• Support National Team

Feminin (Naționale)

Fotbal feminin. Declarațiile jucătoarelor naționalei înainte de meciul cu Slovenia

11 iul 2024 de Svetlana Tataru

Naționala Moldovei de fotbal feminin va juca mâine, 12 iulie, cel de-al cincilea meci din cadrul preliminariilor Euro 2025. Partida contra liderei grupei C2, Slovenia, va avea loc începând cu ora 20:00, pe stadionul Zimbru din Chișinău. Vă prezentăm mai jos declarațiile Feliciei Guțu, campioana României cu Farul Constanța, ediția 2023/24, ale Mădălinei Bădiceanu, care evoluează în campionatul Italiei, dar și ale Roxanei Moisiuc, convocată pentru prima dată la naționala de senioare de la selecționata de junioare WU19.

 

Roxana Moisiuc, mijlocaș

Sunt foarte entuziasmată să fiu convocată pentru prima dată la naționala mare. Voi da tot ce am mai bun pentru a ține ritmul și a arăta că merit să fiu aici. Nu m-am așteptat să primesc această șansă atât de devreme, dar sunt decisă să demonstrez pe teren că sunt pregătită. Fetele mă susțin, cu multe dintre ele am avut ocazia să joc la echipele de junioare. Ne dorim să vedem tribunele pline cu suporteri care să ne încurajeze și să ne ofere energia de care avem nevoie. Vă așteptăm să fiți alături de noi!

Roxana Moisiuc

Mădălina Bădiceanu, fundaș

„Suntem pregătite pentru următorul meci și conștiente că avem un adversar redutabil în față. Cu toate acestea, suntem hotărâte să arătăm un joc frumos, să luptăm până la capăt și să dăm totul pe teren pentru a obține un rezultat bun care să vă bucure. Vă invităm să fiți alături de noi în număr cât mai mare și să deveniți al 12-lea nostru jucător!”

Mădălina Bădiceanu

Felicia Guțu, fundaș

Mâine ne așteaptă un adversar destul de puternic, dar suntem încrezătoare că vom obține un rezultat bun și vom arăta un meci frumos. Chiar dacă lipsesc câteva jucătoare din echipa principală, ne bazăm pe talentul fetelor din lotul WU19 care s-au alăturat și suntem sigure că ne vor ajuta pe teren. Vă invităm pe cât mai mulți dintre voi să veniți la stadion și să ne susțineți.

Felicia Guțu