a dezvoltat la această echipă, s-a transferat la Iskra-Stal Rîbnița. Următorul pas important în cariera sa a fost transferul la echipa elvețiană Aarau, unde a avut ocazia să joace la nivel internațional. 

 

În 2014, Ionița a semnat cu prima sa echipă din Italia, Hellas Verona, și de atunci a devenit un nume cunoscut în fotbalul italian, evoluând la cluburi precum Cagliari Calcio, Benevento Calcio, Pisa și Modena. În Italia, a jucat în 311 de meciuri și a înscris 21 de goluri în primele două ligi valorice. 

 

Pe decembrie 2014, Artur Ioniță a fost desemnat cel mai bun jucător moldovean al anului 2014 de către Federația Moldovenească de Fotbal. Succes repetat și în 2019.

 

Anterior, între 2006 și 2012, el a evoluat pentru selecționatei de tineret ale Moldovei U17, U19, dar și U21, pentru care a jucat 22 meciuri și a marcat 5 goluri.

 

Artur Ionița reprezintă Moldova la nivel internațional din 2009, acumulând 73 de meciuri și 4 goluri pentru echipa națională a țării, împotriva Coastei de Fildeș, Lituaniei, Muntenegrului și Insulelor Cayman.