Celebrul interpret, fondatorul echipei de fotbal a artiștilor din Republica Moldova, Ion Suruceanu își serbează astăzi a 75-a aniversare!
Admirăm dedicarea neîntreruptă și pasiunea pentru fotbal, ce au contribuit semnificativ la dezvoltarea sportului rege în țara noastră. Mulțumim pentru contribuția valoroasă și pentru tot efortul depus în promovarea fotbalului.
Federația Moldovenească de Fotbal, din numele întregii comunități fotbalistice, îi urează omagiatului multă sănătate, împlinirea tuturor obiectivelor și mulți ani rodnici alături de fotbalul moldovenesc!
La mulți ani, Maestre!
Ion Suruceanu, la 75 de ani