• Support National Team

Masculin (Competiții)

Liga Europa 2024/25. FC Petrocub - The New Saints. LIVE 20:00 pe WE SPORT TV

06 aug 2024 de Serghei Cipilencu

Petrocub Hâncești va juca astăzi, 6 august, meciul tur din cadrul rundei a 3-a de calificare al Ligii Europa, sezonul 2024/25. Campioana Moldovei va lupta în această seară pentru un loc în faza play-off preliminară, ce va conta pentru a doua după importanță competiție inter-cluburi de pe bătrânul continent. Hânceștenii vor juca contra formației The New Saints din Țara Galilor pe stadionul Zimbru din Chișinău, iar fluierul de start va fi dat la ora 20:00. 

 

Meciul va fi transmis în direct de postul de televiziune WE SPORT TV, începând cu ora 20:00.

 

Meciul Petrocub Hâncești - The New Saints va fi arbitrat de către suedezul Mohammed Al-Hakim. El va fi ajutat de conaționalii săi, asistenții Mehmet Culum și Fredrik Klyver, al patrulea oficial, Granit Maqedonci. 

 

Info TEXT în regim LIVE, CLICK AICI

 

Petrocub Hâncești a câștigat în 2024 primul titlu de campioană națională și este dublă deținătoare a Cupei Moldovei Moldtelecom în sezoanele 2019/20 și, respectiv, 2023/24. Hânceștenii sunt pe locul 203 în clasamentul UEFA. Evoluează pentru a 7-a oară în cupele europene și va susține astăzi al 22-lea meci. Bilanț: 4 victorii, 6 egalități, 11 înfrângeri. Golaveraj 12-23. Cel mai bun rezultat: promovarea în turul trei preliminar a UEFA Europa League, în ediția 2024/25. Petrocub a jucat 4 meciuri în Liga Campionilor în acest sezon. Bilanț: o victorie, 2 egalități, o înfrângeri. Golaveraj 2-2. „Leii” astăzi își încep parcursul în Liga Europa. 

 

Petrocub Hîncești a susținut în Europa League 5 meciuri: Bilanț: 0 victorii, o egalitate, 4 înfrângeri. Golaveraj 2-7

 

Reamintim că în această fereastă FC Petrocub a făcut următoarele transferuri în această vară:

- Marian Căruntu (26 ani, atacant central, moldovean) - agent liber de la Zimbru Chișinău (locul 3, Moldova)

- Vasile Jardan (30 ani, mijlocaș ofensiv, moldovean) - agent liber de la Oțelul Galați (locul 11. România)

- Constantin Sandu (30 ani, atacant stânga, moldovean) - agent liber de la Zimbru Chișinău (locul 3, Moldova)

- Boubacar Diallo (22 ani, mijlocaș ofensiv, senegalez) - agent liber de la AS Pikine (Senegal)

 

Iată care este lotul hânceștenilor pentru meciurile cu The New Saints:

Portari: Silviu Șmalenea, Victor Dodon, Dumitru Coval; 

Fundași: Victor Mudrac, Donalio Douanla, Vasile Jardan, Manuel Nana Agyemang, Ion Jardan, Cristian, Ion Bors; 

Mijlocași: Nicky Cleșcenco, Dumitru Demian, Sergiu Plătică, Mihail Plătică, Mihai Lupan, Dan Pușcaș, Boubacar Diallo, Teodor Lungu, Corneliu Cotogoi; 

Atacanți: Vladimir Ambros, Marin Căruntu, Marius Iosipoi, Constantin Sandu.

 

Menționăm că în acest intersezon, FC Petrocub a susținut 5 meciuri amicale, începând cu data de 19 iunie. În prima partidă, Petrocub a cedat cu 0-1 în fața lui Milsami, pe 19 iunie pe teren propriu. Următorul test de verificare a avut loc pe 26 iunie, împotriva echipei Sheriff. Discipolii lui Andrei Martin au remizat cu „viespile galbene”, scor 1-1, într-un meci jucat la Tiraspol. Mihai Plătica a deschis scorul în minutul 22, iar gazdele au egalat dintr-un penalty în minutul 55. Apoi a urmat o triplă manșă cu formația antrenată de Gică Hagi, Farul Constanța din România. 3-2 a fost scorul pentru Farul în primul duel disputat la Constanța. La golurile lui David Abagna și Sergiu Plǎtica, elevii lui Gheorghe Hagi au replicat pe finalul meciului. A doua dispută cu formația de peste Prut avea să se încheie cu o victorie, scor 2-1. Golurile echipei antrenate de Andrei Martin au fost marcate în prima repriză de Sergiu Plătica și Ion Jardan. Farul și Petrocub au încheiat meciurile inter-sezon cu duelul de pe 3 iulie. Petrocub învinge Farul cu 5-1, în cel de-al treilea amical disputat la Ovidiu, România. Sergiu Plătica a reușit dubla, iar Victor Mudrac, Teodor Lungu și Dumitru Demian și-au trecut și ei numele pe lista marcatorilor. 

