• Fii alături de Echipa Țării

Realizările anului 2023. Departamentul Grassroots FMF

30 dec 2023 de Reporter FMF
GALERIE

Implicarea Federației Moldovenești de Fotbal în rezolvarea problemelor sociale, protecției mediului înconjurător, îmbunătățirea calității vieții oamenilor, precum și sprijinirea promovării și realizării unor inițiative umanitare, precum și a dezvoltării sustenabile a societății.

 

La finele anului 2023 proiectul de responsabilitate socială a înregistrat următoarele date:

 

- În iunie 2023 FMF a lansat Strategia de Sustenabilitate. Ne asumăm rolul de organizație sportivă care se implică și determină pozitiv transformarea socială, activând puterea unică a fotbalului! Unul din obiectivele FMF este de a crea o comunitate de manageri și experți în sustenabilitate, în cadrul cluburilor de fotbal, care să permită schimbul de experiență, cunoștințe și bune practici.

Am ales să fim model pentru toate Cluburile de fotbal din Republica Moldova, ca urmare să culegem rezultate majore în toată țara, în ceea ce privește Responsabilitatea Socială.

Totodată au fost consultați managerii de responsabilitate socială a 8 Cluburi de Fotbal din Super Liga, cu privire la Elaborarea Strategiei de Sustenabilitate și al Planului de activități pentru a obține Licența UEFA.

 

- Au fost organizate 6 workshop-uri de incluziune socială în Ungheni și Cahul, în cadrul cărora, 170 de profesori de educație fizică și de clasele primare au fost instruiți cu privire la modul de desfășurare a activităților sportive în aer liber cu implicarea copiilor cu nevoi speciale și modul de sprijinire și integrare a copiilor cu diferite niveluri de necesități și nevoi speciale în comunitatea școlară. Focusul acestor workshop-uri a fost crearea unui mediu incluziv pentru activitățile sportive, asigurându-se că copiii cu nevoi speciale pot participa activ și confortabil la lecțiile de educație fizică în școli și la activitățile extra-curiculare.

În timpul workshop-urilor, profesorii au primit o temă pentru acasă, care implica organizarea a 2 festivaluri sportive. În consecință, pe 10 octombrie, un festival a avut loc în Cahul, iar pe 12 octombrie, un altul în Ungheni, cu participarea a 500 de copii din școli din regiune (inclusiv 12% dintre copii cu dizabilități sau nevoi speciale - 59 de copii). Participanților li s-au oferit tricouri în trei culori diferite: roșu, galben și albastru, și au fost împărțiți în echipe, rotindu-se prin diverse activități sportive la fiecare stație organizată pe stadion.

 

- FMF, în colaborare cu AO Sunshine, a organizat o tabără de iarnă, împreună cu un bal mascat, la care au participat 60 de copii cu nevoi speciale și părinții acestora. Copiii au avut parte de activități sportive și creative.

 

- Au fost organizate diverse evenimente, printre care se numără: Ziua Internațională a Taților, Ziua Internațională a Copilului și Ziua Mondială a Sănătății, la care au participat 3000 de copii.

 

- Angajații FMF au organizat Campania Verde de înverzire a mediului, ce prevede plantarea a 70 de pomi și arbuști pe teritoriul Centrului de Pregătire al Selecționatei Moldovei, Vadul lui Vodă.

 

- În conformitate cu strategia de sustenabilitate a FMF, toate becurile din sediul central și centrul de pregătire al selecționatei Moldovei au fost înlocuite cu becuri LED.

 

FMF a susținut Centru de caritate pentru refugiați din Republica Moldova la câștigarea grantului UEFA Football Refugee Grant Scheme 2023.

 

Proiectele sociale fac parte din ciclul de campanii privind dezvoltarea fotbalului și a sportului în general în rândurile copiilor, a modului sănătos de viață.

 

FMF este un promotor și un exemplu ce determină pozitiv transformarea socială și poate mobiliza societatea.