• Fii alături de Echipa Țării

Masculin (Naționale)

Alexei Koșelev: „Am rămas în Olanda din două motive”

07 apr 2020 de Victor Daghi

Portarul Naționalei Moldovei a oferit un interviu exclusiv pentru fmf.md, în care a dezvăluit motivele pentru care a rămas în Olanda, a povestit când Fortuna planifică să reia antrenamentele și a recunoscut ce l-a surprins în legătură cu situația din Moldova.

- Mi-am dorit să mă întorc în Moldova, la fel cum a făcut-o coechipierul meu Vitalie Damașcan. Am rămas în Olanda din două motive. Eu și soția mea Svetlana aveam în acele zile temperatură 37 de grade. Plus la asta prețurile la biletele avia au crescut de vreo 4-5 ori. De aceea am hotărât să nu riscăm și să rămânem la Sittard.

Acum suntem bine. Stăm acasă, mă antrenez conform programului pe care mi l-a dat antrenorul, o dată la două zile merg în parc pentru o alergare. În rest, privim filme și chiar dansăm ca să scăpăm de rutină. Uneori mai ies din casă pentru a cumpăra produse la magazin.

Când a început pandemia, aveam o problemă cu cotul. Datorită acestei pauze m-am tratat și acum mă simt bine.

 

- Când vei relua antrenamentele cu Fortuna?

- Conducerea ne-a spus că vom relua procesul de antrenament la mijlocul lunii mai, iar campionatul olandez se va juca din primele zile ale lui iunie. Însă această informație este prealabilă, totul se poate schimba în dependență de situație.

 

- Igor Armaș ne-a spus ieri că regretă anularea meciurilor amicale cu Andorra și Rusia...

- Și eu îmi doream mult să vin acasă, să mă întâlnesc cu coechipierii și să jucăm cu o echipă bună, cum este cea a Rusiei. Eu am debutat la Națională 5 ani în urmă la un meci cu Rusia și mi-au rămas amintiri frumoase despre acea perioadă.  

Acum este important să trecem cu bine de această pandemie, iar meciuri vor mai fi.

Urmăresc cu interes ce se întâmplă în Moldova, vorbesc des cu părinții și citesc noutățile pe saituri. Nu pot să înțeleg cum e posibil ca o pătrime dintre toți cei infectați în Moldova să fie medici?