• Support National Team

Academia FMF va instrui managerii în vederea satisfacerii criteriilor de licențiere a cluburilor

08 aug 2024 de Reporter FMF

Criteriile de licențiere a cluburilor de fotbal vor fi ajustate în conformitate cu standardele europene. Un rol cheie în pregătirea și formarea managerilor în vederea satisfacerii acestor criterii va reveni Academiei Federației Moldovenești de Fotbal. Desprea acesta a declarat președintele FMF, Leonid Oleinicenco, în cadrul emisiunii „Repriza” de la WE SPORT.

 

Pentru a obține licența, cluburile de fotbal trebuie să fie capabile să suporte cheltuielile necesare participării la competiții, să dețină infrastructura potrivită, dar și personal calificat, susține președintele FMF, Leonid Oleinicenco.
 

Încercăm să ajustăm criteriile la nivel european, să asigurăm prezența obligatoriei a clubului pe parcursul unui sezon competițional. Criteriile sunt foarte și foarte dure. La nivel de Super liga trebuie să verificăm capacitatea financiară a clubului de a suporta cheltuieli pentru a participa la competiție, pentru care se eliberează licența. Totodată, să verificăm corespunderea la așa criterii cum ar fi infrastructura, implicarea unor persoane cu studii în domeniu. Recent am lansat Academia Federației de Fotbal prin care ne propunem în mod prioritar să implicăm conducătorii cluburilor care participă în sistemul competițional, astfel încât managerii cluburilor respective să poată îndeplini criteriile de licențiere”, a declarat Leonid Oleinicenco.


Managerii cluburilor de fotbal trebuie să dețină o pregătire specială în domeniul managementului sportiv pentru a satisface criteriile de licențiere a cluburilor. Mai mult decât atât, formarea profesională a acestora ar putea fi o condiție obligatorie. Managerii sportivi vor trebui să prezinte un act de confirmare a cursurilor, susține Ion Poalelungi manager adjunct pe licențiere în cadrul FMF.


Conform Regulamentului cu privire la licențiere, majoritatea categoriilor de personal, inclusiv administrativ, angajate în club, sunt obligate să dețină o anumită calificare. Academia deja organizează un curs pentru manageri, care stimulează îmbunătățirea calității managementului în cluburi. Totodată, vă anunțăm că începând cu sezoanele viitoare o să introducem ca obligatorie deținerea unei astfel de calificări. Managerii cluburilor, vor fi obligați să treacă astfel de cursuri pentru a îndeplini criteriile de licențiere și drept consecință, va duce la îmbunătățirea actului managerial în cluburi”, a declarat Poalelungi.


Gestionarea cluburilor de fotbal de către manageri calificați oferă sustenabilitate și sporește eficiența managerială. În practica internațională se conturează tendința de a conduce cluburile de fotbal după modelul companiilor. Acestea ar urma să atingă performanțe sportive dar și să obțină venituri, fiindu-le asigurată viabilitatea.


Academia FMF dispune de peste zece programe de instruire și formare continuă pentru industria fotbalistică. Cursurile sunt ținute de specialiști cu renume din Republica Moldova și străinătate.