De asemenea campioana Moldovei, Petrocub Hîncești, a învins echipa Ordabasy (Kazakhstan) în meciul retur din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor. Partida de pe stadionul Zimbru din Chișinău s-a încheiat cu scorul de 1-0 pentru leii din Hîncești, eroul meciului a fost Teodor Lungu, care a marcat în minutul 34 golul calificări. În meciul tur, pe tabela de marcaj a fost fixat scorul de 0:0. Prin urmare Petrocub a jucat în turul doi preliminar împotriva echipei din Cipru, APOEL Nicosia. Meciul din tur cu clubul elen pe data de 23 iulie, s-a încheiat cu o înfrângere minimă 0-1 pentru „leii” lui Andrei Martin. Pentru confruntarea din returul de pe stadionul Zimbru, hânceștenii au remizat 1-1 și astfel nu s-a calificat în etapa a 3-a Champions League.

 

The New Saints of Oswestry Town & Llansantffraid Football Club, cunoscut în mod obișnuit ca The New Saints sau TNS FC, este un club de fotbal profesionist care joacă în prezent în Liga Superioară Galeză. O echipă comună galeză și engleză, care încorporează orașele de graniță Llansantffraid din Țara Galilor și Oswestry din Anglia și sunt cel mai de succes club din structura ligii galeze, cu 16 titluri de ligă pe numele lor. Începând cu sezonul 2001–02, ei au terminat ca campioni sau vicecampioni în fiecare sezon, în afară de 2008–09 , unde au terminat pe locul al treilea în ligă.

 

TNS FC, locul 193 în clasamentul UEFA, a susținut 82 de meciuri în cupele europene. Bilanț: 19 victorii, 13 remize, 50 înfrângeri. Golaveraj 86-159. Cel mai bun rezultat: promovarea în turul prelimanr al Ligii Campionilor, ediția 2010/11. Va fi al 27-lea meci pentru formația din Țara Galilor în Liga Europa. Bilanț: 3 victorii, 4 remize, 19 înfrângeri. Golaveraj 21-68 

 

Iată care este lotul echipei The New Saints pentru meciurile cu Petrocub:

Portari: Reece Thompson, Connor Roberts, Jack Edwards

Fundași: Josh Pask, Matthew Olosunde, Ryan Astles, Jack Bodenham, Blaine Hudson, Danny Davies, Ash Baker, Jordan Marshall, Ben Woollam

Mijlocași: Ryan Brobbel, Danny Redmond, Dan Williams, Rory Holden, Ben Clark, Sion Bradley, Leo Smith, Jake Canavan, Josh Lock

Atacanți: Josh Daniels, Declan McManus, Adrian Cieslewicz, Jordan Williams, Brad Young, Gwion Dafydd, Tom Jones

 

Petrocub și The New Saints se vor confrunta pentru prima dată într-un meci direct. 

 

în caz că va trece de formația The New Saints (Țara Galilor), FC Petrocub va întâlni în runda play-off preliminară al Ligii Europa învinsa perechii Qarabag (Azerbaidjan) - Ludogorets (Bulgaria) din turul 3 al Ligii Campionilor. Meciurile vor avea loc pe 22 și 29 august. Dacă va fi eliminată în al treilea tur preliminar al Ligii Europa, echipa lui Andrei Martin va continua parcursul european în Conference League, unde va evolua în runda play-off preliminară, pe ruta campioanelor, cu învinsa dintre Panevėžys (Lituania) - Maccabi Tel Aviv (Israel) din turul 3 al Europa League. Meciurile vor avea loc pe 22 august (tur) și 29 august (retur).

 

Cu aproximativ o oră înainte de startul partidei veți putea afla componențele de joc ale celor două formații, accesând această știre actualizată.  

 

Federația Moldovenească de Fotbal urează mult succes echipei noastre în dubla confruntare cu The New Saints!

 

Citește și...

Liga Campionilor. FC Ordabasy - FC Petrocub 0-0

Liga Campionilor. Petrocub - Ordabasy 1-0. Campioana Moldovei se califică în turul...

Liga Campionilor. APOEL Nicosia - FC Petrocub 1-0

Petrocub și-a încheiat evoluția în Liga Campionilor, dar va continua în Europa League

 

foto: FC Petrocub