Un ANTRENOR MOLDOVEAN a dus Egiptul în semifinalele Jocurilor Olimpice!

Miercuri, cu Andrei Prodan și Alexandru Tomșa

Cea mai mare surpriză a turneului de fotbal din cadrul ediţiei a IX a Jocurilor Olimpice din anul 1928 a furnizat-o naţionala Egiptului. Reprezentanţii Continentului Negru s-au calificat în semifinalele competiţiei. De pe banca tehnică „faraonii” (porecla selecţionatei Egiptului) au fost conduşi de... chişinăuianul Valerian Bezveconnîi.

Naţionala de fotbal a Egiptului a fost fondată în anul 1920, participând la ediţia a VII a Jocurilor Olimpice de la Antwerp (Belgia). Paradoxal, dar Federaţia de fotbal a Egiptului a fost înfiinţată abia peste un an, în 1921.

Fotbaliştii egipteni au evoluat şi la Olimpiada de la Paris (Franţa) din 1924.

Astfel, participarea „faraonilor” la Jocurile din primăvara-vara anului 1928 de la Amsterdam (Ţările de Jos) era deja a treia consecutivă, iar la timona echipei se afla basarabeanul Valerian Bezveconnîi, supranumit de egipteni Valer-Bei (titlu turcesc cu semnificaţia „căpetenie”).

Chiriac Manuşaride şi Chevorc Ghemingean menționează în lucrarea „Aproape totul despre fotbal”:  

„Fotbalul a fost menţinut în programul olimpiadei [din 1928] numai datorită preşedintelui C.I.O. [Pierre de Coubertin] – mare amator al acestui sport – care la şedinţa din iulie 1926, ce a avut loc la Haga, a optat cu toată hotărârea pentru fotbal, ceea ce a fost determinant. De asemenea, cu prilejul acestui turneu se introduce pentru prima dată „tragerea la sorţi dirijată” cu „capi de serie” prestabiliţi”.

Toate meciurile „faraonii” le-au disputat pe stadionul Olimpic din Amsterdam.  

Pe 28 mai 1928, în optimile de finală, Egiptul a surclasat Turcia cu scorul de 7-1 (2-0), prin golurile înscrise de El-Hassany (20’ pen.), Riad (27’), Mokhtar (46’, 50’, 63’), El-Sayed Hooda (53’), El-Zobeir (86’), respectiv Refet (71’).

Pe 4 iunie 1928, în sferturi, egiptenii au furnizat o mare surpriză, învingând Portugalia cu 2-1 (1-0). Au marcat: Mokhtar (15’) şi Riad (48’), respectiv Vítor Silva (76’). Presa internaţională a caracterizat această partidă drept cea mai interesantă de până atunci a turneului. „O adevărată sărbătoare sportivă”, a scris presa vremii.

În semifinala disputată peste două zile, reprezentanţii Africii au fost învinşi fără drept de apel de una din favoritele turneului, Argentina. Scor, 0-6 (0-3). Marcatori: Cherro (10’), Ferreira (32’, 82’), Tarasconi (37’, 54’, 61’).  

Nici în finala mică, care a avut loc pe 9 iunie 1928, egiptenii n-au rezistat în faţa Italiei, pierzând cu 3-11 (2-6). Golurile au fost marcate de Riad (12’, 16’), El-Ezam (60’), respectiv Schiavo (6’, 42’, 58’), Baloncieri (14’, 52’), Banchero (19’, 39’, 44’), Magnozzi (72’, 80’, 88’). De menţionat că partida a fost condusă la centru de belgianul Jan (John) Langenus, cel care a arbitrat la toate trei Campionate Mondiale interbelice, inclusiv finala primului turneu din 1930, dintre Uruguay şi Argentina.

