• Fii alături de Echipa Țării

Legendele fotbalului: Victor Butîlkin

22 ian 2020 de Sandu Grecu

Miercuri, cu Andrei Prodan

 

 

Pe 20 ianuarie, fostul mijlocaş al formaţiei Burevestnik/Moldova (actuala Zimbru) Chişinău, Victor Butîlkin, a împlinit 90 de ani. Pentru echipa fanion a republicii el a jucat 5 ani, disputând 96 de meciuri şi marcând 4 goluri în prima divizie valorică a campiontului URSS, reuşind cea mai bună performanţă a unei echipe moldovenești din perioada sovietică, clasarea pe locul 6, în sezonul 1956.

 

Victor Butîlkin s-a născut pe 20 ianuarie 1930, la Moscova. Primii paşi în fotbal i-a făcut la echipa de juniori a celei mai titrate formaţii din Rusia, Spartak Moscova. La seniori nu a reuşit să se impună, deoarece concurenţa în acea perioadă la „alb-roşii” era acerbă. Totuşi a disputat 12 meciuri, în sezonul 1952, la echipa de tineret-rezerve în campionatul URSS.

 

În 1953 s-a transferat la Spartak din oraşul Kalinin (în prezent – Tveri), care în acel an a debutat în divizia secundă a campionaului Uniunii Sovietice. Echipa era una dintre liderele turneului. Spre exemplu, în 1955, când Burevestnik Chişinău a devenit câştigătoarea Seriei I şi a obţinut dreptul de a evolua în elita fotbalului sovietic, Spartak Kalinin a încheiat competiţia pe locul secund.

 

După o scurtă escală la Torpedo Moscova, în 1956 Victor Butîlkin a ajuns la Burevestnik Chişinău, care urma să debuteze în divizia superioară a campionatului URSS.

 

Evoluţia echipei din capitala Moldovei în acel sezon a fost una de excepţie. În tur chişinăuienii au obţinut 7 puncte din 10 posibile în confruntările cu echipele moscovite (3-1 cu ŢSKA, 4-1 cu Torpedo, 2-1 cu Lokomotiv, 2-2 cu Dinamo şi au cedat, 0-3, în faţa sparakoviştilor). După meciurile din tur, Burevestnik ocupa locul 3, la egalitate de puncte cu Spartak şi Torpedo.

 

În clasamentul final moldovenii au obţinut locul 6 (cea mai bună performanţă din istorie). Victor Butîlkin a evoluat în toate cele 22 de meciuri şi a marcat un gol. 

 

În acelaşi an el a evoluat şi pentru selecţionata RSS Moldoveneşti, care s-a clasat pe locul 10 la Spartakiada popoarelor URSS.

 

În 1958, pentru performanţele obţinute, opt fotbalişti ai echipei Moldova Chişinău (Butîlkin, Danilov, Eremeev, Korotkov, Liovkin, Markevici, Mirgorodski şi Muhortov) au primit titlul de „Maestru al sportului din URSS”. 

 

În total, pentru formaţia din Chişinău, Victor Butîlkin a jucat din 1956 până în 1960, adunând doar în campionatul URSS 96 de meciuri şi marcând 4 goluri. A purtat şi banderola de căpitan al echipei.

 

Astfel, cele mai mai mari performanţie Butîlkin le-a obţinut anume în Moldova. În 1961 el a revenit la Moscova.

 

Victor Butîlkin, alături de alţi patru jucători de la Moldova Chişinău este protagonistul uniu caz celebru (care între timp a devenit un adevărat banc fotbalistic) povestit de Valeriu Colbasiuc:
 

„În anul 1959, Moldova Chişinău juca pe stadionul Lujniki împotriva formaţiei Lokomotiv Moscova, îşi amintea Valeriu Colbasiuc. Antrenorul nostru, celebrul Alexandr Sevidov, m-a inclus în lista jucătorilor de rezervă. Crainucul stadionului a început să anunţe componenţii formaţiei noastre: Kapusteanov, Zeleniaev, Butîlkin, Bulkin (în traducere din limba rusă kapusta = varză, zeleni = verdeaţă, butîlka = sticlă, bulka = chiflă)... Şezând pe banca de rezerve aud cum spectatorii încep să se amuze, discutând între ei: „Ia uite, moldovenii ăştia au în echipă de toate. Şi băutură şi zacuscă. Nu le ajunge doar ceva cărnos”. În a doua repriză când crainicul a anunţat că în locul lui Liovkin va juca Colbasiuc (kolbasa = cârnaţ) spectatorii au început să aplaude şi să râdă, zicând „Iată acum echipa este în componenţă deplină”...”.

Legende la poze:
1. Mijlocaşul Victor Butîlkin, a jucat pentru Burevestnik/Moldova Chişinău aproape 100 de meciuri în prima divizie valorică a campionatului URSS.
2. Anul 1956. Moscova. Formaţia Burevestnik Chişinău înaintea meciului cu Torpedo, câştigată de fotbaliştii noştri cu scorul de 4-1. Victor Butîlkin, al patrulea din stânga.