Astăzi, 12 iunie, s-au jucat meciurile etapei a 2-a a Campionatului Moldovei la fotbal pe plajă, ediția 2024. Toate meciurile s-au disputat pe Beach Soccer Arena FMF din parcul „La Izvor” al capitalei. Amintim că la competiția din acest an participă 8 echipe: BSC Nistru (campioana en-titre), FC Budești, CS Ialoveni, FC Tinerețea, CS Petrești, FC Chișinău, CS Atletic și ARF Dubăsari. Site-ul fmf.md vă va oferi informații actualizate și rezultatele de la fiecare etapă în cadrul Ligii Naționale la fotbal pe plajă.
Rezultatele meciurilor etapei a 2-a pentru ediția 2024 a campionatului național la fotbal pe plajă:
12 iunie (Etapa 2):
CS Petrești - FC Tinerețea 3-8
CS Ialoveni - ARF Dubăsari 3-6
CS Atletic - FC Chișinău 1-2
CS Petrești - ARF Dubăsari 6-8
*Amintim că primele 3 meciuri ale echipei BSC Nistru în liga națională sunt reprogramate, deoarece campioana Moldovei din sezonul trecut la fotbal pe plajă va evolua în competiția Cupa Europeană a Campionilor (analog Ligii Campionilor în fotbalul mare), ediția 2024, care se va desfășura în Nazare, Portugalia în perioada 9-16 iunie. Data și ora meciurilor reprogramte în campionat vor fi stabilite ulterior.
Faza grupelor din cadrul Ligii Naționale a Moldovei la fotbal pe plajă se va desfășura în perioada 7 iunie - 5 iulie, iar faza play-off se ve juca în perioada 31 iulie - 17 august.
Fotbal pe plajă. Campionatul Moldovei 2024, rezultatele etapei a 2-a