Să nu vă mire rezultatele şi proporţiile scorurilor din ultimele două partide, deoarece în componenţa naţionalelor Argentinei şi Italiei au jucat 9 (!) viitori campioni sau vice-campioni mondiali. Fundaşul Fernando Paternoster, mijlocaşii Luis Monti şi Juan Evaristo, atacanţii Manuel „Nolo” Ferreira şi Roberto Cerro au fost finalişti ai CM din 1930 în componenţa Argentinei. Portarul Gianpiero Combi, fundaşul Umberto Caligaris, mijlocaşul Luis Monti, atacanţii Angelo Schiavio şi Raimundo Orsi au câştigat medaliile de aur la Mondialul din 1934, evoluând pentru Italia (Monti şi Orsi în calitate de „oriundi”, după ce în 1928 au jucat în componenţa Argentinei).

Performanţa egiptenilor e cu atât mai mare, cu cât, conform FIFA, turneele olimpice de fotbal din 1924 şi 1928 sunt considerate Campionate Mondiale pentru amatori, fiind puse pe aceiaşi balanţă cu Campionatele Mondiale oficiale, care au debutat în 1930. Nu întâmplător naţionala Uruguay-lui (campioană olimpică în 1924 şi 1928 şi campioană mondială în 1930 şi 1950) poartă pe tricou ecusonul cu 4 stele, pentru cele patru trofee obţinute, la fel ca Italia sau Germania.

Astfel, fără a greşi putem afirma că pământeanul nostru, Valerian Bezveconnîi a calificat naţionala Egiptului în semifinala Campionatului Mondial neoficial de atunci.

În anii 1920, Valerian Bezveconnîi era un nume cunoscut în lumea sportului european, fiind jucător, antrenor şi arbitru de fotbal. Între timp el şi-a făcut o carieră strălucită pe lângă Curtea egipteană, unde exercita funcţia de „instructor de gimnastică”.

În Nr. 1248 din 20 iunie 1928 al ziarului «Бессарабское слово» (= Cuvânt basarabean), editat la Chişinău, a fost publicat un articol întitulat «„Египтянинъ” Валеръ-бей – кишиневскiй спортсмэнъ» (= „Egipteanul” Valer-Bei – sportiv chişinăuian), din care aflăm următoarele:  

„Valerian Bezveconnîi este originar din Chişinău. Cu câţiva ani în urmă el a părăsit Chişinăul, cutreerând toată Europa şi participând la competiţii. În ultimii ani V. Bezveconnîi locuieşte în Egipt, aflându-se în serviciu public, este antrenorul naţionalei egiptene. V. Bezveconnîi, sau cum îl numesc egiptenii, Valer-Bei, a călătorit cu echipa lui exotică în toată Europa, câştigând peste tot locuri de frunte. După cum am aflat, echipa lui Valer-Bei în viitorul apropiat va vizita şi România, ca răspuns la vizita din Egipt de anul trecut a echipei sportive româneşti Kinizsi (Chinezul Timişoara. – A.P.). Din România egipenii vor pleca la Londra, Berlin şi Paris, unde sunt planificate meciuri demonstartive. Echipa egipteană se numeşte „Sfinx”, fiind formată din amatori – arabi, cei mai buni sportivi egipteni”.

Nu este exclis că Valerian Bezveconnîi este rudă cu Gheorghe Bezviconi (numele adevărat Bezviconnîi), marele istoric, genealogist şi heraldist basarabean, despre care inegalabilul Nicolae Iorga a spus că „merită nu numai laude, dar şi admiraţie”.

Apropo, Gheorghe Bezviconi de asemenea nu era străin sportului în general şi fotbalului în special. Într-un manuscris intitulat «Портретов длинный ряд» (= Un şir lung de portrete) el notează următoarele:  

„În acele vremuri [anii ’20 ai secolului trecut] eram cercetaş şi presupun că primele mele articole au fost tot despre cercetăşie ori poate că şi mai înainte de acestea, în ziarele locale să-şi fi găsit locul cronicile despre meciurile de fotbal între echipele de juniori, cronici redactate de mine. În 1925, eu am întemeiat la Chişinău primele echipe de fotbal Sporting ş.a.”.