• Поддержи национальную сборную

LIVE. Super Liga. FC Florești - CSF Spartanii Sportul

03 aug 2024 de Reporter FMF

 

Ediţia a 34-a a primei divizii moldoveneşti de fotbal debutează la Bender. FC Florești şi CSF Spartanii Sportul Chişinău se întâlnesc astăzi, de la ora 18:00, în primul meci a Super Ligii, ediţia 2024/2025. Partida va fi transmisă de platforma media ligatv.md și de postul de televiziune We Sport

 

FC Florești – Spartanii Sportul 

 

3 august. Tighina, stadionul Orășenesc

Arbitru: Roman JITARI

Asistenți: Denis OALĂ și Nicolae MACARI

Al 4-lea oficial: Viktor BUGENKO

 

FC Florești:  12.Stanislav IVANOV, 2.Andrei ARABADJI, 6.Ivan VOROPAI, 9.Mihai ȚÎPAC, 10.Dmitri MANEACOV, 19.Tudor CARABEȚ, 21.Alexandru OSIPOV, 23.Vladislav BOICO, 27.Serghei MIȘCOV, 30.Igor BONDARENCO, 55.Vladimir COVCENCO, 

Rezerve: 1.Alexandru STRATULAT, 17.Sergiu LARIONOV, 90. Nichita HOLODOV

Antrenor: Igor URSACHI

 

Spartanii Sportul: 1.Daniel VÎRLAN, 5.Andrei SOSNOVSCHI, 6.Ruslan HARB, 7.Ilie DAMAȘCAN, 8.Mihail SAVA, 9.Nicolae ROTARU, 10.Alexandru DEDOV, 11.Ciprian CHICU, 14.Ocante George VIEIRIA TOTO, 15.Hamed Dublan SANE, 18.Serghei ȚURCAN

Rezerve: 3.Vasile COTOMAN

Antrenor: Andrian SOSNOVSCHI

 

Adversarele de astăzi au disputat 8 meciuri directe, 6 în Liga 1 şi 2 în Super Liga. De fiecare dată s-a impus formația de la Nordul Moldovei. În eşalonul de elită, FC Floreşti a învins de două ori pe Spartanii Sportul: 4-0 pe teren propriu şi 3-1 în deplasare.

 

FC Floreşti revine pe prima scenă a fotbalului moldovenesc după o pauză de 9 luni. Această echipă a jucat din luna martie în Liga 1, s-a clasat pe primul loc, şi a primit şi Licenţa Naţională. Sub comanda lui Nicolai Ţurcan, FC Floreşti şi-a păstrat scheletul de jucători şi a transferat câţiva fotbalişti. Printre aceştia se numără Andrei Arabadji. Mijlocaşul ofensiv are 20 de ani, iar ultimul sezon a jucat în Liga 1 la Victoria Bardar. În 28 de partide a marcat 4 goluri şi a dat 8 pase de gol. 

 

De partea cealaltă, formaţia CSF Spartanii Sportul revine şi ea după o pauză de 9 luni în Super Liga. Spartanii au ratat calificarea pe criteriul sportiv, însă au primit Licenţa Naţională şi din nou vor juca cu cele mai puternice echipe din Republica Moldova. 

 

În noua ediţie de campionat, Spartanii Sportul vor fi antrenaţi de Andrian Sosnovschi. Tehnicianul de 47 de ani este la a treia experienţă în calitate de antrenor principal. Fostul căpitan al echipei naţionale de fotbal le-a mai pregătit pe Milsami Orhei şi FC Atyrau din Kazahstan. Venirea lui Sosnovschi nu este prima noutate. Clubul i-a transferat recent pe Eugen Sidorenco, Alexandru Dedov şi Ilie Damaşcan. Ultimii doi au jucat în prima jumătate de an la CSF Bălţi. 

 

Ilie Damaşcan are 28 de ani şi este discipol al clubului Zimbru. În Republica Moldova a mai evoluat la Petrocub Hânceşti şi Sfîntul Gheorghe Suruceni. Cu ambele a cucerit Cupa Moldovei, iar cu “sfinţii” şi-a trecut în cont şi Supercupa Moldovei. Eugen Sidorenco şi Alexandru Dedov au câte 35 de ani şi sunt foşti internaţionali. Cu ei pe teren, echipa naţională a Republicii Moldova a remizat cu cea a Poloniei, scor 1-1, într-un meci din preliminariile Cupei Mondiale din 2014. Atunci, Sidorenco şi Dedov s-au duelat cu Łukasz Piszczek şi Robert Lewandowski, care erau legitimaţi atunci la Borussia Dortund. 

 

În vederea revenirii în Super Liga, începând cu 21 iunie, Spartanii Sportul au susţinut 4 partide amicale, toate în compania formaţiilor din Super Liga. Spartanii Sportul au repurtat o singură victorie: 2-1 cu Dacia Buiucani. Partida s-a disputat pe 27 iulie. 

 

Cu aproximativ o oră înainte de startul partidei veți putea afla componențele de joc ale celor două formații, accesând această știre actualizată.