• Fii alături de Echipa Țării

Masculin (Competiții)

LIVE. FC Zimbru - FC Petrocub

10 noi 2023 de Reporter FMF

 

Zimbru Chișinău şi Petrocub Hânceşti se întâlnesc astăzi, de la ora 18:00, în primul meci al etapei a 12-a din Super Liga. Partida din strada Butucului va fi transmisă de platforma media ligatv.md și de postul de televiziune We Sport.   

 

Zimbru – Petrocub

 

10 noiembrie. Chișinpu, stadionul Zimbru

Arbitru: Piotr STOIANOV

Asistenți: Vadim VICOL și Victor LUCHIȚA

Al 4-lea oficial: Denis IVLEV

 

Zimbru Chișinău: 35.Nicolae CEBOTARI, 3.Ştefan BURGHIU, 7.Ilie DAMAŞCAN, 8.Jessie Jensen GUERA DJOU, 9.Marin CĂRUNTU, 10.Alexandr DEDOV, 20.Emmanuel ALARIBE, 30.Andrei MACRIȚCHII, 33.Mihail ŞTEFAN, 66.Justice Chigozrim OHAJUNWA, 69.Denys DEDECHKO, Vlad RĂILEANU

Rezerve: 12.Iulian-Sebastian AGACHI, 31.Igor MOSTOVEI, 2.Fode CAMARA, 11.Joao Paulino MOREIRA FERNANDES, 18.Ibrahima THERNA SOUMAH, 19.Ștefan BÎTCA, 21.Mihai MOROZAN, 25.Alex-Mihai MISARĂȘ, 27.Dinis IEȘEANU, 44.Denis FURTUNĂ,

Antrenor: Lilian POPESCU

 

Petrocub Hîncești: 1.Silviu ȘMALENEA, 8.Dumitru DEMIAN,  9.Vladimir AMBROS, 11.Sergiu PLATICA, 19.Mihail PLATICA, 20.Douanla Donalio MELACHIO, 21.Maxim POTÎRNICHE, 39.Teodor LUNGU, 66.Ion BORȘ, 73.Ioan Călin REVENCO, 90.Ion JARDAN,

Rezerve: 12.Daniel VÎRLAN, 5.Cristian AXENTI, 7.Tudor BUTUCEL, 23.Mihail LUPAN, 24. Ianuș JAMAN, 37.Dan PUȘCAȘ, 78. Nicky CLEȘCENCO, 93.Contantin SANDU, 94.Corneliu COTOGOI, 97.Marius IOSIPOI

Antrenor: Andrei MARTIN

 

Începând cu anul 2015 de la revenirea hânceştenilor pe prima scenă a fotbalului moldovenesc, Zimbru şi Petrocub s-au întâlnit în 29 de meciuri directe în campionat. Petrocubul a obținut 15 victorii, Zimbru - 7, iar alte 7 partide s-au încheiat la egalitate. Golaverajul general este favorabil echipei din Hâncești: 41-25. În prima partidă a acestei ediţii de campionat, Zimbru s-a impus la Hânceşti cu 2-0 prin golurile marcate de Vlad Răileanu şi João Paulino.  

 

Va fi totodată al 15-lea meci din campionat pe terenul Zimbrului. Hânceştenii au 6 victorii, Zimbru s-a impus de 3 ori, iar alte 5 meciuri s-au încheiat la egalitate. Cele două echipe au avut trei meciuri directe și în Cupa Moldovei. În optimile de finală ale sezonului 2015/2016, Zimbru s-a impus cu 3-0, iar dubla manșă din sferturile stagiunii 2019/2020 a fost adjudecată de hânceșteni, scor 5-2 la general.

 

Partida de astăzi este una de 6 puncte. Asta deoarce în clasament, Zimbru se află pe locul secund cu 24 de puncte, la 3 puncte de liderul Sheriff. De partea cealaltă, Petrocub are 21 de puncte şi se află pe locul 4.

 

Zimbru se află în formă maximă după victoria de la Bălţi. Formaţia lui Lilian Popescu are 8 victorii în sezonul regular, şi evident să gândeşte să încheie faza I-a cât mai sus. Echipa care va câştiga prima parte va susţine în primăvara anului viitor 7 meciuri pe teren propriu, iar a doua clasată va juca de 6 ori acasă. „Galben-vezii” nu se vor putea baza în acest meci pe atacantul nigerian Emmanuel Alaribe, care este suspendat. Va fi o nouă oportunitate pentru celălalt vârf de atac Marin Căruntu să se facă remarcat. Acesta a înscris 4 goluri în această ediţie de campionat, inclusiv golul victoriei în meciul etapei trecute.

 

De partea cealaltă, şi Petrocubul are un moral excelent. Hânceştii au dat un recital runda trecută când au învins fără drept de apel pe FC Floreşti cu scorul de 6-0 şi deasemenea doresc să încheia faza I-a cât mai sus posibil. În comparaţie cu primele două clasate, formaţiile de pe locurile 3 şi 4 vor susţine în faza a doua a Super Ligii 5 meciuri pe teren propriu şi alte 5 în deplasare. Antrenorul Andrei Martin nu are jucători suspendaţi pentru această partidă.

 

Pentru ambele echipe va fi ultimul meci înaintea pauzei de două săptămâni prilejuită partidelor echipei naţionale şi celei de tineret cu Albania, Cehia şi Gibraltar. Petrocubul are 4 jucători convocaţi la prima reprezentativă a ţării: Ion Jardan, Ioan-Călin Revenco, Sergiu Platica şi Mihail Platica. Zimbru îi are la lot pe Nicolae Cebotari şi Dinis Ieşeanu. La fel, Zimbru şi Petrocub au jucători la naţionala U21. Silviu Şmalenea şi Mihai Lupan reprezintă Petrocubul, iar de la Zimbru la lotul tinerilor „tricolori” vor merge Vlad Răileanu şi Mihai Morozan. Sergiu Cleşcenco şi Ştefan Stoica urmează să fie cu ochii pe acest meci principial, la fel ca şi întreaga suflare fotbalistică din Republica Moldova.  

 

Cu aproximativ o oră înainte de startul partidei veți putea afla componențele de joc ale celor două formații, accesând această știre actualizată.