• Поддержи национальную сборную

OFFS, donații în valoare de 50 de mii de euro

16 aug 2024 de Reporter FMF
GALERIE

Într-o inițiativă remarcabilă, Federația Moldovenească de Fotbal a primit recent o donație valoroasă de echipament sportiv în cadrul proiectului Open Fun Football Schools (OFFS). Această donație, în valoare de 50.000 de euro, a fost posibilă datorită sprijinului oferit de Ambasada Suediei la Chișinău.

 

De echipamentul sportiv au beneficiat instituții din:
Telenești, Hîrtopul Mare (Criuleni), Mănoilești (Ungheni), Anenii Noi, Comrat, Congaz (Găgăuzia), Ocnița, Ștefan Vodă, Ungheni, Tomai (Găgăuzia), Camenca și Dubăsari (Transnistria).

 

Cu un cuvânt de salut către participanți a venit Dănuț Oprea Stelian, Directorul Tehnic al FMF. Care a urat mult succes în implementarea proiectului Open Fun football Schools în anul 2024. 

 

Acest proiect umanitar presupune practicarea jocurilor vesele pentru fete și băieți cu vârsta cuprinsă între 6 și 11 ani, şi implementarea conceptului pedagogic al fotbalului distractiv „Fun – Football - Concept” drept un mijloc eficient de promovare a procesului democratic, păcii, stabilității, coeziunii sociale, stabilirii relațiilor de prietenie şi a colaborării sportive. Totodată, conceptul este un mijloc de promovare a fotbalului de bază şi a principiilor fundamentale ale „sportului pentru toți”. Toate exercițiile şi jocurile sunt planificate în aşa mod, încât fiecare participant să poată sesiza de fiecare dată propriul succes, fie şi unul minor. Timp de șase zile în luna septembrie copiii vor fi total implicați în fotbal, într-o lume a jocurilor şi a distracțiilor. Pentru prima dată în cadrul proiectului Open Fun Football Schools vor fi organizate turnee pentru fete WU10. În perioada octombrie – decembrie vor fi organizate evenimente extrașcolare obligatorii în cadrul proiectului.

 

Începând cu 2019, unul dintre obiectivele importante ale proiectului este consolidarea eforturilor pentru protecția drepturilor copilului și prevenirea tuturor formelor de violență, neglijență, exploatare și trafic de copii. Din 2021, proiectul include conceptul de „lider social", implicând asistenți sociali comunitari pentru a facilita participarea copiilor aflați în dificultate precum și integrarea copiilor cu Cerințe Educaționale Speciale

 

Vă aducem la cunoștință că toate regiunile au trecut un curs de instruire pentru lideri și antrenori. AICI (clic) 

 

Donația echipamentului a fost organizata datorită echipei proiectului CCPA/OFFS Moldova, Svetlana Patraș, Coordonatorul proiectului CCPA/OFFS Moldova, Victor Mardari, asistent al coordonatorului CCPA/OFFS Moldova, Natalia Ceban, inspector federal la fotbal feminin, Dănuța Chicu, Tatiana Cunceva, Artur Patraș, Oxana Spătaru și Xenia Ungurean, instructori CCPA/OFFS. 

 

De la lansarea sa în 2006, proiectul a reunit peste 100.000 de copii, 2.700 de antrenori și 2.500 de tineri voluntari din toate regiunile țării, de pe ambele maluri ale Nistrului, contribuind la dezvoltarea societății prin promovarea valorilor fundamentale, inclusiv pacea, incluziunea socială și egalitatea de gen. Proiectul OFFS este implementat în țara noastră de către organizația neguvernamentală CCPA din Danemarca și FMF din anul 2006. Începând cu anul 2009, OFFS este susținut de Agenția Internațională Suedeză de Cooperare pentru Dezvoltare (SIDA), reprezentată de Ambasada Suediei la Chișinău.

 

foto: Anna Rotary