Reprezentanții Federației Moldovenești de Fotbal, specialiști calificați din Republica Moldova acreditați de UEFA, se bucură în continuare de încredere deplină din partea forului european, fiind delegați la meciuri din cadrul competițiilor internaționale de fotbal. Astfel, Federația Moldovenească de Fotbal (FMF) va fi reprezentată de 3 delegați UEFA, în perioada 25 iulie - 1 august, la meciurile din cadrul celei de-a doua runde de calificare a UEFA Conference League 2024/2025.
Andrian IXARI va fi delegat UEFA la partida dintre KAA Gent (Belgia) și Víkingur (Insulele Feroe), care va avea loc pe 25 iulie 2024 pe KAA Gent Arena din Gent, Belgia, în cadrul celei de-a doua runde de calificare a UEFA Conference League 2024/2025.
Olesea BERDEA (foto) va activa în calitate de delegat oficial la partida dintre FC CSKA 1948 (Bulgaria) și FK Budućnost Podgorica (Muntenegru), care va avea loc pe 25 iulie 2024 pe Natsionalen Stadion Vasil Levski din Sofia, Bulgaria, în cadrul celei de-a doua runde de calificare a UEFA Conference League 2024/2025.
Alina CAPAȚÎNA a fost solicitată în calitate de delegată UEFA la partida retur în cadrul celei de-a doua runde de calificare a UEFA Conference League 2024/2025 dintre FC Polissya Zhytomyr (Ucraina) și Olimpija Ljubljana (Slovenia), care va avea loc pe 1 august 2024 pe Municipal Stadium din Gliwice, Polonia.
Grație prestației meritorii pe arena internațională, numărul reprezentanților Federației Moldovenești de Fotbal acreditați de UEFA este în continuă creștere. FMF organizează constant cursuri de perfecționare pentru angajații săi și promovează fotbalul, indiferent de gen sau etnie. Fotbalul este pentru toți!
Reprezentanții FMF, delegați la meciuri din UEFA Conference League