• Fii alături de Echipa Țării

Valerii Ivanov, la 70 de ani

27 aug 2023 de Reporter FMF
GALERIE

Valerii Ivanov, unul dintre cei mai buni portari moldoveni ai secolului trecut, își serbează astăzi a 70-a aniversare!

 

Federația Moldovenească de Fotbal îi urează omagiatului toate cele bune, sănătate și numai clipe frumoase alături de familie și oamenii dragi!

 

La mulți ani!!!

 

Valerii Ivanov a făcut primii pași în fotbalul mare la echipa Locomotiv Herson. A mai jucat ulterior la alte formații din Ucraina, precum SKA Odesa, Dinamo Hmelnițk, FC Nikolaev sau Krivoi Rog. 

Din 1979 este legitimat la formația Grănicerul Glodeni. Aici a cunoscut consacrarea. La începutul anilor ’80 Grănicerul a reușit de 4 ori la rând să devenă campioană a republicii (1981-1984). În palmaresul formației din Glodeni mai găsim două Cupe ale Moldovei, câștigate în 1977 și 1980, două titluri de campioană a Jocurilor republicane a sportivilor de la sate (1978 și 1982), precum și titlul de câștigătoare a Spartachiadei RSSM din 1983. Toate, cu Valerii Ivanov în poartă.   

La mijlocul anilor 80 este invitat de Ivan Danilianț la formația Zarea Bălți pentru a juca în Liga a 2-a a URSS. A prins la Bălți și primele 2 campionate ale Moldovei independente, jucând pentru Olimpia, succesoarea echipei Zarea, 11 meciuri în sezonul de debut și alte 25 de meciuri în al doilea sezon din Divizia Națională. În 1993 se transferă la Cristalul Fălești, unde joacă 30 de meciuri în sezonul 1993/94. În anul următor avea să-și încheie cariera de jucător, odată cu retragradarea și dispariția echipei Cristalul Fălești, pentru care a bifat încă 10 meciuri în sezonul 1994/95 din Divizia Națională. De remarcat, că anume Ivanov l-a recomandat pe Sergiu Rogaciov la Fălești, apoi la Bălți. Ulterior, cariera atacantului de la Glodeni a avut o ascensiune fulminantă, Rogaciov fiind unul dintre cei mai buni golgheteri moldoveni din toate timpurile.

Iar Valerii Ivanov, după încheierea carierei de jucător, a devenit antrenor, activând mulți ani la echipa Grănicerul Glodeni. 

În prezent, Valerii Ivanov este antrenor de copii la Școala sportivă din Glodeni.