• Fii alături de Echipa Țării

Masculin (Competiții)

LIVE Socca EuroCup 2024. Moldova se califică în runda play-off. Ziua 3

10 mai 2024 de Serghei Cipilencu


Socca EuroCup 2024 continuă astăzi, 10 mai, la Chișinău cu alte 14 meciuri pe Arena FMF din parcul „La Izvor” al capitalei. Aceste dueluri fiind ultimile din faza grupelor. La competiția din acest an participă 22 de selecționate, care au fost repartizate în 5 grupe. Moldova face parte din grupa 1, alături de Portugalia, Georgia și Turcia. Selecționata noastră va întâlni în această seara reprezentativa din Georgiei, începând cu ora 20:00. Site-ul FMF.md oferă informații actualizate despre meciurile din cadrul turneului Socca EuroCup 2024, pe parcursul a 5 zile consecutive. Partidele turneului internațional vor fi difuzate și de postul de televiziune We Sport și de Federația Internațională de Socca.

 

De asemenea, meciurile vor fi LIVE pe YouTube International Socca Federation și Socca.md.

 

Programul meciurilor pentru ziua a 3-a a turneului Socca EuroCup 2024, vineri, 10 mai:

10.00. Kazakhstan - Belgia 

11.00. Oman - Cipru 

12.00. Serbia - Franța  

13.00. Albania - Lituania 

14.00. Luxembourg - Spania  

15.00. Croația - Bulgaria  

16.00. Turcia - Portugalia

17.00. Irlanda - Ungaria 

18.00. Kazakhstan - Oman  

19.00. Cipru - Italia 

20.00. MOLDOVA - Georgia 

21.00. România - Germania 

22.00. Albania - Serbia 

23.00. Franța - Ucraina 

 

PROGRAMUL MECIURILOR (click)  

 

Potrivit regulamentului competiției, cele 22 naționale au fost împărțite în 5 grupe: 3 grupe a câte 4 echipe și 2 grupe a câte 5 echipe. Din fiecare grupă se vor califica în play-off primele 3 echipe, iar din grupele cu câte 5 formații se va califica în optimi și echipa de pe locul 4 cu cel mai bun punctaj. Vor urma sferturile, semifinalele și marea finală programată pe 12 mai, de la ora 20:00.

 

CLASAMENTUL ȘI REZULTATELE MECIURILOR LE PUTEȚI VEDEA AICI (click)

 

Amintim că Naționala Moldovei la Socca a învins reprezentativa Portugaliei cu scorul 3-1, în meciul său de debut la turneului internațional Socca EuroCup 2024. Jhonatan Dias a deschis scorul în minutul 27, după un șut puternic în poarta lui Artiom Cubani, dar moldovenii au egalat în minutul 31 prin reușita lui Andrei Stratan. După două minute de joc, Dumitru Graur a mărit avantajul și scorul final a fost de 2-1 în favoarea „tricolorilor”. La finalul partidei, Petru Popescu pune punct meciului cu o reușită în minutul 40 prin golul său dintr-o semifoarfecă, din pasa lui Sergiu Tacot. În al doilea meci contra naționalei din Turcia, echipa noastră a pierdut la limită, scor 0-1. Tricolorii mențin șanse bune la calificarea în runda play-off a competiției. 

 

Turneul internațional Socca EuroCup este organizat pentru a doua oară de către International Socca Federation (ISF), în colaborare cu Socca Moldova și Federația Moldovenească de Fotbal. La competiție participă 22 selecționate europene de top la mini-fotbal (socca). În ultimii trei ani, stadionul din parcul La Izvor a găzduit cu succes calificările Campionatului European de fotbal pe plajă, Divizia B, precum și turneul internațional Amoliga Nations Cup.

 

Citește și...

Socca EuroCup 2024. Lotul Moldovei

Socca EuroCup 2024, la Chișinău. Programul turneului

LIVE Socca EuroCup 2024. Moldova învinge Portugalia cu 3-1

Socca EuroCup 2024. Ziua 1. Rezultatele meciurilor

LIVE Socca EuroCup 2024. Moldova cedează în fața Turciei cu 0-1

Socca EuroCup 2024. Ziua 2. Rezultatele meciurilor