Selecționera Alexandra Bocancea a anunțat lotul Naționalei Moldovei WU19, care va intra în cantonament la CPSM din Vadul lui Vodă, în perioada 3-7 noiembrie. Junioarele sunt în ultimele pregătiri înaintea meciurilor din preliminariile Campionatului European, runda 1, programate pentru 8, 11 și 14 noiembrie, în Slovenia contra selecționatelor din Kosovo, Azerbaidjan și Slovenia.
Pentru acest cantonament, Alexandra Bocancea a convocat următoarele jucătoare născute în anii 2005-2006:
Portari: Anastasia Nagoreanschi (FC Belceanka), Denisa Bojenco (Trento Calcio, Italia)
Fundași: Dina Burac, Margareta Onofraş (ambele, FC Belceanka), Gabriela Pîntea, Ecaterina Lazar (ambele, Real Succes), Vladlena Udrea (FC Chișinău), Felicia Guțu (FC Farul, România)
Mijlocași: Arina Seicaș, Sabina Donțul (ambele, Real Succes), Loredana Gamețcaia, Roxana Moisiuc (ambele, FC Belceanka), Anastasia Smirnova (FC Legia Alga), Xenia Suslova (Nistru GTC), Tatiana Colibaș (Agarista CSF Anenii Noi)
Atacanți: Milena Tihonciuc (FC Belceanka), Mirela Leahu, Amina Donțu (ambele, Real Succes)
Programul complet al Naționalei Moldovei WU19 în preliminariile Campionatului European, ediția 2023/24, îl găsiți aici:
8 noiembrie 2023: Slovenia - MOLDOVA, Azerbaidjan - Kosovo
11 noiembrie 2023: Slovenia - Azerbaidjan, Kosovo - MOLDOVA
14 noiembrie 2023: MOLDOVA - Azerbaidjan, Kosovo - Slovenia
În urma tragerii la sorți a grupelor din cadrul preliminariilor Campionatului European pentru junioare WU19, ediția 2023/2024, naționala WU19 a Moldovei a fost repartizată în grupa B3 alături de Slovenia, Kosovo și Azerbaidjan. Mini-turneul va avea loc în Slovenia, în perioada 7-15 noiembrie 2023.
Reprezentativele din grupa B3 vor lupta pentru promovarea în Liga A a preliminariilor Campionatului European, ediția 2023/24, runda 2.
Vă reamintim, că din anul 2021 competițiile pentru junioare au un format nou, care are menirea să asigure o dezvoltare a tinerilor jucători de elită, ca parte a angajamentului continuu al UEFA față de fotbalul feminin.
Fotbal feminin. Lotul Moldovei WU19 pentru meciurile de calificare la Campionatul European