• Fii alături de Echipa Țării

Masculin (Competiții)

DIVIZIA NAȚIONALĂ 2019, ÎN CIFRE

03 mar 2020 de Sandu Grecu

*Campionatul Republicii Moldova la fotbal, Divizia Națională (prima valorică) cu nr.29 a început pe 16 martie şi s-a încheiat pe 16 noiembrie.

*În 113 meciuri au fost marcate 256 de goluri, în medie câte 2,3 goluri pe meci. Gazdele au înscris 127 de goluri (49,6%), oaspeţii – 129 (50,4%). Cele mai multe goluri au fost marcate în etapa 8 (14), cele mai puţine – în etapa 21 (3). Am consemnat patru autogoluri.

*86 de meciuri s-au încheiat cu victoria unei echipe, iar 27 de partide s-au terminat la egalitate. Gazdele au obţinut 42 de victorii, iar oaspeţii – 44. Cele mai multe victorii le-a obţinut Sheriff (22), în timp ce Codru - doar una (în meciul de baraj). Speranța a încheiat cele mai multe meciuri la egalitate (11).

*În această ediţie a campionatului 225 de jucători au intrat pe terenul de fotbal, 14 dintre ei evoluînd la câte două echipe. Cei mai mulţi jucători a rulat Zimbru – 39, urmează Codru (35) și Sheriff (32), iar cei mai puţini au folosit Sfîntul Gheorghe – 24, Petrocub-Hîncești și Speranța – câte 26.

* Trei jucători au evoluat în toate cele 28 de meciuri – Ștefan Efros (Speranța), Iaser Țurcan și Vadim Gulceac (ambii, Petrocub-Hîncești), însă doar Ștefan Efros (foto) a fost prezent în teren toate cele 2520 de minute.

* Mijlocașul belarus Yury Kendysh, cu 13 goluri marcate, a devenit golgheterul campionatului. Urmează Maxim Iurcu (Speranța), cu 11 goluri, și Maxim Mihaliov (Dinamo-Auto), 10 goluri.

* Primul gol al campionatului a fost marcat de Artiom Puntus de la Petrocub-Hîncești, cel de-al 100-lea – de Andrei Bursuc (Codru), 200 – Alexandr Suvorov (Sfîntul Gheorghe), 256 (ultimul) – Valentyn Semenchenko (Codru).

* Cele mai multe goluri într-un meci (7) au fost marcate la jocurile Codru – Dinamo-Auto 2-5 (etapa 8) și Dinamo-Auto – Speranța 3-4 (etapa 19).

* 27 de partide s-au încheiat cu victoria categorică a uneia dintre echipe, oaspeţii reuşind să se impună în 13 asemenea jocuri. Cele mai multe victorii categorice le-a obţinut Sheriff – 11. Dinamo-Auto are la activ cinci asemenea victorii, Petrocub-Hîncești, Sfîntul Gheorghe, Milsami – câte 3, Speranța și Zimbru – câte 1. Codru n-a obținut nicio victorie categorică.

Codru a suferit cele mai multe înfrângeri categorice – 8. Urmează: Zimbru, Dinamo-Auto (cu câte cinci asemenea înfrângeri), Milsami, Sfîntul Gheorghe și Speranța (câte 3). Doar Sheriff și Petrocub-Hîncești n-au suferit în sezonul trecut înfrângeri categorice.

* În patru meciuri una dintre echipe a obţinut victorie, fiind condusă pe parcursul jocului. Două asemenea succese a înregistrat Sfîntul Gheorghe, câte 1 – Speranța și Dinamo-Auto. De remarcat faptul că Speranța a fost condusă de trei (!!!) ori pe parcursul meciului cu Dinamo-Auto (etapa 19), dar într-un final a obținut victoria (4-3).

* În meciurile din Divizia Naţională arbitrii au arătat 423 de cartonaşe galbene şi 12 roşii.

Cea mai disciplinată echipă a fost Speranța (38 c.g. + 1 roșu), iar cea mai indisciplinată – Codru (75 c.g. şi 1 c.r.).

Cele mai multe cartonaşe galbene (9) le-a adunat Ion Mamaliga (Codru).

* Arbitrii au dictat 24 de penaltyuri, 20 dintre care au fost transformate. De cele mai multe lovituri de pedeapsă a beneficiat Speranța (7), în timp ce echipei Codru nu i s-a acordat nici un penalty. În acelaşi timp arbitrii au dictat șase lovituri de la 11 metri în poarta echipei Codru, și câte unul în poarta formaţiilor Sheriff și Sfîntul Gheorghe.

* La cele 112 de meciuri jucate în Divizia Naţională și jocul de baraj au fost prezenţi în tribunele stadioanelor 50.190 de spectatori, în medie – câte 444 de spectatori pe meci. Cei mai mulţi spectatori (1.800) au venit la meciul Milsami - Sheriff (scor 1-2, 26 mai 2019) şi la meciurile jucate de Sheriff, cei mai puţini – la partidele echipei Dinamo-Auto.

* 15 arbitri au deservit cele 112 de meciuri din Divizia Naţională și jocul de baraj. La cele mai multe jocuri (17) a lucrat Alexandru Tean din Chișinău. Tot el a acordat cele mai multe cartonașe galbene – 94 și roșii – 3 (împreună cu Vladislav Ivancenco din Bălți). În același timp, Piotr Stoianov din Taraclia a dictat cele mai multe penaltyuri – 5.