• Support National Team

UEFA recomandă reluarea competițiilor naționale

23 apr 2020 de Victor Daghi

Comitetul Executiv al UEFA s-a reunit astăzi prin videoconferință. Executivul a primit informații actualizate de la grupurile de lucru, care au colaborat cu Asociația Europeană a Clubulurilor (ECA), Ligile Europene (EL) și FIFPRO Europe. Cele două scenarii examinate pentru calendar prevăd ambele începerea campionatelor naționale înainte de cupele europene. Un scenariu prevede ca competițiile să se desfășoare în paralel, iar celălalt - să se încheie meciurile din campionatele interne înainte de a începe meciurile sub egida UEFA din august.

 

Comitetul a fost informat de către noului grup medical, prezidat de Profesorul Tim Meyer, care a examinat problemele de sănătate legate de revenirea la fotbal. Acest grup medical colaborează cu ECA și EL pentru a coordona activitatea deja desfășurată de ligi și cluburi, cu elaborarea unor regulamente, care să ofere cele mai bune recomandări de sănătate. Comitetul apreciază unitatea manifestată în fotbalul european și accentul pus pe sănătate în încercarea de a relua competițiile fotbalistice.

 

Ca urmare a informației oferite de autoritățile de fotbal din Belgia și Scoția, Comitetul recunoaște problemele ridicate și a aprobat Regulamentul privind principiile de eligibilitate pentru competițiile de club UEFA, ediția 2020/21. Regulamentul spune clar că admiterea la competițiile de club UEFA se va face întotdeauna pe principiu sportiv.

 

Prin urmare, UEFA îndeamnă asociațiile și ligile naționale să examineze posibilitatea de a organiza competițiile interne de top și să ofere posibilitate cluburilor să obțină calificări în competițiile de cluburi UEFA pe cale naturală. Cu toate acestea, UEFA subliniază că sănătatea jucătorilor, a spectatorilor și a tuturor celor implicați în fotbal, precum și a publicului larg trebuie să rămână principala preocupare în acest moment.

 

Asociațiile și/sau ligile naționale ar putea avea motive legitime de a-și înceta prematur competițiile interne, în special, în următoarele cazuri:

- existența unui decret oficial de interzicere a evenimentelor sportive în țară, astfel încât competițiile interne să nu poată fi finalizate înainte de începerea sezonului următor.

- probleme economice, care fac ca încheierea sezonului să fie imposibilă, deoarece ar pune în pericol stabilitatea financiară pe termen lung a competiției interne și/sau a cluburilor.

 

Dacă o competiție internă este oprită prematur din motive legitime, în conformitate cu condițiile de mai sus, UEFA va cere asociației naționale în cauză să selecteze cluburile pentru competițiile de club UEFA 2020/21 pe baza meritului sportiv în cadrul competițiilor interne din ediția 2019/20:

- procedura de selectare a cluburilor ar trebui să se bazeze pe principii obiective, transparente și nediscriminatorii. Asociațiile și ligile naționale ar trebui să aibă, în caz contrar, capacitatea de a decide pozițiile finale în competițiile lor interne, ținând seama de circumstanțele specifice ale fiecărei competiții;

- stabilirea finală a locurilor eligibile pentru competițiile de club UEFA trebuie să fie confirmată de către structurile competente la nivel național.

 

UEFA își rezervă dreptul de a refuza sau de a evalua admiterea oricărui club propus de o asociație națională care nu a încheiat competiție internă, în special atunci când:

- competițiile interne nu au fost încheiate din cauza motivelor prezentate în prezentele regulamente UEFA sau din cauza oricăror altor probleme legitime de sănătate publică;

- cluburile au fost selectate în conformitate cu o procedură care nu a fost obiectivă, transparentă și nediscriminatorie, astfel încât cluburile selectate să nu fie considerate ca fiind calificate pe criterii sportive;

- există o percepție publică a inechității în calificarea clubului.